Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 5 februarie 2002, reclamantul R.I. a solicitat anularea deciziei nr. 1065 din 13 iunie 2001 a Comisiei Permanente și a deciziei nr. 8505 din 15 decembrie 2001, emisă de Consiliul U.A.R. și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie, pentru primirea reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este absolvent al Facultății de Drept Economic și Administrativ,din Sibiu, din iunie 1981, cu diplomă de licență, are o vechime în profeisa de jurist de peste 20 ani și a solicitat Baroului Alba ca în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 51/1995 ,să fie primit în profesie de avocat, cu scutire de examen.
Cu adresa nr. 194 din 28 mai 2001, Baroul Alba a comunicat reclamantului că a dat aviz negativ, iar prin decizia nr. 1065 din 13 iunie 2001, Comisia Permanentă a U.A.R. i-a respins cererea de acordare a scutirii de examen pentru primirea în profesia de avocat.
Contestația formulată de reclamant împotriva acestei decizii a fost respinsă prin decizia nr. 8505 din 15 decembrie 2001 a Consiliului U.A.R.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 77 din 17 aprilie 2002, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 1065 din 13 iunie 2001 a Comisiei Permanente și decizia nr. 8505 din 15 decembrie 2001 a Consiliului U.A.R. și a obligat pârâta să emită o decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Pentru a soluționa astfel, instanța a reținut că reclamantul a probat cu actele depuse la dosar că îndeplinește condițiile stabilite de art. 11 din Legea nr. 51 și ale art. 16 alin. (2) din aceiași lege, având o vechime de peste 20 ani în funcția de consilier juridic, iar în ce privește oportunitatea, nu s-a făcut dovada că reclamantul nu ar merita să fie primit în avocatură.
Instanța a apreciat că refuzul Baroului Alba, de a acorda reclamantului aviz favorabil, este subiectiv și excede cadrul legal, verificarea impusă de art. 32 din Statutul profesiei de avocat, impunându-se doar în ce privește cunoașterea Legii nr. 51/1995.
Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs U.A.R., invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat, în esență, că obținerea dreptului de primire în profesia de avocat se face în baza unui examen.
Recurenta susține că examenul se impune în speță, deoarece pentru obținerea calității de judecător, procuror, notar, avocat, este necesară susținerea unui examen de specialitate, în timp ce jurisconsultul nu susține un asemenea examen.
S-a mai susținut că verificarea cunoștințelor reclamantul se impune, întrucât acesta era absolvent al Facultății de Drept Administrativ din Sibiu, instituție universitară în care accentul se pune pe cunoașterea problemelor de drept administrativ și mai puțin -- instituțiilor de drept civil, penal sau al familiei.
Recurenta a apreciat că dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, sunt permisive și nu au caracter dispozitiv, organele profesiei fiind singurele care decid potrivit autorității lor, autorități căreia nu se poate substitui nici un alt organ, nici justiția.
Recursul pârâtului este nefondat
Potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, la cerere poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, cel care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult, timp de cel puțin 10 ani.
În toate cazurile prevăzute de lege, Consiliul U.A.R. aprobă în baza art. 63 lit. g) din Legea nr. 51/1995, primirea în profesia de avocat, iar scutirea de examen se acordă potrivit art. 65 lit. d), de către Comisia permanentă, acelor juriști care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, cu avizul consultativ al baroului respectiv.
în cauză, reclamantul R.I. a absolvit Facultatea de Drept Economic și Administrativ din Sibiu. în anul 1981 și a ocupat funcția de jurisconsult și consilier juridic timp de 20 ani, conform copiei de pe carnetul de muncă.
Argumentul că absolvenții specializați în drept economic și administrativ trebuie excluși sau supuși unor examene suplimentare, față de cei care au absolvit Facultatea de drept, specializarea drept, este nejustificată, vocația lor pentru exercitarea profesiei de avocat, neputând fi diferită.
Pregătirea pentru materiile de bază de care depinde exercitarea profesiei de avocat fiind, în esență, aceIaș, nu se poate justifica o diferență de tratament, care ar avea semnificația unei măsuri juridice diferite pentru situații identice.
Specializarea nu poate înlătura profilul pregătirii, iar vocația comună a licențiaților celor două specializări, de a îndeplini anumite activități, ce se regăsesc în problematica generală a profesiei de avocat, impune acelaș regim juridic.
Din probele administrate rezultă că reclamantul întrunea cerințele generale cuprinse în art. 9 și 16 din Legea nr. 51/1995, pentru primirea în avocatură, fără examen.
O dată cu cererea de primire în avocatură, cu scutire de examen, se invocă un drept conferit de lege, de cel care îndeplinește anumite condiții.
În această situație, U.A.R. nu poate face distincție între cei care, formulând cerere, îndeplinesc condițiile cerute de lege și sunt agreați și cei care, deși îndeplinesc condițiile, nu sunt agreați, pentru că trebuie aplicat principiul constituțional al egalității în fața legii.
Or, reclamantul a făcut dovada că îndeplinește condițiile de a fi primit în profesie, cu scutire de examen, fiind absolvent al facultății de drept, cu o vechime de mai mult de 10 ani în funcția de consilier juridic (20 ani).
În ce privește caracterul permisiv al art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, este adevărat că textul evocă posibilitatea pentru cel în cauză, de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, însă aceasta nu înseamnă că U.A.R. poate refuza cererea pe motive de oportunitate, deoarece în calitatea sa de autoritate publică, ea nu își manifestă opțiunile pe baza criteriilor ce sunt specifice dreptului privat, cererea de primire în avocatură fără examen, nefiind o ofertă de contractare, ci un drept conferit de lege, de cel care îndeplinește anumite condiții.
Baroul Alba avea dreptul de a aprecia dacă reclamantul poate fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, dar această apreciere trebuia să fie obiectivă, or în cauză nu s-a făcut dovada că reclamantul nu ar corespunde profesiei de avocat.
Așa fiind, vâzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ., urmează a respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de U.A.R., împotriva sentinței civile nr. 77 din 17 aprilie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2003.