Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 27 martie 2002 la Tribunalul Constanța, reclamanta L.N. a chemat în judecată Guvernul României și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, solicitând ca, în contradictoriu cu cei doi pârâți, prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că este pensionară din anul 1996, să beneficieze de prevederile H.G. nr. 1355/2001, la nivelul anului 1996, anul încetării activității.
Reclamanta și-a modificat acțiunea la 19 aprilie 2002 prin cererea depusă, în sensul că solicită a se avea în vedere ca pentru pensionarii la care anul înscrierii la pensie nu coincide cu ultimul an al bazei de calcul, recalcularea să fie operată corespunzător cuantumului ultimului an al bazei de calcul, aceasta deoarece atât în H.G. nr. 332/2000, cât și în H.G. nr. 1315/2001 se regăsesc toți anii bazei de calcul.
Tribunalul Constanța, prin sentința nr. 176 din 7 iunie 2002, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, având în vedere dispozițiile art. 3 C. proc. civ.
Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, sub nr. 1170/CA/2002, iar instanța, prin sentința nr. 119/CA din 3 octombrie 2002, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că reclamanta nu a respectat procedura prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, respectiv de a se adresa în prealabil organului emitent al actului dedus judecății și prin care pretinde că i-au fost vătămate drepturile.
Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat recurs, susținând că soluția este netemeinică și nelegală, fiind lipsă de temei legal, că a îndeplinit procedura prealabilă și că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau dovezi administrate, în speță adresa nr. 117/2001 semnată de ministrul muncii. În drept, a invocat prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Hotărârea primei instanțe se întemeiază pe prevederile dispozițiilor art. 5 și art. 8 din Legea contenciosului administrativ.
Potrivit acestor texte de lege, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său recunoscut de lege, are obligația ca, anterior sesizării instanței de contencios administrativ, să exercite recursul administrativ la autoritatea publică emitentă a actului contestat și să dovedească epuizarea acestei proceduri.
Prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanta nu a dovedit îndeplinirea procedurii prealabile administrative, iar diversele sesizări și audiențe formulate nu corespund acestei cerințe legale, deoarece ele privesc alte nemulțumiri, nu se referă la anularea H.G. nr. 1315/2001 sau nr. 332/2000.
Reclamanta nu s-a adresat emitentului actului pentru anularea hotărârilor de guvern și nici nu a formulat apărări în acest sens.
În atare situație, se constată că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă, ceea ce afectează însuși exercițiul dreptului la acțiune, norma condiționând admisibilitatea acțiunii în justiție, întemeiată pe prevederile Legii nr. 29/1990. Pe cale de consecință, Curtea constată că sentința nr. 119/CA din 3 octombrie 2002 este legală, recursul declarat împotriva acesteia urmând a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de L.N. împotriva sentinței civile nr. 199 din 3 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2003.