Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3227/2002, reclamanta S.Z., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, a solicitat anularea deciziei nr. R/16.750 din 22 mai 2002 și să se constate că este beneficiara dispozițiilor Decretului-lege nr. 118/1990, modificat și completat prin O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, de dictatura instaurată începând cu 6 septembrie 1940 și a celor deportate în străinătate din motive etnice.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada august 1942 - august 1944 a fost deportată în Transnistria – U.R.S.S. unde împreună cu alți membri ai comunității romilor, au fost supuși la muncă forțată și au suferit datorită foamei, frigului și mizeriei.
Prin sentința nr. 130 din 19 octombrie 2002 s-a admis acțiunea, s-a anulat decizia nr. R/16.750 din 22 mai 2002 a Casei de Pensii Județene Suceava, s-a constatat că reclamanta beneficiază de dispozițiile Decretului-lege nr. 118/1990, modificat și completat prin O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare pe perioada august 1942 – 23 august 1944.
Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere:
Reclamanta a făcut dovada cu înscrisuri și declarațiile martorilor S.L. și S.V., cărora li s-au recunoscut drepturile, că în perioada solicitată a fost deportată în Transnistria, unde a fost supusă unor condiții inumane.
Împotriva sentinței a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Suceava, criticând-o astfel:
Comisia Județeană de Pensii Suceava, în mod legal a respins cererea pentru acordarea drepturilor intimatei, conform Decretului-lege nr. 118/1990, modificat prin O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât nu a depus înscrisuri oficiale din care să rezulte perioada de persecuție etnică.
Martorele audiate la data deportării aveau sub 7 ani, deci nu aveau discernământ.
Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Într-adevăr, intimata S.N. nu a depus nici un înscris oficial privind deportarea în Transnistria, ca și perioada cât a durat.
Martorele audiate la data deportării erau sub 7 ani, lipsite de discernământ, declarațiile lor neputând constitui unicul temei al acordării drepturilor solicitate.
Așa fiind, se va admite recursul, se va casa sentința civilă nr. 130 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ și, în fond, se va respinge acțiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Suceava împotriva sentinței civile nr. 130 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și, în fond, respinge acțiunea reclamantei S.N.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2003.