Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 8 ianuarie 2002, SC S. SRL Hunedoara a solicitat ca, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara, să se dispună anularea deciziei nr. 2006 din 11 decembrie 2001, emisă de primul pârât, precum și a procesului-verbal de control nr. 35 din 31 octombrie 2001 încheiat de un inspector al pârâtei secunde, ca nelegale.
De asemenea, a cerut obligarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Hunedoara să-i restituie suma de 569.223.540 lei, reprezentând T.V.A. de recuperat, existentă în sold la finele lunii august 2001 și a sumei de 26.987.651 lei-majorări de întârziere calculate la T.V.A. și compensate din TVA de recuperat de la sfârșitul lunii octombrie 2001, prin procesul-verbal nr. 81 din 28 decembrie 2001.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că organele de control financiar au considerat în mod greșit că nu poate beneficia de cota 0 T.V.A. pentru operațiunile de export a tălpilor de încălțăminte, deoarece această operațiune se realizează de către alte societăți din țară care primesc tălpile livrate de ea și le încorporează în produse finite sau semifabricate de încălțăminte, reexportate la rândul lor, sub această formă.
Că în realitate operațiunile respective se încadrează perfect în dispozițiile pct. 9.5 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000 privind T.V.A.
Reclamanta a invocat în sprijinul afirmațiilor sale, contractele externe pentru furnizarea de tălpi încheiate cu firme italiene, declarațiile vamale care atestă exportul tălpilor pentru încălțăminte, dovezile de încasare a valutei și declarațiile de încasare valutară.
A precizat totodată că, ulterior încheierii procesului-verbal nr. 35 din 31 octombrie 2001, organele fiscale au soluționat cererea de rambursare a T.V.A. de recuperat pe perioada 1 septembrie – 31 octombrie 2001, acceptând la rambursare suma de 1.156.004.720 lei, pe baza acelorași documente ( prin procesul-verbal nr. 81 din 28 decembrie 2001).
Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 158 din 4 septembrie 2002 a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Instanța a reținut că din actele depuse în dosar nu rezultă că mărfurile care fac obiectul facturilor emise, au fost produse de reclamantă. Că, societatea comercială nu a prezentat toate documentele justificative, prevăzute de pct. 9.5. din Normele de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 401/2000, anume contractele încheiate cu partenerul extern care să ateste produsele, cantitățile, unitățile din țară la care s-a făcut livrarea, precum și termenul pentru justificarea exportului cu copia de pe declarația vamală de export, vizată de organul vamal, factura externă, dovada introducerii în bancă a declarației de încasare valutară sau, după caz, a încasării contravalorii mărfii.
S-a apreciat că oricum, contractele înfățișate ulterior în instanță, nu pot fi luate în considerare, întrucât ele nu existau la data controlului și nici la data soluționării contestației.
În afară de aceasta, în perioada verificată, obiectul de activitate al reclamantei a constat în importul de materie primă necesară la fabricarea tălpilor pentru încălțăminte, operațiune realizată de SC Corvin S.A. Hunedoara, care factura prestarea de servicii, manopera, cu cota 19 T.V.A. și comercializarea acestora.
Hotărârea a fost atacată cu recurs de către reclamanta SC S. SRL Hunedoara.
Reclamanta a susținut, în esență, că prima instanță a omis să analizeze două categorii de probatorii care sunt hotărâtoare pentru soluționarea pricinii.
Este vorba despre raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, care a concluzionat asupra temeiniciei cererii de rambursare a T.V.A. pentru suma de 569.223.540 lei și a stabilit că majorările de întârziere nu sunt datorate.
De asemenea, omisiunea instanței privește înscrisurile oficiale prezentate, îndeosebi facturile externe emise și încasate, de cca. 234.000.000 lire italiene, corespunzător sumei de 2.995.966.000 lei.
Pe de altă parte, s-a reproșat curții de apel, încălcarea gravă a dispozițiilor pct. 9.5. din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, privind T.V.A., aprobate prin H.G. nr. 401/2000.
Criticile formulate de recurentă sunt întemeiate.
Potrivit dispoziției de la pct. 9.5. din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000 privind T.V.A., aprobate prin H.G. nr. 401/2000, pentru bunurile contractate cu beneficiari cu sediul în străinătate, care dispun livrarea către unități producătoare din țară în vederea prelucrării lor pentru bunuri de export destinate aceluiași beneficiar extern, beneficiază de cota 0 atât unitățile exportatoare, cât și unitățile producătoare.
