Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea introductivă, înregistrată pe data de 28 martie 1995, la Curtea de Apel București, reclamanta SC P. SA a solicitat în contradictoriu cu Direcția Generală a Vămilor, Vama Constanța și SC R. SA Constanța, anularea actelor constatatoare nr. 87 – 115, precum și suspendarea de urgență a executării acestor acte, în temeiul cărora este obligată la plata sumei totale de 57.181.259.708 lei, reprezentând T.V.A. și comision vamal.
Instanța învestită, prin sentința civilă nr. 1325 din 4 noiembrie 1999, a respins ca neîntemeiată, acțiunea.
În motivarea soluției date, prima instanță a reținut că reclamanta a importat țiței în regim de importator, pentru procesare în România. Operațiunile temporare trebuiau să fie încheiate în perioada 20 decembrie 1994 – 31 decembrie 1994, când expirau termenele de valabilitate acordate de autoritatea vamală.
Reclamanta, a constatat instanța de fond, avea obligația, înainte de expirarea acestor termene, să încheie operațiunile temporare prin depunerea unor declarații vamale de export sau import, prin care să justifice că marfa rezultată din procesare a fost exportată sau importată definitiv, obligație pe care, însă, reclamanta nu a satisfăcut-o. Drept urmare, la expirarea termenelor acordate, Vama Constanța a încheiat din oficiu operațiunile temporare, încheind actele de constatare pentru încasarea drepturilor de import.
Sentința a fost recurată de reclamantă.
În motivarea recursului, s-a învederat că în noiembrie 1996, reprezentanți ai Controlului Financiar de Stat a județului Constanța și ai Direcției Regionale Vamale Constanța – Brigada de Supaveghere și Control Vamal Constanța, au procedat la verificarea realității și legalității tuturor actelor de control ce fac obiectul litigiului, întocmind procesul-verbal de control nr. 994 din 15 noiembrie 1994.
S-a stabilit cu această ocazie că societatea reclamantă datora, exclusiv cu titlu de comision vamal, suma totală de 73.881.026 lei, Vămii Constanța, sumă ce a fost achitată integral la data de 16 decembrie 1996, cu O.P. nr. 793. S-a mai constatat, susține recurenta, că petrolul importat este exceptat de la plata taxelor vamale, iar pentru T.V.A., S.N.P. P. SA, proprietarul mărfii, a beneficiat de amânarea la plată, în baza certificatului eliberat de Ministerul Finanțelor.
În concluzie, recurenta a cerut să se rețină că SC P. SA datorează exclusiv comision vamal, care, însă, a fost deja achitat organului vamal, neputând, deci, a fi obligat să efectueze a doua oară această plată.
La motivele de recurs s–au anexat procesul-verbal nr. 994/1996, O.P. nr. 793 și certificatul nr. 18 din 29 decembrie 1994, emis de Ministerul Finanțelor, prin care s-a aprobat modul de efectuare a plății pentru T.V.A. - ul aferent importului realizat de R., devenit S.N.P. P., prin comisionarul SC P. SA.
În timp ce cauza se afla pe rolul acestei supreme instanțe, s-a depus în copie - necontestată de părți – adresa nr. 4890 din 6 martie 2000, trimisă de către Direcția a Vămilor, reclamantei, prin care se aduce la cunoștință, aceasteia din urmă că s-a procedat la anularea din evidența contabilă a Vămii Constanța, prin nota contabilă nr. 33 din 6 martie 2001, a actelor constatatoare nr. 87, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 99, 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, 114, 115, toate din 7 februarie 1995, precum și la anularea prin înlocuire, a 5 acte constatatoare, anume indicate în adresă, care au fost înaintate agentului economic.
S-a mai consemnat în adresă că în urma anulării actelor constatatoare a fost disponibilizată suma de 1.681.628.365 lei, din care s-a compensat valoarea de 133.837.033 lei, rămânând în contul Vămii Constanța, la dispoziția reclamantei, suma de 1.547.791.332 lei.
Examinând recursul declarat în cauză, se constată că este fondat, pentru considerentele ce se expun în contimuare.
Litigiul a suferit multe amânări, atât în fața primei instanței, cât și în faza de recurs, pentru a se clarifica și soluționa pe cale amiabilă, litigiul dintre părți, fără însă a se putea ajunge la o soluție clară și acceptată de ambele părți.
Astfel, pe de o parte, apare confirmat faptul că cea mai mare parte din actele constatatoare au fost anulate, precum și că, procedându-se la efectuarea unor compensări a rămas în final la dispoziția reclamantei, o sumă de cca. un miliard și jumătate. De asemenea, nu este contestată plata făcută de reclamantă, cu O.P. nr. 793/1996, aferentă cantității de marfă reținută de reclamantă, pentru consumul intern.
Pe de altă parte, însă, intimata, Direcția Generală a Vămilor, susține în întâmpinarea depusă că întrucât nu s-au completat toate rubricile din declarațiile vamale de export, nu poate fi demonstrată legătura dintre exportul efectuat (exportarea produselor obținute din rafinarea materiei prime importate) și importul temporar anterior.
De altfel, o rezervă asemănătoare se regăsește și în sentința recurată, instanța de fond constatând că „parte din declarațiile vamale de export sunt anterioare importurilor teporare”, fără, însă, a motiva și exemplifica această susținere, prin vreo probă.
În atare situație și pentru a clarifica pe deplin situația de fapt, se impune efectuarea unei expertize contabile, în cadrul căreia să se examineze toate aspectele legate de desocotirea dintre părți, elucidându-se și chestiunea controversată privind corespondența dintre importurile ce fac obiectul acestui litigiu și proveniența produselor de rafinare care au fost exportate.
În acest cadru ar urma ca fiecare parte să-și desemneze proprii experți (consilieri), conform art. 201 alin. (5) C. proc. civ., care colaboreze la efectuarea expertizei.
În final, și în măsura în care ar persista anumite divergențe de opinii, acestea urmează a fi concretizate ca atare, inclusiv punctual motivate, pentru ca instanța să dispună de elemente de convingere suficiente, în vederea pronunțării finale.
Față de considerente mai sus expuse, recursul declarat în cauză se vădește fondat și este cazul a fi admis, a se casa sentința recurată și a se dispune trimiterea cauzei, pentru completarea probelor aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC P. SA București, împotriva sentinței civile nr. 1325 din 4 noiembrie 1999 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2003.