Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluția Procurorului general financiar nr. 13258/23D/2002 Colegiul Jurisdicțional Olt a fost sesizat cu stabilirea răspunderii pentru prejudiciul de 3.575.521.000 lei, plus foloase nerealizate de 339.104.000 lei, contestate prin procesul-verbal de control din 6 septembrie 2000 încheiat de D.C.F.O.
S-a reținut că în perioada 1 iunie 1999 – 30 iunie 2000, S.J.S. s-a aprovizionat cu obiecte și materiale sanitare în valoare de 4.033 mii lei de la SC I.R. SRL Slatina, cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice de bunuri prin întocmirea necesarului pe fiecare comandă și nu pe întreg anul bugetar 1999 – 2000, prin încălcarea condițiilor de publicitate, ignorarea ofertelor depuse, netransmiterea către Comisia de licitație a ofertelor primite, neîntocmirea proceselor-verbale în condițiile legii.
Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, soluționând cererea de reexaminare formulată de C.G., prin decizia nr. 31 din 19 iunie 2002 a dispus respingerea acesteia, reținând, în esență, că prin art. 38 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 s-a instituit procedura legală, cale de urmat împotriva actului de clasare a procurorului financiar, cu două etape obligatorii în succesiunea lor, iar în speță, nu a fost parcursă prima etapă.
Prin decizia nr. 769 din 25 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul declarat de C.G. împotriva deciziei nr. 31/2002, a casat decizia și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea cererii de reexaminare.
Aplicând noile dispoziții ale O.U.G. nr. 117/2003 cu privire la preluarea activității jurisdicționale a instanțelor Curții de Conturi, secția Jurisdicțională a Curții de Conturi, prin încheierea din 12 noiembrie 2003 a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar aceasta, având în vedere prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 195/2004 a trimis dosarul spre competentă soluționare Curții de Apel București.
Calificând cererea de reexaminare ca având natura juridică a unui recurs și respectând principiul teritorialității, Curtea de Apel București prin decizia nr. 772 din 15 aprilie 2005 și-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.
Prin decizia nr. 1104 din 2 noiembrie 2005 această instanță și-a declinat competența de soluționare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin decizia nr. 1132 din 4 aprilie 2006 a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova.
Astfel investită, Curtea de Apel Craiova, prin sentința nr. 703 din 25 septembrie 2006 a admis cererea de reexaminare formulată de petentul C.G. în contradictoriu cu pârâții S.J.S. și Curtea de Conturi a României și în consecință, a dispus anularea rezoluției Procurorului general financiar nr. 13258 din 20 martie 2002.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în speță, au fost încălcate dispozițiile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 republicată, în sensul că a fost încălcat termenul de 10 zile în care era necesar ca Procurorul general financiar să se pronunțe asupra plângerii formulate de organul de control financiar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S.J.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul a susținut în principal că nu are calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar a solicitat casarea sentinței recurate, întrucât cererea de reexaminare este inadmisibilă deoarece, în speță, nu s-a formulat plângere împotriva soluției de clasare de nici o parte, astfel că petentul nu se putea adresa cu cerere de reexaminare Curții de Conturi a României.
Recursul este nefondat.
Referitor la primul motiv de recurs, respectiv lipsa calității procesuale pasive a recurentului-pârât, urmează să se constate că această excepție nu poate fi primită, atâta vreme cât prejudiciul s-a produs în patrimoniul S.J.S. scopul acestuia fiind acela de a-și reîntregi acest patrimoniu, indispensabil desfășurării în bune condiții a activității propuse.
Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs, se susțin următoarele:
În fapt, prin rezoluția de clasare nr. 13643/18D/2001 din 28 martie 2002 procurorul financiar inspector a dispus clasarea parțială a procesului verbal din 6 septembrie 2000 încheiat de D.C.F.O., constatând că nu există fapte cauzatoare de prejudiciu care să antreneze răspunderea civilă delictuală a directorului spitalului, C.G.
Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere D.C.F.O., la data de 11 mai 2001, care a fost sancționată de Procurorul general financiar la data de 12 iunie 2002 însă aceasta nu a fost motivată.
De asemenea, urmează a se constata că deși plângerea D.C.F.O. a fost înregistrată la data de 11 mai 2001, aceasta a fost soluționată la data de 12 iunie 2002 și nu în 10 zile de la primire, așa cum prevăd dispozițiile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, republicată.
Într-adevăr, potrivit art. 37 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, astfel cum a fost republicată, procurorul financiar se pronunță în termen de 10 zile de la primire asupra procesului-verbal de constatare, întocmind, după caz, actul de sesizare a colegiului jurisdicțional competent, actul de sesizare a organelor de urmărire penală ori actul de clasare.
Cum în cauză, au fost încălcate aceste prevederi legale, în mod corect instanța de fond a admis cererea de reexaminare formulată de petentul C.G., dispunând anularea rezoluției Procurorul general financiar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.J.S., împotriva sentinței civile nr. 703 din 25 septembrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2007.