Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la data de 07 februarie 2006 pe rolul Curții de Apel Cluj, contestatoarea B.I. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimata C.J.P.C., să se anuleze Hotărârea nr. 19616 din 16 ianuarie 2006 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 și recunoașterea calității de refugiat din motive de persecuție etnică precum și acordarea drepturilor corespunzătoare.
În motivarea contestației, reclamanta a susținut că în luna noiembrie 1940 părinții săi împreună cu cei 5 frați s-au refugiat, din motive de persecuție etnică, din localitatea Săvădisla, sat Vlaha, jud. Cluj în comuna Florești, ca urmare a cedării Ardealului de Nord în urma Dictatului de la Viena.
Prin sentința civilă nr. 169 din 29 martie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei B.I. în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C.
Pentru a hotărî astfel a reținut că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamanta nu a făcut dovada schimbului de domiciliu din motive de persecuție etnică, pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta B.I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurenta a arătat că în mod greșit Instanța de Fond i-a respins acțiunea întrucât, în luna septembrie 1942, a fost nevoită ca împreună cu familia sa, să părăsească localitatea de domiciliu, Vlaha și să se refugieze în localitatea Cluj în luna septembrie 1942 din pricina persecuțiilor etnice exercitate asupra lor ca urmare a faptului că erau cetățeni de naționalitate maghiară.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, dispozițiile legale incidente pricinii și potrivit art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană refugiată se înțelege persoana care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Este de notorietate împrejurarea că prin Dictatul de la Viena încheiat la 30 august 1940, o parte din teritoriul românesc al Transilvaniei a fost cedat către Ungaria conducând la o tensionare a relațiilor dintre România și Ungaria.
Dictatul de la Viena nu numai că nu a clarificat situația existentă deja între cele două țări, totodată, nereușind să rezolve nici problema naționalităților, separând toți etnicii maghiari de cei români astfel că o parte din populația de etnie română din teritoriul Transilvaniei de Nord a rămas în porțiunea primită de Ungaria iar o parte din populația de etnie maghiară a rămas în Transilvania Sudică.
Însă, declarațiile martorilor F.A. și C.M., date în fața Instanței de Fond, nu sunt elocvente, convingătoare și pertinente pentru a se elucida faptul dedus judecății, respectiv dacă schimbul de domiciliu al reclamantei a fost determinat de suferința unor persecuții etnice.
Neconcordanța datelor privind așa - zisul refugiu rezultă chiar din afirmațiile recurentei în sensul că, în acțiunea depusă la Instanța de Fond arată că părinții săi împreună cu cei 5 frați au fost nevoiți să părăsească localitatea de domiciliu în luna noiembrie 1940, în motivele de recurs a arătat că împreună cu familia sa a părăsit localitatea de domiciliu în luna septembrie 1942, însă, potrivit certificatului de naștere aceasta s-a născut la data de 15 aprilie 1943 în localitatea Cluj.
Curtea constată că, în mod corect, Instanța de Fond a reținut inexistența persecuțiilor etnice suferite de reclamantă și de familia acesteia, pe baza declarațiilor de martori depuse la dosar, cu atât mai mult se reține împrejurarea că recurenta și-a schimbat domiciliul din localitatea Vlaha în localitatea Cluj ambele localități aflându-se pe teritoriul Statului Român.
Față de cele arătate, constatând temeinicia și legalitatea sentinței civile atacate, în baza art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de B.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.I. împotriva sentinței civile nr. 169 din 29 martie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2007.