Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 30 aprilie 2002, reclamantul N.S. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând anularea hotărârii nr. 970 din 9 aprilie 2002 și recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că pârâta i-a respins în mod greșit cererea, argumentat de împrejurarea că la data strămutării părinților, solicitantul nu era născut și că astfel, nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutat.
În realitate, a arătat reclamantul, chiar dacă s-a născut în refugiu, a suportat alături de părinți, rigorile persecuției etnice la care fusese supusă populația românească din Ardealul de Nord, având astfel dreptul de a beneficia de dispozițiile Legii nr. 189/2000, pentru perioada 5 decembrie 1941 – 5 martie 1945.
Prin sentința nr. 330 din 3 iunie 2002, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 970 din 9 aprilie 2002 și a obligat pârâta să recunoască reclamatului, calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/200, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile prevăzute în acest act normativ, cei care au fost strămutați pentru motive etnice, în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, noțiunea de strămutat incluzând și pe aceea de refugiat, astfel cum s-a prevăzut prin H.G. nr. 127/2002.
Instanța a motivat că, prin naștere, reclamantul a dobândit statutul de refugiat al părinților săi, respectiv domiciliul și cetățenia acestora din statul de origine, cu drept de ședere legală și temporară pe teritoriul statului primitor.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, pârâta a învederat că reclamantul nefiind născut la data strămutării părinților săi, nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutat în altă localitate, din motive etnice, așa cum prevede art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Întrucât actul normativ sus-menționat nu prevede stabilirea domiciliului obligatoriu, ca situație distinctă de acordare a drepturilor, de prevederile Legii nr. 189/2000 nu pot beneficia copiii născuți ulterior strămutării care, la data retragerii părinților, nu aveau capacitate juridică și deci, nici domiciliu.
Examinând cauza în raport cumotivele invocate, Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Instanța de fond a reținut în mod întemeiat că reclamantul s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, întrucât prin naștere, a dobândit statutul de refugiat al părinților săi.
Împrejurarea arătată de pârâtă, aceea că reclamantul, nefiind născut la data refugierii părinților săi, nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutat în altă localitate, nu prezintă relevanță în aprecierea statutului juridic al reclamantului.
Acesta a dobândit prin naștere, după cum a reținut în mod corect instanța de fond, statutul juridic al părinților și anume, acela de refugiat, respectiv domiciliul și cetățenia autorilor săi din statul de origine, cu drept de ședere legală și temporară în statul primitor.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței civile nr. 330 CA - P din 3 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2003.