Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 10 ianuarie 2002, reclamanta C.C. a solicitat anularea Ordinului nr. 2856/C din 30 noiembrie 2001 emis de Ministerul Justiției, prin care i s-a imputat suma de 3.438.351 lei, cu titlu de spor de vechime încasat necuvenit pe perioada noiembrie 2000 – aprilie 2001.
Totodată, reclamanta a solicitat suspendarea executării ordinului contestat, până la soluționarea litigiului.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 2856 C din 30 noiembrie 2001, i-a fost imputată suma de 3.438.351 lei, reprezentând spor de vechime, încasat în perioada noiembrie 2000 – aprilie 2001, ordin ce a fost emis ca urmare a Ordinului Ministerului Justiției nr. 1197/C din 12 iunie 2001, prin care se anula sporul de vechime acordat asistenților judiciari.
Reclamanta a invocat tardivitatea emiterii ordinului de imputare, față de dispozițiile art. 108 C. muncii, în sensul că prejudiciul a fost constatat la data de 12 iunie 2001, iar ordinul de imputare a fost emis la 31 noiembrie 2001.
Pe fondul cauzei, reclamanta a arătat că nu a beneficiat de spor de vechime, deoarece a fost numită în această funcție la data de 22 iunie 2000, singurul spor ce i-a fost acordat, a fost cel de toxicitate, conform art. 48 din Legea nr. 50/1996.
Tribunalul Brașov, secția civilă, prin sentința nr. 33/M din 31 ianuarie 2002, a admis excepția de necompetență materială invocată de Ministerul Justiției, în conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., și a declinat competența de soluționare, în favoarea Curții de Apel Brașov.
Primind cauza spre soluționare, Curtea de apel Brașov, prin sentința civilă nr. 49 F din 14 mai 2002, a respins acțiunea formulată de C.C.
Pentru a soluționa astfel, instanța de fond a reținut că în aplicarea dispozițiilor Ordinului nr. 1197/C din 12 iunie 2001, Compartimentul Financiar-Contabil al Tribunalului Brașov a comunicat Inspecției Generale și Audit Intern din cadrul Ministerului Justiției, adresa nr. 1192 din 27 noiembrie 2001, privind recorelările salariale ale asistenților judiciari, de la această instanță, prin care se evidențiază sumele încasate necuvenit. Tinând seama de Nota Inspecției Generale și Audit Intern, înregistrată la Cabinetul Ministerului, sub nr. 271/A din 30 noiembrie 2001, la aceiași dată are loc emiterea Ordinului nr. 2856 C/2001, de imputare a sumei de 3.438.351 lei, încasată necuvenit de reclamantă, cu titlu de spor de vechime.
Față de cele de mai sus, instanța a stabilit că termenul de 60 zile impus de art. 108 alin. (2) C. muncii, va începe să curgă de la data de 27 noiembrie 2001, când pârâtul a luat cunoștință de paguba produsă.
Pentru aceste motive, prin încheierea din 9 aprilie 2002, instanța de fond a respins excepția invocată.
Privitor la aspectele de fond, instanța a reținut că reclamanta nu poate fi beneficiara sporului de vechime în muncă, inadvertență înlăturată prin Ordinul nr. 604/C din 15 martie 2002, care precizează că sumele încasate necuvenit de reclamantă, reprezintă spor pentru condiții deosebite de muncă.
Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs C.C., considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat, în esență, că instanța de fond nu a admis proba cu interogatoriu, ce trebuia luat de Ministerului Justiției.
Recurenta-reclamantă a susținut că ordinul prin care se precizează că suma imputată reprezintă spor de toxicitate, nu i-a fost comunicat și nu-i este opozabil, pentru că a fost emis de peste trei luni și nu i-a fost adus la cunoștință.
S-a mai susținut că sentința atacată este confuză și lipsită de conținut, iar motivarea în drept este în contradicție cu soluția.
Examinând sentința recurată în raport cu criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale incidente, în cauză se constată că recursul este nefondat.
Reclamanta C.C., după absolvirea facultății, a fost numită asistent judiciar la Tribunalul Brașov, începând cu data de 30 iunie 2000 (Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1316/C din 19 iunie 2000).
Ministerul Justiției, având în vedere adresa Tribunalului Brașov nr. 1192 din 27 noiembrie 2001, prin care s-a constatat că asistenții judiciari numiți la această instanță, au încasat în perioada noiembrie 2000 – aprilie 2001, sume de bani reprezentând spor de vechime, la care nu erau îndreptățiți, a emis Ordinul nr. 2856/C din 31 noiembrie 2001, prin care i s-a imputat reclamantei, suma de 3.438.351 lei.
Inspecția Generală și Audit Intern constatând că din adresa Tribunalului Brașov nu reieșea că sumele ce trebuiau imputate, au fost prezentate cumulat, spor de vechime și spor pentru condiții deosebite, prin nota nr. 178 Ai din 14 martie 2002, a propus modificarea Ordinului nr. 2856/C/2001, în sensul că sumele încasate de C.C., reprezintă spor pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, corespunzător perioadei 1 noiembrie 2000 – 31 martie 2001.
Întrucât prin Ordinul ministrului justiției nr. 726/C/2001 s-a acordat în baza legii, sporul pentru condiții deosebite de muncă, grele și vătămătoare sau periculoase, începând cu data de 1 aprilie 2001, s-a făcut cuvenita corectare, în sensul că s-a cerut restituirea sumelor încasate în plus, de către reclamantă, în perioada 1 noiembrie 2000 – 31 martie 2001, prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 604/C din 15 martie 2002.
Din adresa Tribunalului Brașov nr. 396 din 25 aprilie 2002, rezultă că suma imputată reclamantei, în valoare de 3.438.351 lei, reprezintă spor de toxicitate net, ce a fost încasat pentru perioada noiembrie 2000 – aprilie 2001 și că acest calcul a stat la baza ordinului contestat, care în mod eronat a fost consemnat ca fiind spor pentru vechimea în muncă.
Împrejurarea că suma a fost încasată necuvenit de reclamantă, a fost explicitată prin Ordinul 604/C din 15 martie 2002, emis de Ministerul Justiției, care a completat Ordinul nr. 2856/C/2001, cu un alineat nou: „sumele încasate necuvenit de asistentul judiciar C.C., reprezintă spor pentru condiții deosebite de muncă, grele vătămătoare sau periculoase, corespunzător perioadei 1 noiembrie 2000 – 31 martie 2001”.
Actele care au stat la baza ordinului prin care s-a imputat suma de 3.438.351 lei, reclamantei, au fost depuse la dosarul cauzei pentru termenul de la 9 aprilie 2002, ședință la care a participat și reclamanta, prin reprezentant, astfel că nu se poate reține că nu a cunoscut acele acte și nu îi sunt opozabile.
Nici motivul privind respingerea de către instanță, a probei cu interogatoriul intimatei, nu poate fi reținută, deoarece reclamanta nu a făcut dovada că a solicitat această probă, conform art. 218 C. proc. civ. și că a depus în scris punctele din interogatoriu, așa cum dispune art. 222 C. proc. civ., pentru ca răspunsul să fie primit, în scris.
Se constată că instanța de fond a stabilit în mod judicios starea de fapt și a făcut o aplicare legală a normelor în vigoare, atunci când a apreciat că reclamanta datorează suma de 3.438.351 lei, ce a fost încasată necuvenit.
În consecință, soluția instanței de fond fiind temeinică și legală, recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.C., împotriva sentinței civile nr. 49/F din 14 mai 2002 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2003.