Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea introdusă la data de 5 decembrie 2005 P.M.I. a chemat în judecată M.A.I., precum și pe V.B., ministrul administrației și internelor, solicitând să se constate refuzul nejustificat a acestor pârâți de a-i soluționa cererea înregistrată sub nr. 66188/ AP din 31 octombrie 2005.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că cererea respectivă viza comunicarea mai multor documente, anume planuri topo cadastrale, schițe de delimitare, înscrisuri pe baza cărora, pășuni naturale în suprafață de 890 ha și fânețe de 217 ha au fost incluse în inventarul bunurilor imobile ce aparțin acum domeniului public al comunei Merișani județul Argeș, atestate ca atare prin H.G. nr. 447/2002.
De asemenea, a precizat că se consideră vătămat în dreptul de moștenitor al autorilor săi P.G.M. și P.M.G. și ținând seama de caracterul nejustificat al refuzului pârâților de a da curs cererii, este îndreptățit să pretindă obligarea acestora la plata unor despăgubiri materiale pentru prejudiciul cauzat.
Prin sentința civilă nr. 1147 din 24 mai 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de pârâtul V.B. și ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului.
În esență, instanța a reținut că prin adresa nr. 1039 din 28 noiembrie 2005, Prefectura județului Argeș a comunicat lui P.M.I. că nu deține în arhivă, documentele solicitate, precizând că răspunde astfel, demersului făcut la M.A.I.
S-a apreciat că în condițiile date nu poate fi vorba de un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P.M.I.
Recurentul a susținut că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea, deoarece potrivit dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 63/2003, cu modificările și completările ulterioare, cei doi pârâți dețin actele solicitate de el cu petiția din 31 octombrie 2005.
Ținând seama de acele prevederi, precum și de dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 27/2002, privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, rezultă fără echivoc că refuzul pârâților de rezolvare a cererii nu este justificat.
Motivul de recurs nu este întemeiat.
Așa cum s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a lucrărilor din dosar, prin cererea adresată M.A.I. la data de 31 octombrie 2005 reclamantul P.M.I. a solicitat comunicarea planurilor topo – cadastrale, a schițelor de delimitare, a actelor și documentelor în copii semnate și ștampilate, privind unele suprafețe de teren cuprinse în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Merișani, județul Argeș.
Cererea respectivă, conținând și motivul solicitării a fost înaintată de către M.A.I., prefectului județului Argeș cu menținerea reanalizării pretențiilor reclamantului, având în vedere și modificările aduse Legii fondului funciar prin Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Cu adresa din 28 noiembrie 2005, prefectul a răspuns reclamantului că îi revine sarcina de a proba dreptul de proprietate pe care îl invocă, conform prevederilor art. 11 din H.G. nr. 890 din 11 august 2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 247/2005.
Totodată, s-a arătat că instituția prefecturii nu deține în arhiva proprie documentele solicitate.
Existau prin urmare, temeiuri suficiente pentru a se aprecia că în cauză, nu poate fi vorba despre un refuz nejustificat de soluționare a cererii, devreme ce prefectul județului Argeș a răspuns la petiția formulată de P.M.I. și nu s-a dovedit câtuși de puțin că înscrisurile solicitate se regăsesc printre documentele existente în arhiva ministerului-pârât sau a prefecturii.
Reținând că nu sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate a acțiunii prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004 și respingând acțiunea în contencios administrativ, curtea de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce urmează a fi menținută prin respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.M.I. împotriva sentinței civile nr. 1147 din 24 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2007.