Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta L.A. a chemat în judecată C.J.P.B., solicitând instanței ca în contradictoriu cu aceasta să dispună anularea Hotărârii nr. 12089 din 4 august 2006 emisă de pârâtă și obligarea ei să-i recunoască calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 cu modificările și completările ulterioare.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a fost refugiată împreună cu părinții din localitatea Subpiatră în zona Vîrciorog – Dobrești – Beiuș, începând din anul 1941 până în anul 1945.
Curtea de Apel Oradea, secția comercială, și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 174/CA/2006-PI din 27 octombrie 2006 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă reținând că declarațiile martorilor date în instanță nu pot fi avute în vedere de către aceasta, întrucât aspectele relatate nu se coroborează cu aspectele pe care tot ei le-au declarat în fața notarului și care au fost consemnate în declarațiile autentice depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs L.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond i-a respins acțiunea, întrucât atât din extrasul de la Arhivele Naționale cât și din declarațiile martorilor reiese că a fost refugiată împreună cu părinții din cauza persecuției etnice și îndeplinește condițiile cerute de Legea nr. 189/2000, pentru acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ.
Recursul este fondat urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acesteia persoana cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice respectiv a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Prin normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, precum și persoanele care au fost expulzate sau au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.
Atât din analiza textului ordonanței, cât și din cea a normelor de aplicare a acesteia rezultă că problema esențială în dobândirea acestor drepturi o reprezintă persecuția etnică și nu locul unde are loc refugierea persoanelor persecutate.
În speță din extrasul nr. C/229 din 18 ianuarie 2005 emis de D.J.B.A.N. rezultă că în registrul cu evidența refugiaților români din Ungaria în perioada 1940 – 1944 figurează numita J.F. (mama reclamantei).
De asemenea din declarațiile notariale ale martorilor H.I. și L.I. reiese că petenta împreună cu părinții săi s-a refugiat din localitatea Subpiatră în localitatea Beiuș, în perioada septembrie 1941 – martie 1945.
În același sens sunt și declarațiile date de aceleași martore în fața instanței de judecată. Astfel ambele martore audiate, declară că, reclamanta a fost refugiată în perioada prevăzută de lege și că, deși nu cunosc precis motivul pentru care părinții reclamantei s-au refugiat, știu că le era frică de soldații unguri și că aceștia au împușcat doi localnici din statul Subpiatra, din zona neocupată a statului.
Din conținutul acestor declarații rezultă cu claritate că motivul refugiului l-a constituit persecuția etnică la care erau supuși localnicii fie chiar și din partea neocupată a statului, atâta vreme cât soldații maghiari patrulau și în această zonă.
Ca urmare, se constată că recursul este fondat urmând a fi admis, a se modifica sentința atacată în sensul anulării hotărârii C.J.P.B. și obligării acesteia să-i acorde reclamantei drepturile prevăzute de lege, pe perioada refugiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de L.A. împotriva sentinței civile nr. 174/CA/2006 din 27 octombrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată și în fond admite acțiunea formulată de reclamanta L.A.
Anulează Hotărârea nr. 12089 din 4 august 2006 emisă de C.J.P.B. și obligă pe pârâtă să acorde reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 15 septembrie 1941 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 iulie 2005.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2007.