Unitățile exportatoare vor justifica cota 0 pe baza documentelor prevăzute la punctul 9.3. Unitățile producătoare justifică cota 0 cu:
a) contractul încheiat cu partenerul extern, din care să rezulte produsele, cantitățile, unitățile din țară la care se face livrarea, precum și termenul pentru justificarea exportului cu copia de pe declarația vamală de export vizată de organul vamal;
b) factura externă;
c) dovada introducerii în bancă a declarației de încasare valutară sau, după caz, a încasării contravalorii mărfii în valută.
În speță, aceste cerințe legale au fost îndeplinite de către reclamanta SC S. SRL Hunedoara (anterior cunoscută sub denumirea de SC N.L. SRL ), astfel cum se va arăta în continuare.
Obiectul de activitate al societății, cu capital integral italian, în perioada supusă verificării a constat în importul de materii prime folosite la fabricarea tălpilor de încălțăminte pentru bărbați și comercializarea acestora, în condițiile stipulate în contractele încheiate cu firme exportatoare românești, care încorporează tălpile produse de reclamantă în produse finite-încălțăminte bărbați - și le exportă apoi, în Italia.
Pe baza documentelor prezentate, anume contracte externe, contracte interne, declarații de încasare valutară, ordine de plată și extrase de cont pentru disponibilități valutare, expertiza contabilă efectuată în cauză de către expertul contabil P.C., a concluzionat că pentru facturile în valoare de 2.995.966.000 lei, reprezentând produse facturate la export, reclamanta este îndreptățită la rambursarea T.V.A. în sumă de 569.233.540 lei. Ca atare, sunt nedatorate și majorările de întârziere calculate prin actul de control, în sumă de 27.366.566 lei.
Aceste constatări ale expertului, susținute cum s-a menționat deja, de actele justificative anexate de reclamantă în sprijinul acțiunii, au fost ignorate, însă de prima instanță care, cu o motivare sumară, neconvingătoare a respins acțiunea, apreciind că nu este cazul admiterii cererii de rambursare a T.V.A. formulată de agentul economic.
Procedând în modul arătat, curtea de apel a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, de natură de a o prejudicia grav pe reclamantă.
Esențială cauzei, rămâne împrejurarea că producția societății comerciale reclamante, vândută la extern prin unitățile exportatoare, a fost livrată efectiv pe baza contractelor încheiate în acest scop cu unitățile respective și că plata exportului a fost încasată direct de la partenerii italieni, în conturi bancare în valută.
Semnificativ este, însă și faptul că ulterior încheierii procesului-verbal de control nr. 35 din 31 octombrie 2001, organele fiscale au verificat cererea reclamantei de rambursare a T.V.A. de recuperat pe perioada 1 septembrie - 31 octombrie 2001, acceptând la rambursare suma de 1.156.004.720 lei pe baza acelorași documente (prin procesul-verbal din 28 decembrie 2001).
Având în vedere considerentele expuse, urmează a se admite recursul și a fi modificată sentința în sensul admiterii acțiunii.
Pe cale de consecință, vor fi anulate decizia nr. 2006 din 11 decembrie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice și procesul-verbal de control nr. 35 din 31octombrie 2001, încheiat de inspectorul Direcției Generale a Finanțelor Publice Hunedoara Deva, ca nelegale.
Totodată, va fi obligată această autoritate publică pârâtă să ramburseze reclamantei suma de 569.223.540 lei, reprezentând T.V.A. de recuperat pe perioada 1 septembrie – 31 octombrie 2000, precum și suma de 26.987.651 lei-majorări de întârziere aferente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC S. SRL Hunedoara, împotriva sentinței civile nr. 158 din 4 septembrie 2002 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.
Modifică sentința atacată și, în fond, admite acțiunea reclamantei SC S. SRL Hunedoara.
Anulează decizia nr. 2006 din 11 decembrie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice și procesul-verbal de control nr. 35 din 31 octombrie 2001 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara.
Obligă pe această din urmă pârâtă să ramburseze reclamantei suma de 569.223.540 lei reprezentând T.V.A. de recuperat și 26.987.651 lei cu titlu de majorări de întârziere aferente.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iulie 2003.