S-a luat în examinare recursul declarat de SC ”QINGQUI ROMANIA CO LTD” București împotriva sentinței civile nr.402 din 15 aprilie 2002 a Curții de Apel București-Secția de contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat: intimata-pârâtă Direcția Generală a Vămilor, prin consilierul juridic C.C., lipsind recurenta-reclamantă SC ”Qingqui Romania Co. Ltd” SRL, București.
Procedura completă.
Consilierul juridic C.C. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, instanța de fond reținând în mod corect că, în cauză, reclamanta nu a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art.5 din Legea nr.29/1990.
Reprezentanta Parchetului de ple lângă Curtea Supremă de Justiție a pus, de asemenea, concluzii de respingerea a recursului și menținerea soluției primei instanțe care în mod corect s-a pronunțat pe excepția lipsei procedurii administrative prealabile.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 12 noiembrie 2001 reclamanta SC ”QINGQUI ROMANIA CO LTD” SRL a chemat în judecată Direcția Generală a Vămilor, solicitând anularea deciziei, comunicată prin adresa nr.47504 din 11 octombrie 2001 , prin care i-au fost confiscate 148 motoscutere cu piesele aferente.
In motivarea acțiunii reclamanta susține că autoritatea vamală a apreciat greșit că termenul de 120 de zile în care mărfurile se păstrează în depozit a expirat.
Curtea de Apel București-Secția de contencios administrativ , prin sentința civilă nr.402 din 15 aprilie 2002 a respins acțiunea pentru lipsa reclamației administrative prealabile.
Impotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta SC ”Qingqui România Co. Ltd” SRL, susținând în esență că instanța de fond a reținut greșit excepția neîndeplinirii procedurii prealabile.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art.12 din OUG nr.13/2001, pot fi atacate la instanța de contencios competența numai deciziile direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, precum și deciziile Ministerului Finanțelor Publice, emise în urma soluționării contestațiilor conform procedurii prealabile administrative reglementată de acest act normativ, procedură obligatorie prevăzută de dispozițiile art.5 din Legea nr.29/1990.
Actul a cărui anulare s-a solicitat de recurenta-reclamantă nu este o decizie a Direcției Generale a Vămilor, ci o adresă de răspuns prin care i-a comunicat că sumele depuse în contul dobânzi vamale pentru cele 148 de motoscutere, vor fi disponibilizate numai în urma predării bunurilor.
Așa fiind, în mod corect instanța de fond a apreciat că acțiunea este inadmisibilă.
Hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, se va respinge ca nefondat recursul delcarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Societatea Comercială „Qingqui România Co Ltd” SRL, București împotriva sentinței civile nr.402 din 15 aprilie 2002 a Curții de Apel București-secția contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2003.