Ședințe de judecată: Februarie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1048/2007

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 februarie 2007.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 372 din 28 septembrie 2006, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul T.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., având ca obiect solicitarea de daune morale în sumă de 500.000 lei, urmare a atitudinii adoptate de A.N.A.F. față de memoriile sale adresate la 17 ianuarie 2006, în sensul rezolvării acestora prin delegarea competenței chiar autorităților reclamate și întemeiată în drept pe prevederile Legii contenciosului administrativ și ale O.G. nr. 27/2002.

Pentru a hotărî astfel, Instanța de Fond a reținut că de fapt reclamantul, deși s-a adresat Instanței de contencios administrativ, nu a solicitat anularea vreunui act administrativ și nici recunoașterea vreunui drept sau interes legitim, rezultând de altfel din chiar cuprinsul plângerii prealabile că problemele invocate nu-l privesc personal ci vizează fapte ce țin mai degrabă de prestigiul instituției.

Așa fiind Instanța de Fond a apreciat că acțiunea reclamantului nu întrunește condițiile cerute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 pentru a putea fi primită.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs succint motivat, reclamantul, criticând-o în esență, pentru nemotivare și pentru greșita apreciere a obiectului cererii sale.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente, prin prisma criticilor formulate de recurenta ca și potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reține că sentința de fond este legală și temeinică astfel că urmează a fi menținută pentru următoarele considerațiuni.

Recurentul - reclamant a formulat o plângere prealabilă împotriva răspunsului nr. 217 din 3 iulie 2006 al D.G.F.P. Cluj la memoriul său adresat A.N.A.F., reclamând lipsa verificărilor ce ar fi trebuit întreprinse de această autoritate față de ilegalitățile și abuzurilor semnalate, a iregularităților privind aplicarea unitară a procedurii de executare silită și în general a celor reclamate.

Prin acțiunea adresată Instanței, reclamantul, invocând prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosului administrativ și pe cele ale O.G. nr. 27/2002, solicită numai acordarea de daune morale, fără însă a asocia o astfel de pretenție unei cereri de anulare a unui act administrativ ce i-ar fi produs o vătămare sau de recunoașterea vreunui drept sau a unui interes legitim.

Cum în cauză nu s-au dovedit vătămările produse reclamantului de autoritatea pârâtă printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea unei cereri, astfel cum se prevede în art. 1 din Legea nr. 554/2004, în mod corect Instanța de Fond a respins acțiunea reclamantului, reținând cu justețe și împrejurarea că faptul nesoluționării în termenul legal al memoriului transmis nu este de natură a conduce la admiterea acțiunii, câtă vreme aspectele semnalate vizează preponderent activitatea și prestigiul instituției și pentru rezolvarea cărora sunt prevăzute alte căi și proceduri de rezolvare.

În fine, corect a apreciat Instanța de Fond și că în ceea ce privește O.G. nr. 27/2002, indicată ca temei legal al acțiunii judiciare, aceasta se aplică în completarea prevederilor Legii cadru a contenciosului administrativ nr. 554/2004, față de obiectul cererii de acordare de daune morale, astfel că și sub acest aspect criticile recurentului sunt neîntemeiate.

Față de cele arătate urmează așadar ca în baza art. 312 C. proc. civ., să se respingă ca nefondat recursul de față.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de reclamantul T.M. împotriva sentinței civile nr. 372/2006 din 28 septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 februarie 2007.