Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curții de Apel București, reclamanții B.L., B.G., B.M., C.G., F.D., D.G., D.V., G.H., I.V., M.L., N.I., O.S., P.P., R.I., S.V., Ș.Ș. au chemat în judecată M.E.C., solicitând obligarea acestuia la eliberarea adeverinței - tip, prevăzută la pct. 14 din Normele de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular, aprobate prin Ordinul M.M.S.S.F. și al Ministrului delegat pentru comerț și să se constate că îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de pensie de serviciu, conform O.U. nr. 36/2003.
Cauza a fost reținută pentru soluționare pe fond la 10 aprilie 2006, dar la 26 aprilie 2006, cauza a fost repusă pe rol pentru că, prin concluziile scrise depuse de reclamanți a fost invocată nelegalitatea Normelor de aplicare a O.U.G. nr. 36/2003 și pentru a putea fi pusă în discuția părților.
În ședința publică din 5 iunie 2006, reclamanții au renunțat la invocarea excepției de nelegalitate a Normelor de aplicare a O.U.G. nr. 36/2003.
Prin sentința nr. 1718 din 4 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamanților, s-a constatat că reclamanții îndeplinesc condițiile legale pentru a beneficia de pensie de serviciu conform O.U.G. nr. 36/2003 și a fost obligat pârâtul să elibereze pentru fiecare reclamant adeverința - tip necesară stabilirii pensiei de serviciu și la cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Instanța de Fond a reținut faptul că din actele depuse de reclamanți la dosarul cauzei rezultă că aceștia, fiecare în parte au desfășurat activitatea profesională în comerțul exterior peste 20 de ani, din care în misiune permanentă peste 4 ani, fiind trimiși ca reprezentanți economici și comerciali, iar dispozițiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 36/2003, modificată prin Legea nr. 554/2004 și ale art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 36/2003, modificată prin Legea nr. 554/2004, dovedesc că reclamanții fac parte din categoria de persoane prevăzute de art. 4 alin. (1), nefiind necesar ca aceștia să aibă grad diplomatic sau consular.
S-a reținut că dispozițiile art. 14 alin. (2) din Normele de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 36/2003 și Legea nr. 554/2004 adaugă la lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs M.E.C., considerând-o nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului, modificarea ei în întregime în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Au fost invocate ca motive de recurs:
- hotărârea a fost dată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea în fond a pricinii, art. 304 pct. 2 C. proc. civ., pentru că la 10 aprilie 2006 s-a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părților pe cererea de chemare în judecată. La termenul din 5 iunie 2006, Instanța de Fond a acordat un nou termen de judecată la data de 4 septembrie 2006, când s-a pronunțat Instanța, într-o altă componență, prin sentința civilă nr. 1718 din 4 septembrie 2006.
- hotărârea a fost dată de Instanță cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești cu care a fost învestită, art. 304 pct. 4 C. proc. civ., pentru că Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești stabilind că intimații, făcând parte din categoria de persoane prevăzut la art. 4 alin. (1), nu mai este necesar ca aceștia să aibă grad diplomatic sau consular, astfel cum este prevăzut în O.U.G. nr. 36/2003.
- hotărârea a fost dată de Instanță acordând mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, art. 304 pct. 6 C. proc. civ., pentru că intimații - reclamanți au recunoscut că nu au avut calitatea de diplomat sau funcție consulară și nu au solicitat recunoașterea unei asemenea calități, Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut prin acțiune.
- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pentru că nu a verificat pentru fiecare intimat - reclamant dacă îndeplinește condițiile cerute de lege.
- hotărârea ce a fost pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru că au fost nesocotite prevederile exprese ale O.U.G. nr. 36/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 554/2003, pentru că personalul nediplomatic și neconsular poate beneficia de aplicarea O.U.G. nr. 36, dar numai cu condiția să fi deținut funcții cu grade diplomatice sau consulare, pe o perioadă de cel puțin 4 ani în misiune permanentă și străinătate, asemenea celorlalte categorii de beneficiari.
- fiind atacată o hotărâre care nu este supusă apelului, Instanța de Recurs va putea analiza cauza sub toate aspectele art. 3041 C. proc. civ.
Intimații - reclamanți au formulat întâmpinare și au solicitat respingerea recursului ca nefondat, sentința fiind legală și temeinică.
Examinând actele depuse la dosar, dispozițiile legale incidente, inclusiv dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, dar pentru următoarele considerente:
Instanța de Fond a fost învestită cu soluționarea unei cereri în care reclamanții sunt 16 persoane fizice care au chemat în judecată M.E.C. și au solicitat obligarea acesteia să le elibereze adeverințele - tip prevăzute la pct. 14 din Normele de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 36/2003 și să se constate că îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de pensie de serviciu.
