Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul S.I. a chemat în judecată pârâții M.A.I., M.M.S.S.F., M.A.N. și S.R.I., solicitând instanței ca în contradictoriu cu aceștia să dispună suspendarea următoarelor texte din actele normative, pe care le consideră nelegale: pct. 13.3 din ordinul M.A.I. nr. 266 din 28 mai 2002 și pct. 1.2 alin. (3) din Nota comună a M.M.S.S.F., C.N.P.D.A.S. nr. 1984 din 26 septembrie 2001, M.A.N. nr. DR 3042 din 3 octombrie 2001, M.I. nr. 172738 din 20 septembrie 2001 și S.R.I. nr. 108838 din 24 septembrie 2001 potrivit căruia drepturile cuvenite sau aflate în plată până la 1 aprilie 2001 se plătesc în continuare de sistemul de pensii unde se aflau în plată, sau după caz, de către sistemul la care s-a depus cererea de pensionare, anterior datei de 1 aprilie 2001 și care nu au fost soluționate.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a formulat recurs grațios împotriva acestor acte, că în cauză este vorba de un caz bine justificat și că prin suspendarea celor două texte urmărește prevenirea unei pagube iminente.
Astfel, referitor la cazul bine justificat reclamantul a arătat că actele atacate vizează o dublă aparență de ilegalitate din perspectiva nepublicării lor, iar în ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, relevă că în ceea ce-l privește există iminența producerii unui prejudiciu viitor în sensul că diferența dintre o pensie militară și una de stat este semnificativă.
Curtea de apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 279 din 22 iunie 2006 a admis cererea de suspendare formulată de reclamant, dispunând suspendarea executării dispoziției cuprinse la pct. 133 din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 164/2000 privind pensiile militare de stat prevăzute în Anexa la Ordinul de aprobare nr. 266 din 28 mai 2002 emis de M.I., până la soluționarea cauzei de către instanța de fond.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că ordinul în cauză are regimul juridic al unui act administrativ unilateral cu caracter normativ cu tot cortegiul de consecințe, inclusiv al acesteia privind obligativitatea publicării.
Referitor la condiția ca măsura suspendării să fie necesară a fi luată pentru prevenirea unei pagube iminente, curtea a reținut că prin executarea dispozițiilor contestate reclamantul ar preveni un prejudiciu material viitor și permisibil.
În consecință, Curtea a reținut că cerințele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite astfel că a dispus suspendarea executării dispozițiilor cuprinse în cele două texte precizate până la pronunțarea instanței de fond.
Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică au declarat recursul M.A.I., M.M.S.S.F., M.A.N. și S.R.I.
Recurentul M.A.I. a susținut în esență, că instanța de fond în mod greșit a reținut că plângerea prealabilă este legal formulată, întrucât din înscrisurile depuse rezultă că intimatul a luat cunoștință de actele normative invocate la data de 17 mai 2004, iar recursul grațios a fost depus la data de 8 mai 2006.
Referitor la obligativitatea publicării actelor administrative unilaterale cu caracter normativ, s-a susținut că aceste acte nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficiul al României (art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001).
Recurentul M.M.S.S.F. a susținut în esență, că dispozițiile cuprinse la punctul 13.3 din Ordinul M.A.I. nr. 266/2002, cu modificările și completările ulterioare și punctul 1.2. alin. (3) din nota comună nu sunt contrare prevederilor legale invocate. Aceste acte normative susține recurentul, stabilesc în esență, că pensionarii aflați în plată în aprilie 2001 în sistemul public sau militar nu mai au posibilitatea admisă de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 și Legii nr. 164/2001 de a opta pentru schimbarea pensiei în alt sistem decât cel în care se află în plată.
M.A.N. în recursul declarat, a susținut că reclamantul-intimat nu justifică nici un interes în suspendarea aplicării de către M.Ap.N. a pct. 1.2. alin. (3) al notei comune, întrucât nu este pensionar fost salariat al M.Ap.N. ci al M.A.I. și nu o decizie a M.Ap.N. a fost atacată pe fondul dreptului de asigurări sociale. În acest sens, susține recurentul, instanța trebuia să se pronunțe doar asupra suspendării aplicării de către M.A.I. a pct. 1.2. alin. (3) al Notei comune.
A mai susținut și că Nota comună în litigiu nu are caracterul unui act administrativ așa cum susține reclamantul astfel că plângerea prealabilă este inadmisibilă precum și faptul că reclamantul nu justifică paguba iminentă care s-ar produce până la soluționarea irevocabilă a demersului vizând anularea pct. 1.2. alin. (3) al Notei comune.
Cât privește recursul declarat de S.R.I., urmează să se constate că acesta este nul deoarece motivele de recurs s-au depus la 19 decembrie 2006, deși hotărârea atacată a fost comunicată la data de 21 iulie 2006, iar declarația de recurs s-a înregistrat la 4 septembrie 2006.
Potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute de alin. (2) al aceluiași articol.
Cum în speță, nu există motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se constata nulitatea acestuia.
Referitor la recursurile declarate de M.A.I., M.M.S.S.F. și M.A.N., urmează să se constate că sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.
Actul administrativ, potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice”.
În cauză, reclamantul a solicitat suspendarea executării unor texte cuprinse în două acte administrative până la soluționarea fondului de către prima instanță, invocând dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Ordinul M.I. nr. 266 din 28 mai 2002 a fost emis în aplicarea dispozițiilor art. 85 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, având regimul juridic al unui act administrativ unilateral cu caracter normativ.
Referitor la Nota Comună emisă de M.M.S.S.F., M.A.N., S.R.I. și M.A.I., urmează să se constate că prin scopul și finalitatea acesteia are regimul juridic al unui act administrativ unilateral cu caracter normativ, fiind supus obligației publicării.
Măsura suspendării actului administrativ este o măsură excepțională care se ia în condițiile existenței unui caz bine justificat și pentru preîntâmpinarea producerii unui prejudiciu.
În speță, cele două texte ce se cer a fi suspendate au fost deja aplicate reclamantului, însă analiza se circumscrie și efectului pe care l-ar avea acestea în fața instanței civile, aplicarea acestor texte echivalând cu paguba ce ar rezulta ca diferență între pensia militară și cea de stat.
Cât privește faptul că cererea de suspendare ar fi inadmisibilă în raport de decizia nr. 1057/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmează să se constate că așa cum corect a reținut instanța de fond, acest punct de vedere nu poate fi împărtășit, întrucât prin această decizie Înalta Curte a modificat hotărârea Curții de apel prin care s-au constatat a fi nelegale cele două texte de lege contestate, neavând loc o analiză de fond și nepronunțându-se în substanță cu privire la cele două texte de lege, ci reținând că o cenzură cu privire la legalitatea celor două texte este posibilă atât pe calea unei acțiuni directe, cât și a uneia incidentale.
Față de cele ce preced, recursurile declarate de M.A.I., S.R.I. și M.A.N., urmează a fi respinge ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul S.R.I. împotriva sentinței civile nr. 279 din 22 iunie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de M.A.I., M.M.S.S.F. și de M.A.N. împotriva aceleiași sentințe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2007.