Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 5 februarie 2002, reclamantul N.V. a chemat în judecată pe pârâții U.A.R. și Consiliul Baroului Avocaților Alba, solicitând anularea deciziei nr. 1064 din 13 iunie 2001, a Comisiei Permanente a U.A.R., a deciziei nr. 8506 din 15 decembrie 2001, a Consiliului U.A.R. și obligarea pârâtei U.A.R. să emită decizie de primire a sa în profesia de avocat, cu scutire de examen.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat c, prin actele contestate i-a fost încălcat dreptul de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, deși a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute în Legea nr. 51/1995, pentru exercitarea acestei profesii. Reclamantul a susținut că refuzul pârâților s-a întemeiat nejustificat pe rezultatele unui test organizat, cu încălcarea prevederilor art. 28-31 din Statutul profesiei de avocat.
Prin sentința civilă nr. 78 din 17 aprilie 2002, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea, a anulat deciziile nr. 1064 din 13 iunie 2001 și nr. 8506 din 15 decembrie 2001 și a obligat pârâta U.A.R. să emită decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere actele depuse la dosar și din care a rezultat că reclamantul îndeplinește atât condițiile generale stabilite de art. 11 din Legea nr. 51/1995, cât și condițiile speciale prevăzute de art. 16 alin. (2) din aceiași lege, pentru a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, întrucât are o vechime de peste 15 ani în funcția de consilier juridic, iar aprecierea probității și competenței sale profesionale de către Baroul Alba, nu a avut un caracter obiectiv, fiind contrară prevederilor art. 32 din Statutul profesiei de avocat.
Împotriva acestei sentințe și în termen legal, au declarat recurs pârâții U.A.R. și Baroul Alba, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 3, 9 și 10 și art. 312 C. proc. civ.
În primul motiv de casare s-a susținut că instanța de fond a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, care nu prevăd un drept, ci numai o posibilitate pentru anumite categorii de persoane de a fi primite în profesie, cu scutire de examen, iar organele competente să decidă pentru fiecare caz în parte sunt Comisia Permanentă și Consiliul U.A.R. din România. Recurenții au arătat că intimatul nu a primit aviz favorabil de scutire de examen, pentru că nu a dovedit minimum de cunoștințe, necesare exercitării profesiei, cu ocazia testului organizat la 22 mai .2001, în conformitate cu dispozițiile art. 32 din Statutul profesiei de avocat, asigurându-se egalitatea de șanse a celor înscriși și transparența rezultatelor.
Prin cel de-al doilea motiv de casare, recurenții au susținut că deciziile contestate de intimat nu sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nefiind acte emise de autorități administrative. Față de caracterul privat al profesiei de avocat, recurenții au criticat soluția instanței de fond, de anulare a actelor întocmite de organele de conducere ale profesiei, motivând că în cauză nu erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 29/1990.
În ultimul motiv de recurs, s-a invocat necompetența materială a instanței de fond, cu motivarea că, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000, competentă să judece cauza este Curtea de Apel București, deoarece deciziile contestate au fost emise de organele de lucru ale U.A.R., respectiv de Comisia Permanentă și de Consiliul Uniunii.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, care prevăd că, la cerere, poate fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, cel care, anterior sau la data primirii în profesie, a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult, timp de cel puțin 10 ani.
Constatând că intimatul îndeplinește atât condițiile legale, cât și condițiile statutare pentru a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, instanța de fond a apreciat judicios că este nejustificat refuzul manifestat de recurenți în conținutul celor două decizii contestate.
Motivarea acestor decizii prin rezultatele obținute de intimat la testul organizat în data de 22 mai 2001, s-a dovedit a fi lipsită de temei legal, pentru că în cazul primirii în profesia de avocat, cu scutire de examen, legea și Statutul profesiei de avocat nu prevăd ca o condiție prealabilă, promovarea unui test de verificare a cunoștințelor profesionale.
Scutirea de examen a fost recunoscută numai anumitor categorii de persoane, în considerarea calificării profesionale dobândite, prin exercitarea timp de cel puțin 10 ani, a uneia sau a unora din profesiile juridice expres și limitativ prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată.
Pentru aceste categorii de persoane, primirea în profesie, cu scutire de examen se soluționează individual, cu avizul consultativ al baroului, întocmit după depunerea raportului asupra condițiilor de primire în profesie și verificarea cunoștințelor referitoare la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, conform art. 65 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 51/1995, republicată, art. 32 și 52 din Statutul profesiei de avocat.
În cauză, se constată că subiectele testului organizat de recurenți la 22 mai 2001, nu se încadrează tematicii prevăzute de art. 32 din Statut, pentru verificarea cunoștințelor, numai cu privire la reglementarea profesiei de avocat și a reprezentat în realitate un sistem de control al pregătirii profesionale, similar unui examen.
Din acest punct de vedere apare ca nefondată susținerea din recurs, privind lipsa unui drept recunoscut de lege, intimatului, care să fi fost vătămat prin organizarea testului din 22 mai 2001 și prin deciziile de respingere a cererii de primire în profesie, cu scutire de examen, motivate pe rezultatele obținute la test.
Îndeplinind condiția de a fi exercitat timp de cel puțin 10 ani, una din profesiile juridice prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, intimatul este titularul dreptului de a solicita primirea în profesie, cu scutire de examen, iar soluția dată cererii sale de organele de conducere ale profesiei, trebuie întemeiată pe criterii obiective și nu poate fi rezultatul exercitării discreționare de către acestea, a dreptului lor de a decide.
Cea de-a doua critică privind inadmisibilitatea acțiunii este, de asemenea, nefondată, întrucât recurenții au calitatea de organisme profesionale, constituite în vederea aplicării și executării Legii nr. 51/1995 și îndeplinesc un serviciu public, astfel încât actele pe care le întocmesc pentru asigurarea acestui serviciu public, pot fi contestate în justiție, în condițiile prevăzute de lege.
Deciziile prin care recurenții au respins cererea intimatului de primire în profesie, cu scutire de examen, au fost emise în exercitarea acestor atribuții legale, reprezentând acte administrative de autoritate, a căror legalitate poate fi examinată pe calea controlului judecătoresc, reglementat de Legea nr. 29/1990. În consecință, pronunțându-se asupra acțiunii în anularea celor două decizii, instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Prin ultimul motiv de casare, invocând competența Curții de Apel București, recurenții au susținut încălcarea normelor de competență teritorială, și nu a celor de competență materială cuprinse în art. 3 pct. 1 C. proc. civ., cum greșit au indicat în recurs.
Și această critică se dovedește a fi neîntemeiată, față de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 29/1990, care prevăd că judecarea acțiunilor în contencios administrativ este de competența instanței judecătorești, în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul. Cum domiciliul intimatului este în orașul Baia de Arieș, județul Alba, litigiul a fost soluționat în primă instanță de Curtea de Apel Alba Iulia, cu respectarea normelor de competență materială și teritorială pentru acțiunile în contencios administrativ.
Față de considerentele expuse și constatând că nu există motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de U.A.R. și Baroul Alba, împotriva sentinței civile nr. 78 din 17 aprilie 2002, a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2003.