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se poate dispune casarea unei hotărâri când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea Instanței dar și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Hotărârea Instanței de Fond a fost dată fără a fi motivată în fapt și în drept, nu au fost prezentate motivele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.
Instanța de fapt s-a limitat la a indica două texte din O.U.G. nr. 36/2003 și la a prezenta concluzia că reclamanții fac parte din categoria de persoane prevăzută de O.U.G. nr. 36/2003, dar fără a analiza situația fiecărui reclamant în parte, mai ales că intimatul - pârât a arătat că unii reclamanți nu ar îndeplini nici stagiile de vechime pe care O.U.G. nr. 36/2003 le cere.
În motivarea hotărârii se fac referiri la dispozițiile Legii nr. 554/2004, care ar fi modificat O.U.G. nr. 36/2003 și care ar fi adăugat la lege, dar Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ nu a modificat O.U.G. nr. 36/2003 care se referă la sistemul de pensionare al membrilor personalului diplomatic și consular, acest act normativ a fost într-adevăr modificat dar de Legea nr. 595/2003, care a aprobat și modificat O.U.G. nr. 36/2003 și nu de Legea nr. 554/2004.
Jurisprudența constantă a C.E.D.O., dar și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - dovedește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din C.E.D.O., include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod corect examinate de către Instanța sesizată. Astfel spus, art. 6 impune ca o jurisdicție internă să examineze efectiv problemele esențiale ce îi sunt supuse examinării, să procedeze la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților.
De altfel și în dreptul intern nemotivarea hotărârii este sancționată.
Dispoziția din art. 261 C. proc. civ. consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, principiu care a fost cuprins în lege pentru a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către Instanțele de control.
În același timp, Instanța de Fond motivează că dispozițiile art. 14 alin. (2) din Normele de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 36/2003 ar adăuga la lege.
Această referire echivalează cu o veritabilă excepție de nelegalitate a acestor dispoziții, dar pe care Instanța de Fond nu a analizat-o, așa cum cer prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004.
În condițiile în care apărătorul reclamanților a renunțat la invocarea excepției de nelegalitate a Normelor de aplicare a O.U.G. nr. 36/2003, iar Instanța aprecia că dispozițiile art. 14 alin. (2) din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 36/2003, aprobate prin Ordinul M.M.S.S.F.M. delegat pentru comerț nr. 137/3455/225758/2004 adaugă la lege, așa cum se susține în hotărâre, se impunea analizarea excepției de nelegalitate, din oficiu, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
Instanța de Fond s-a mulțumit să declare că prin Normele de aplicare a O.U.G. nr. 36/2003 se adaugă la lege, fără să precizeze în ce constă această adăugare.
De aceea va fi admis recursul declarat, va fi casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe, în baza art. 313 alin. (1) C. proc. civ.
Se impune ca Instanța de Fond să motiveze pentru fiecare dintre reclamanți dacă îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 36/2003 și dacă se impune obligarea pârâtului la eliberarea adeverinței - tip, în raport de probele administrate în cauză, pentru fiecare dintre reclamanți.
În cazul în care se va constata că se impune din oficiu analizarea legalității dispozițiilor art. 14 alin. (2)din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 36/2003, Instanța de Fond va trebui să procedeze conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, inclusiv citarea autorității emitente, respectiv a celor care au emis Ordinul de aprobare a Normelor metodologice.
În privința susținerilor că hotărârea ar fi fost dată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea de fond se constată că susținerea este neîntemeiată pentru că la 26 aprilie 2006 cauza a fost repusă pe rol și s-a acordat termen la 5 iunie 2006. La acest termen, din 5 iunie 2006, Instanța de Fond a acordat termen la 4 septembrie 2006, termen la care cauza a fost soluționată pe fond.
Dezbaterile au avut loc la aceeași dată, la 4 septembrie 2006, în fața aceluiași complet care la același termen a și pronunțat sentința civilă nr. 1718 din 4 septembrie 2006.
Hotărârea Instanței de Fond nu a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, pentru că Instanța de Fond s-a pronunțat, în limitele învestirii sale, într-un litigiu de contencios administrativ.
În legătură cu celelalte motive de recurs, acestea vor fi avute în vedere, la rejudecare de către Instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul M.E.C. împotriva sentinței civile nr. 1718 din 4 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2007.