Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 3004/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2003.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 124/CA/2003 - P pronunțată la data de 17 martie 2003 în dosarul nr. 873/CA/2003, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul O.I. și a anulat hotărârea nr. 3893 din 7 februarie 2003 adoptată de Comisia specială din cadrul Casei Județene de Pensii Bihor, care a fost obligată să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că reclamantul, împreună cu familia părinților săi, a fost strămutat de autoritățile ungare din motive etnice, din localitatea de domiciliu, în localitatea Zalaegerszeg, de unde au venit după ce fosta localitate de domiciliu a redevenit teritoriu românesc.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Bihor, susținând că instanța de fond a pronunțat o soluție netemeinică și nelegală, din probele cauzei rezultând că familia reclamantului a părăsit localitatea de domiciliu, ca urmare a împrejurării că tatăl acestuia, lucrător la căile ferate, a fost transferat într-o altă localitate.

Recursul este nefondat.

Este necontestat că reclamantul și familia părinților săi și-au părăsit domiciliul din Oradea în luna septembrie 1940, imediat după instalarea autorităților ungare, ca urmare a cedării Ardealului de Nord prin Dictatul de la Viena.

Din probele administrate în cauză rezultă că obligarea familiei reclamantului de a părăsi localitatea de domiciliu, a fost impusă în contextul persecuțiilor din motive etnice, declanșate de autoritățile ungare împotriva populației românești și în condițiile în care toți lucrătorii de la căile ferate din Oradea au fost transferați în partea de vest a Ungariei.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, beneficiază de prevederile acesteia, între altele, persoanele care au fost strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu.

Având în vedere că părăsirea domiciliului de către familia reclamantului s-a făcut în contextul exercitării unor persecuții etnice, când toți salariații români de la căile ferate din Oradea au fost transferați în zona de vest a Ungariei, în mod judicios a apreciat instanța de fond că sunt îndeplinite cerințele art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/ 1999.

Precizările C.N.P.A.S. nr. 1026 din 29 martie 2002, transmise caselor județene de pensii, sunt obligatorii pentru acestea, ca urmare a subordonării ierarhice, dar nu oferă nici un argument instanței în interpretarea prevederilor legale citate mai sus.

Având în vedere aceste considerente, soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 124/CA/2003 - P din 17 martie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2003.