Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ reclamantul Ș.C. a chemat în judecată pe pârâții I.G.P.F.B. și M.A.I. solicitând reîncadrarea sa în cadrul Poliției de Frontieră, acordarea de daune materiale, constând în drepturile salariale pentru funcția de ofițer, începând cu data de 10 aprilie 1990, și de daune morale, în cuantum de 100.000 RON.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că are studii militare, specialitatea grăniceri și a fost trecut în rezervă la data de 18 noiembrie 1979. Reclamantul precizează că, deși în anii 1990 și 1997 a solicitat reîncadrarea, rapoartele sale au fost respinse.
În plus, reclamantul susține că a fost vătămat într-un drept recunoscut de lege, respectiv dreptul la muncă, prin refuzul pârâtului de a-l reîncadra ca ofițer în poliția de frontieră.
Tribunalului Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 408 din 6 septembrie 2006, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, având în vedere dispozițiile art. 158-159 pct. 2 C. proc. civ, raportate la art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 238 din 18 octombrie 2006, a respins excepția de tardivitate a acțiunii și a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.
În ceea ce privește excepția de tardivitate, Curtea a reținut că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamant la data de 28 iunie 2006, înăuntrul termenului de un an, reglementat de art. 11 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, prima instanță a apreciat, în raport de dispozițiile art. 79 alin. (1) C. muncii și art. 9 alin. (5) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, că răspunsul trimis reclamantului de către I.G.P.F.B. este legal și temeinic și că, în speță, nu poate fi vorba de un refuz nejustificat al pârâților de a soluționa cererea acestuia de a fi reîncadrat în cadrul poliției de frontieră.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat recurs, în termen legal, reclamantul Ș.C., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, admiterea acțiunii și acordarea de despăgubiri.
În cadrul cererii de recurs se arată de către recurent că a depășit vârsta legală pentru a fi reîncadrat, motiv pentru care renunță la judecarea acestui capăt de cerere, dar își menține cererea de acordare a daunelor materiale și morale.
În motivare, recurentul a arătat că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la fondul cererii deduse judecății, respectiv asupra refuzului nejustificat al pârâților de a-l reîncadra în calitate de ofițer la poliția de frontieră.
Analizând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ, Înalta Curte constată că se impune respingerea recursului ca nefondat.
Sentința criticată este legală și temeinică, în speță nefiind incidente cazurile prevăzute de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ, în vederea casării sau modificării hotărârii.
Instanța de fond a analizat pe fond acțiunea recurentului-reclamant și a apreciat că intimații-pârâți nu au refuzat în mod nejustificat să-i soluționeze cererea, față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, care prevăd că încadrarea unor specialiști în poliție se realizează prin concurs sau examen, după caz.
În plus, Înalta Curte reține că recurentul a solicitat numai plata unor daune materiale și morale, renunțând la cererea având ca obiect obligarea pârâților la reîncadrarea sa.
Conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Așadar, instanța trebuie să se pronunțe numai asupra pretențiilor concrete pe care le formulează un reclamant; acesta din urmă este cel care fixează cadrul procesual prin indicarea unui anumit obiect pentru cererea de chemare în judecată, fiind aplicabil principiul disponibilității.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit un răspuns, în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4) din lege, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daunele morale; de asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.
Pe de altă parte, art. 18 alin. (1) din actul normativ în discuție prevede că instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ sau să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris. Alin. (3) din același articol precizează că, în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Din interpretarea sistematică și logică a acestor prevederi legale rezultă că cererea cu privire la acordarea de daune materiale și morale este o cerere accesorie, cererea principală fiind în cazul de față obligarea autorității pârâte la rezolvarea favorabilă a cererii părții adverse, prin dispunerea reîncadrării sale în cadrul poliției de frontieră.
Este firesc să se respecte principiul disponibilității, care guvernează procesul în materia contenciosului administrativ și, în consecință, față de împrejurarea că recurentul-reclamant a solicitat numai acordarea unor despăgubiri, această cerere urmează a fi respinsă.
Prin urmare, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 304 1 C. proc. civ, precum și la art. 306 alin. (2) C. proc. civ, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Ș.C. împotriva sentinței nr. 238 din 18 octombrie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2007.