Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin decizia nr. 1642 din 9 mai 2006, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de M.G. împotriva sentinței civile nr. 571 din 7 octombrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel a reținut că prin dispoziția nr. S/3282 din 4 septembrie 2003, emisă de I.G.P. recurentul reclamant M.G., agent arest II la S.C.P. din cadrul I.P.J. Olt, a fost sancționat disciplinar cu destituirea din funcția publică avută, pentru neglijența și lipsa de preocupare manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici și de la autoritățile anume abilitate de lege, constând în aceea că, la data de 27 iulie 2003, făcând parte din escorta ce trebuia să transporte un deținut în arestul inspectoratului, nu a luat măsurile prevăzute de dispozițiile interne, nu a încătușat și nu a supravegheat direct, condiții în care acesta a evadat, fiind prins ulterior.
Prin Ordonanța din data de 19 noiembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, data în dosarul nr. 599/P/2003, s-a reținut, aceeași situație de fapt și s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M.G. pentru fapta de neglijență în serviciu (art. 249 alin. (l) C. pen.) și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în sumă de 5 milioane lei apreciindu-se că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 lit. b) C. proc. pen. (fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni).
Potrivit art. 44 alin. (l) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu, astfel că, în cazuri deosebite, polițistul chiar dacă nu este direct abilitat să efectueze o anumită însărcinare, dacă observă unele aspecte negative sau are cunoștință de existența acestora trebuie să acționeze cu maximă vigilență și promptitudine, în sensul eliminării acestora.
Potrivit art. lI alin. (l) lit. b) din Ordinul nr. 350/2002 al M.I., raportat Ia art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002, constituie abatere disciplinară neglijența sau lipsa de preocupare manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici.
Ori, comportamentul recurentului (neglijentă, lipsa de preocupare pentru a îndeplini sarcina primită de le șeful ierarhic), circumscrie acestor dispoziții legale, astfel încât sancțiunea disciplinară a fost corect aplicată. Mai mult de atât, în I.M.I. din 27 septembrie 2002 este prevăzută interdicția agenților care execută paza și supravegherea deținuților de a consuma băuturi alcoolice, condiție pe care agentul de poliție M.G. a încălcat-o.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire M.G. invocând dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
În motivare revizuientul a arătat că după pronunțarea hotărârii atacate (cu ocazia judecării recursului), s-au descoperit înscrisuri esențiale în soluționarea cauzei care dovedesc nevinovăția sa în ceea ce privește evadarea deținutului P.I. și anume:
- Dovada de predare-primire a arestatului cu ocazia transferului și care se găsește la Penitenciarul Craiova, iar el a luat cunoștință de acest act la începutul lunii iunie 2006, deși intimata I.G.P. a precizat ca această notă nu s-a întocmit;
- Ordinul de zi al transferului deținutului de la un punct de deținere la altă locație care se afla la același Penitenciar si a luat la cunoștință de acesta la începutul lunii iunie 2006;
- Ordinul M.I. nr. 901/1999 privind instruirea escortei de care a luat la cunoștința la începutul lunii iunie 2006.
Analizând motivele invocate în cererea de revizuire în raport cu dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă.
La termenele de judecată acordate în data de 21 septembrie 2006 și 14 decembrie 2006, Înalta Curte a pus în vedere revizuientului să facă dovada, îndeplinirii condiției prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., prin depunerea la dosarul cauzei a înscrisurilor menționate în cererea de revizuire.
Conform prevederilor art. 322 pct. 5 teza 1 C. proc. civ., „Revizuirea unei hotărâri definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților ..".
Pentru a se putea admite cererea de revizuire în temeiul acestui text de lege trebuie îndeplinite următoarele condiții: înscrisurile invocate să fi existat la data pronunțării hotărârii; acestea să nu se fi putut prezenta pentru că au fost reținute de partea potrivnică sau nu s-au prezentat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; înscrisurile să fi fost hotărâtoare în soluționarea pricinii.
Astfel fiind, cum revizuientul nu a completat motivele cererii de revizuire în sensul că nu a precizat exact înscrisurile invocate precum și că, nu a dovedit existența acestor înscrisuri, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care se va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea de revizuire formulată de M.G. împotriva deciziei nr. 1642 din 09 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2007.