Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 966/2007

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2007.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta P.A. a chemat ia judecată pârâta C.P.M.B. solicitând anularea Hotărârii nr. 16035/318 din 16 iunie 2006 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască calitatea de beneficiară a prevederilor O.G. nr. 105/1999, modificată și completată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în mod greșit i-a fost respinsă cererea pentru acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 întrucât s-a dovedit cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei că, datorită Tratatului Bilateral încheiat la Craiova între România și Bulgaria, părinții săi au fost strămutați în anul 1940 din Caliacra, Bulgaria în România în localitatea Congaz, Mihail Kogălniceanu.

Prin sentința civilă nr. 2386 din 17 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei P.A., a anulat Hotărârea nr. 16035/318 din 16 iunie 2006 și a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a prevederilor O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost modificată si completata prin Legea nr. 189/2000 pentru perioada 02 martie 1943 - 06 martie 1945, începând cu data de 07 septembrie 2006.

Pentru a hotărî astfel a reținut că părinții reclamantei au fost nevoiți să plece de la domiciliul lor situat în Caliacra, Bulgaria în localitatea Congaz, Mihail Kogălniceanu din România, ca urmare a Tratatului încheiat de România și Bulgaria la data de 7 septembrie 1940 și că, reclamanta s-a născut la data de 2 martie 1943 în localitatea Congaz, Raionul Tulcea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.P.M.B.

În motivare, recurenta a susținut că în condițiile în care intimata s-a născut în luna martie a anului 1943, iar schimbul de populație s-a produs în anul 1940, în mod evident nu poate beneficia de prevederile legii ca titular, nefiind născută sau concepută la data refugiului.

A mai susținut că nu se poate accepta raționamentul expus în cuprinsul motivării, potrivit căruia dispozițiile legale aplicabile persoanelor strămutate nu prevăd în mod imperativ înlăturarea de la aceste prevederi a persoanelor născute după strămutare sau în refugiu. Aceasta întrucât legea prevede, în mod expres, pe acele persoane care sunt îndreptățite să beneficieze de prevederile legii, ceea ce înseamnă că sunt excluse alte categorii de persoane.

Din analiza soluției Instanței de Fond, a motivelor de recurs și a înscrisurilor din dosar, în raport de dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:

Este necontestat că reclamanta s-a născut la data de 2 martie 1943 în localitatea Congaz, Raionul Tulcea, acolo unde părinții acesteia se refugiaseră din localitatea de domiciliu, ca urmare a unui schimb de populație stabilit prin Tratatului de la Craiova încheiat între România și Bulgaria la data de 7 septembrie 1940.

Din situația de avere imobilă rurală, rezultă că familia reclamantei a fost strămutată din motive de persecuție etnică din Bulgaria, localitatea Caliacra în România în comuna Congaz, Mihail Kogălniceanu, întrucât aceasta a format obiect al schimbului de populație dintre România și Bulgaria, Tratatului de la Craiova din 1940.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.

Din interpretarea prevederilor ordonanței, rezultă că obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile, prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a schimbului de populație stabilit prin Tratatul de la Craiova încheiat la data de 7 septembrie 1940.

Pe cale de consecință Curtea constată că recursul este nefondat și conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează a fi respins.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de C.P.M.B. împotriva sentinței civile nr. 2386 din 17 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2007.