Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, la data de 12 iunie 2000, înregistrată sub nr. 571/F/CA/2000, reclamanta SC P. SA Brașov a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, Administrația Financiară Brașov și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Brașov, solicitând ca în contradictoriu cu pârâții, să se dispună anularea deciziei nr. 823/2000 a Ministerului Finanțelor Publice, Hotărârea nr. 3/2000 a Administrației Financiare și a deciziei nr. 30/2000 a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Contolului Financiar de Stat, ca nelegale.
În motivarea acțiunii, a susținut că pârâtele, prin încălcarea prevederilor Legii nr. 77/1994 și a clauzelor contractului de privatizare, au calculat în sarcina sa, nelegal, o diferență de impozit pe profit pe anii 1995 – 1999, în sumă de 663.631.709 lei și majorări aferente de 975.840.259 lei, apoi impozit pe salarii pentru perioada 1998 – 1999, în valoare de 44.771.502 lei și majorări de 15.365.410 lei.
Curtea de Apel Brașov, secția comercială și contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei, prin sentința nr. 145/F din 12 iulie 2000, reținând că actul de control încheiat de Administrația Financiară Brașov, ca și soluțiile date în contestarea acestuia, au stabilit legal datoriile către buget ale reclamantei, că aceasta nu mai putea beneficia de prevederile Legii nr. 77/1994, aceasta fiind abrogată prin O.U.G. nr. 88/1997, iar impozitul pe salarii s-a calculat conform Legii nr. 32/1991 și legilor anuale de aprobare a bugetului de stat, astfel că reclamanta are de achitat la bugetul de stat, suma totală de 1.699.612.880 lei.
Împotriva acestei soluții, reclamanta a formulat recurs, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, solicitând ca motive de casare următoarele:
Deși organele de control menționează că prevederile Legii nr. 77/1994 se aplică pe durata contractului și că facilitățile ce se referă la reducerea impozitului pe profit, se extind pe toată durata controlului, nu aplică și în practică aceste dispoziții ale actului normativ și controlului încheiat de părți, refuzând să constate și să acorde aceste facilități legale.
Se mai motivează recursul apoi că dacă erau recunoscute aceste facilități, ca o consecință nu se puteau calcula nici majorări aferente, după cum o altă critică se face asupra greșitei aplicări făcută de instanța de fond, privind aplicarea Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 620/1997, ca și a dispozițiilor Legii nr. 31/92, privind impozitul pe salarii.
Analizând recursul în raport cu prevederile art. 304 și 312 C. proc. civ., Curtea constată că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce se expun în continare.
Prin procesul-verbal de control nr. 2582 din 23 decembrie 1999, întocmit de inspectorii Administrației Financiare Brașov, a fost verificată societatea recurentă, asupra modului în care a determinat și virat la bugetul de stat, obligațiile sale fiscale, în perioada iulie 1995 – 30 septembrie 1999.
Este de reținut că reclamanta a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni de la F.P.S., pentru privatizare prin sistem MEBO, la data de 8 aprilie 1996, în conformitate cu prevederile Legii nr. 77/1994. Prin actul de control, ca și instanța de fond, se susține că reclamanta-recurentă, în anul 1996, nu putea beneficia de reducerea cu 50% a impozitului pe profit, decât de la data încheierii contractului, iar în perioada anilor 1998 și 1999 nu putea beneficia de reducerea cu 30% a impozitului pe profit, în raport cu reglementările O.U.G. nr. 88/1997, care abroga Legea nr. 77/1994.
Această interpretare a instanței de fond nu este legală.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 50 din Legea nr. 77/1994, societatea comercială care se privatizează prin transmiterea de acțiuni asociației constituite conform prezentei legi, beneficiază pe toată durata achitării ratelor sau rambursării creditelor, în condițiile prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, de reducerea cu 50% a impozitului pe profit, acțiunilor dobândite.
Din analiza acestui text rezultă că această reducere de 50% se aplică pe toată durata achitării ratelor sau rambursării creditelor, fiind o facilitate, în scopul de a sprijini financiar societatea, în perioada achitării obligațiilor financiare contractuale. Nu se poate susține că acest contract încheiat în anul 1996, care a avut la bază un studiu de fezabilitate întocmit, având ca date, și facilitățile din Legea nr. 77/1994, nu va mai menține convenția părților, legal încheiată, dacă în anul 1997, prin O.U.G. nr. 88/1997, a fost abrogată, actul normativ din 1997 producând efecte pentru societățile înființate după această dată. Trebuie să constate, deci, că voința părților exprimată legal la încheierea contractului, trebuie respectată și ea produce efecte până la ultimul act de executare.
În raport cu aceste constatări nu se poate susține că reclamanta-recurentă are o datorie la buget, în sumă de 690.115.989 lei, care provine din nerecunoașterea reducerii impozitului pe profit cu 50% și respectiv, 30%, conform Legii nr. 77/1994 și O.U.G. nr. 38/1997, ci se reține că refuzul organelor de a recunoaște aceste facilități, este nelegal. Pe cale de consecință, nu se pot calcula majorările de întârziere la o sumă nedatorată, în care sens suma de 975.840.259 lei a fost reținută nelegal în sarcina reclamantei-recurente.
Criticile aduse sentinței nr. 145/F/2000, referitoare la impozitul pe salarii de 44.771.502 lei și a majorărilor aferente de 15.365.410 lei, pentru perioada mai 1997 – septembrie 1999, sunt nefondate, deoarece deducerea sumelor fixe se aplică asupra venitului lunar brut pentru salariații recurentei, unde aceștia au funcția de bază. În acest scop este dată reglementarea prin art. 2 din Legea nr. 32/1991, privind impozitul pe salarii, completată cu prevederile O.U.G. nr. 6/1998 și H.G. nr. 87/1999.
În raport cu aceste considerente și conform prevederilor art. 304 și art. 312 C. proc. civ., va fi admis recursul și se va casa sentința nr. 145/F/2000, numai cu privire la sumele de 663.631.709 lei și 975.840.259 lei, reprezentând impozit pe profit și majorări aferente, sume de plată cărora se exonerează reclamanta. Vor fi menținute dispozițiile aceleiași sentințe, cu privire la sumele 44.775.502 lei și majorările aferente de 15.365.410 lei, sume la care reclamanta rămâne obligată să le achite la bugetul de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC P. SA Brașov, împotriva sentinței civile nr. 145/F din 12 iulie 2000 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată, numai cu privire la sumele de 663.631.709 lei și 975.840.259 lei, reprezentând impozit pe profit și majorări aferente, de plata cărora o exonerează pe reclamantă.
Menține dispozițiile sentinței cu privire la sumele de 44.775.502 lei și 15.365.410 lei, reprezentând impozit pe salarii și majorările aferente acestuia.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2003.