Asupra recursului de față;
Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, reclamanta S.E. a solicitat ca instanța prin sentința ce o va pronunța, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Timiș, să dispună anularea deciziei nr. 13/2002 emisă de pârâtă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia contestată, în mod greșit drepturile bănești cuvenite i-au fost acordate de la 1 august 2002 și nu de la 1 decembrie 2001.
Curtea de Apel Timișoara, prin sentința civilă nr. 354/2002, a admis acțiunea și a dispus anularea deciziei nr. 13 din 17 octombrie 2002, în sensul că a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă decizie cu acordarea drepturilor cuvenite, începând cu 1 decembrie 2001.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Timiș.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit s-a stabilit de către instanță ca dată de acordare a drepturilor bănești cuvenite intimatei, data de 1 decembrie 2001, fiind invocate prevederile art. 5 din H.G. nr. 127/2002.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:
Intimatei-reclamante i s-a recunoscut, inițial, calitatea de beneficiar al dreptului prevăzut de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, prin decizia nr. 13 din 7 iunie 2002 emisă de recurentă, reținându-se strămutarea acesteia în perioada 13 martie 1944 – 6 martie 1945, drepturile bănești fiindu-i acordate cu începere de la 1 decembrie 2001.
Ulterior, această decizie a fost revizuită de recurenta-pârâtă, în sensul că intimatei i s-a mai recunoscut ca perioadă strămutată, și intervalul 1940 – 1941, în sensul dispozițiilor H.G. nr. 27/2002, care lămurea înțelesul noțiunii de persoană strămutată.
În acest sens, a fost emisă decizia nr. 13 din 17 octombrie 2002, prin care însă, drepturile bănești cuvenite intimatei-reclamante au fost acordate de la 1 august 2002.
Procedând în acest fel, recurenta-pârâtă a interpretat greșit dispozițiile art. 5 din Legea nr. 189/2000, deoarece acest text de lege prevede că beneficiul drepturilor se acordă de la data de 1 a lunii următoare celei în care s-a depus cererea.
Or, cererea s-a depus inițial atunci când a fost emisă prima decizie, prin cea de-a doua decizie recunoscându-i-se și o altă perioadă ca fiind de strămutare, ca urmare a apariției Normelor pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002.
Astfel spus, H.G. nr. 127/2002 nu a modificat Legea nr. 189/2000 ci doar a lămurit înțelesul noțiunii de persoană strămutată, asimilându-se acesteia și persoanele care au fost obligate să se mute sau să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice (art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2000).
Așa fiind, în mod corect instanța de fond a reținut că intimatei trebuiau să i se acorde drepturile de la 1 decembrie 2001 și nu de la 1 august 2002, așa cum s-a stabilit prin decizia contestată.
În consecință, în raport cu cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 354 din 5 noiembrie 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2003.