S-a luat în examinare recursul declarat de T.L. împotriva sentinței civile nr.541 din 23 mai 2002 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ.
La apelul nominal au lipsit atât recurentul reclamant T.L., cât și intimatul pârât primarul general al Municipiului București.
Procedura completă.
S-a referit că recursul nu a fost timbrat și că recurentul reclamant a fost citat cu această mențiune.
Curtea, constatând pricina în stare de judecată a rămas în pronunțare pe această excepție.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul T.L. a chemat în judecată pe V.L. în calitate de primar general al Municipiului București solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 4 milioane lei despăgubiri pentru întârziere ca urmare a refuzului rezolvării cererii sale înregistrate sub nr.9158/1997; aplicarea amenzii prevăzute de art.10 alin.2 din Legea nr.29/1990 și obligarea în solidar a pârâtului și Primăriei municipiului București, la plata acestor daune, precum și a daunelor morale stabilite prin decizia nr.2582/1999 a Curții Supreme de Justiție.
Prin sentința civilă nr.355/2000 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ s-a admis în parte acțiunea, a fost obligat primarul general al Municipiului București să plătească statului 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu titlu de amendă, pentru faptul că nu a pus în executare decizia civilă nr.2728/1999; s-a respins cererea privind daunele morale.
Impotriva acestei sentinței, reclamantul a declarat recurs și prin decizia civilă nr.908 din 8 martie 2002, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul, a casat sentința în parte și a trimis cauza spre rejudecare pentru a se soluționa capătul de cerere privind daunele de întârziere.
S-a reținut în decizia de casare că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra daunelor de întârziere, respingând cererea privind daunele morale deși această cerere nu a făcut obiectul judecății.
In fond după casare, Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.541 din 23 mai 2002 a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor de întârziere și a respins excepția autorității de lucru judecat.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că, în intervalul de timp cât dosarul se afla în faza de soluționare a recursului reclamantul s-a mai judecat la această instanță pentru daune de întârziere, obținând, prin sentința civilă nr.11 din 10 ianuarie 2000, suma de 100 milioane lei, care a rămas definitivă prin decizia civilă nr.2753 din 20 septembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție . Reclamantul s-a mai judecat și în dosarul nr.111/2002 și Curtea de Apel București a pronunțat sentința civilă nr.77 din 30 ianuarie 2002, prin care pârâtul a fost obligat la 20 milioane lei daune pentru întârziere pentru neexecutarea aceleiași decizii.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, instanța a respins excepția, reținând că nu sunt întrunite condițiile art.1201 din Codul civil, obiectul acțiunii din cauza dedusă judecății nefiind identic cu cel din dosarele în care s-au pronunțat celelalte hotărâri.
Impotriva acestei hotărâri reclamantul T.L. a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art.304 punctele 7,8 și 9 din Codul de procedură civilă.
Recursul nu a fost însă timbrat, deși recurentul a fost citat cu mențiunea achitării timbrului judiciar în valoare de 1.500 lei și a taxei judiciare de timbru de 15.000 lei.
Pe cale de consecință, în baza art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, modificată și art. 9 din O.G.nr.32/1995, modificată, recursul va fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de T.L. împotriva sentinței civile nr.541 din 31 mai 2002 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ ca netimbrat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2003.