Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 5 decembrie 2002, reclamantul G.E. a solicitat anularea actelor constatatoare nr. 2428 și 2504 din 14 iunie 2002 emise de Direcția Generală a Vămilor – Unitatea Vamală Târguri și Expoziții, precum și suspendarea acestor acte administrative până la soluționarea acțiunii, în conformitate cu art. 9 din Legea nr. 29/1990.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în luna decembrie 2001 a introdus în România două autoturisme de proveniență străină.
Pentru aceste autoturisme reclamantul susține că a achitat accizele și T.V.A. - ul aferent, la data de 9 ianuarie 2002, cu chitanța nr. 64 și la 10 ianuarie 2002, cu chitanța nr. 39.
Prin actele de constatare nr. 2428 și 2504 din 14 iunie 2002, întocmite de Direcția Generală a Vămilor – Unitatea Vamală Târguri și Expoziții, s-a stabilit că reclamantul are obligația să achite sumele de 7.044.057 lei și 11.745.238 lei, reprezentând taxe vamale de 6% din valoarea de vamă a autoturismelor.
Reclamantul a susținut că la data înregistrării finale (în anul 2002), taxele vamale aveau cota 0, cotă ce trebuie să i se aplice și nu coeficientul de 6% aplicat de unitatea vamală, care era valabil în anul 2001.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 213 din 18 februarie 2003, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată din oficiu și a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Pentru a soluționa astfel, instanța, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii față de dispozițiile art. 12 din O.U.G. nr. 13/2001, potrivit cărora în fața instanțelor de contencios administrativ pot fi atacate deciziile emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice, precum și deciziile Ministerului Finanțelor Publice, dar reclamantul atât în ședința publică, cât și prin notele scrise, a arătat că obiectul acțiunii sale îl reprezintă anularea celor două acte constatatoare.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs G.E. în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat, în esență, că la data depunerii cererii de chemare în judecată, reclamantul nu primise răspuns la contestația formulată ce a fost depusă la Biroul Vamal de Control și Vămuire București, așa că a fost nevoit să se adreseze Curții de Apel București.
Recursul este fondat pentru cele ce urmează.
Recurentul-reclamant G.E. a introdus în țară la data de 7 decembrie 2001, prin Vama Turnu, un autoturism pentru care s-a încheiat declarația vamală de tranzit 15855 din 1 decembrie 2001, iar operația de tranzit s-a încheiat la data de 10 ianuarie 2002, dată la care nu s-au stabilit taxe vamale.
Prin actul constatator nr. 1504 din 14 iunie 2002, organele vamale au stabilit că reclamantul datorează 11.745.238 lei reprezentând drepturi vamale de import stabilite prin Tariful vamal de import, valabil în anul 2001.
La aceeași dată, 7 decembrie 2001, reclamantul a mai introdus în țară și autoturismul Opel Astra, pentru care s-a încheiat declarația vamală de tranzit nr. I 16312 din 18 decembrie 2001, operațiune de tranzit ce s-a încheiat la data de 9 ianuarie 2001, conform chitanței nr. 64.
Ulterior, prin actul constatator nr. 2428 din 14 iunie 2002, organele vamale au recalculat drepturile vamale de import, stabilind că reclamantul datorează suma de 7.044.057 lei reprezentând drepturi vamale de import, conform Tarifului vamal de import valabil în anul 2001.
Considerând nedatorate sumele de 7.044.057 lei și 11.745.238 lei, ce reprezintă taxe vamale de 6% din valoarea în vamă a celor două autoturisme, reclamantul a contestat actele de constatare în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 13/2001.
Contestațiile formulate împotriva măsurilor luate de Biroul Vamal Târguri și Expoziții au fost înregistrate sub nr. 29674 din 17 iunie 2002 și nr. 31186 din 24 iunie 2002 și au fost soluționate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București la data de 18 decembrie 2002, prin deciziile nr. 575 și 574, astfel că la data de 18 februarie 2003, când s-a pronunțat instanța de fond, acestea puteau fi examinate conform dispozițiilor art. 12 din O.U.G. nr. 13/2001.
Așa fiind, sentința instanței de fond este în adevăr criticabilă, instanța având îndatorirea de a stabili realitatea situației prin toate mijloacele de probă utile cauzei, cu atât mai mult, cu cât deciziile date de Direcția Generală a Finanțelor Publice București puteau fi analizate la data pronunțării sentinței.
Pentru cele ce preced, urmează a se casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de G.E. împotriva sentinței civile nr. 213 din 18 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința, cu trimitere spre rejudecare la aceiași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2003.