Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 249 din 16 octombrie 2007, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul M.M., în contradictoriu cu pârâtul M.I.R.A., obligându-l pe acesta din urmă să răspundă reclamantului la cererea expediată de reclamant prin poștă la data de 5 iunie 2007. Prin aceeași sentință, a fost respinsă, ca nefondată, cererea reclamantului de acordare a daunelor materiale.
Pentru a pronunța această hotărâre, Instanța de Fond a reținut, în esență, că reclamantul a formulat o cerere la pârâtul M.I.R.A. pe care a expediat-o acestuia la data de 5 iunie 2007, potrivit recipiselor poștale depuse la dosar, și nici până la data judecării litigiului nu a primit nici un răspuns. Cu privire la cererea reclamantului de acordare de daune materiale în sumă de 15.000 lei, Instanța de judecată a reținut că aceasta este nefondată întrucât nu a fost făcută dovada producerii vreunui prejudiciu urmare refuzului pârâtului de a răspunde la cerere.
împotriva acestei soluții au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâtul, susținând că este netemeinică și nelegală.
În motivarea succintă a recursului său, reclamantul arată că în mod greșit i-a fost respinsă cererea de acordare a daunelor materiale, față de împrejurarea că pârâtul „nu a contestat prejudiciul".
Pârâtul, întemeindu-și recursul pe dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., susține că, deși nu a răspuns petiției adresate de reclamant la data de 05 iunie 2007, a transmis această petiție spre competentă soluționare I.P.J. Caraș-Severin, situație care nu constituie un refuz de soluționare, așa cum în mod greșit a reținut Instanța de Fond.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, recurentul - reclamant a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului recursului, pe care, analizând-o în temeiul art. 137 C. proc. civ. și constatând că este neîntemeiată, Curtea o respinge ca atare, pentru următoarele motive:
Recursul declarat de M.I.R.A. poartă ștampila D.G.J. și este semnat de directorul acestui compartiment din cadrul autorității recurente, atât structura în discuție cât și conducătorul acesteia fiind împuterniciți în acest sens prin Instrucțiunile din 20 decembrie 2005 privind activitatea de asistență juridică în M.A.I., emise de ministrul internelor și reformei administrative în temeiul legii de organizare și funcționare a ministerului.
Potrivit acestui din urmă act normativ, O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea M.I.R.A., aprobată prin Legea nr. 15/2008, „Ministrul internelor și reformei administrative reprezintă și angajează M.I.R.A. în raporturile cu celelalte autorități publice, precum și cu alte persoane fizice și juridice din țară sau din străinătate. În acest scop, poate da împuternicire de reprezentare unor persoane din subordine" (art. 7 alin. (3)) și „În exercitarea atribuțiilor legale, ministrul internelor și reformei administrative emite ordine și instrucțiuni, care pot avea caracter normativ sau individual" (art. 7 alin. (4)).
De asemenea, conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, „În fața autorităților jurisdicționale M.I.R.A este reprezentat prin personalul de specialitate, pe baza împuternicirilor acordate pentru fiecare cauză în parte, conform competenței stabilite prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative".
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea:
Cu privire la recursul pârâtului M.I.R.A., constată că acesta este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Așa cum rezultă din chiar susținerile reclamantului, acesta s-a adresat pârâtului M.I.R.A. cu două petiții, prima în februarie 2005, iar cealaltă în iunie 2007, ambele având același conținut, respectiv o sesizare referitoare la furtul unor bunuri.
Ca urmare a înaintării de către autoritatea pârâtă a primei petiții, spre competentă soluționare, I.P.J. Caraș-Severin, această din urmă instituție a răspuns reclamantului cu adresa din 17 martie 2005.
Având același conținut ca și prima, cea de-a doua petiție a urmat același traseu, fiind transmisă spre soluționare I.P.J. Caraș-Severin, instituție competentă să răspundă cererii, în raport cu obiectul acesteia.
Împrejurarea că la dosarul cauzei nu se regăsește răspunsul I.P.J. Caraș-Severin și cu privire la cea de-a doua petiție nu poate fi imputat autorității pârâte, aceasta nefiind competentă să analizeze cererea respectivă, ci doar să o transmită spre soluționare instituției cu atribuții în acest sens, ceea ce a și făcut, de altfel.
În acest sens sunt dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aplicabile în speță, potrivit cărora „Petițiile greșit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. (1) (relații cu publicul - n.r.) autorităților sau instituțiilor publice care au ca atribuții rezolvarea problemelor sesizate.
Mai mult decât atât, din actele dosarului rezultă că cele două petiții adresate de reclamant pârâtului, atât cea din 2005 cât și cea din 2007, au același conținut, respectiv o sesizare referitoare la furtul unor bunuri.
Or, conform prevederilor art. 10 alin. (2) din actul normativ susmenționat, „Dacă după trimiterea răspunsului se primește o nouă petiție de la același petiționar ori de la o autoritate sau instituție publică greșit sesizată, cu același conținut, aceasta se clasează, la numărul inițial făcându-se mențiune despre faptul că s-a răspuns".
Față de cele arătate, considerând în mod greșit că în cauză este vorba despre un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantului, în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.
Cu privire la recursul reclamantului, pentru aceleași considerente, mai sus arătate, constată că acesta este nefondat.
Pentru aceste motive, se va admite recursul pârâtului și va fi casată sentința atacată iar, pe fond, va fi respinsă acțiunea formulată de reclamant, ca și recursul acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul M.I.R.A. împotriva sentinței nr. 249 din 16 octombrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și, pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul M.M.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.M. împotriva aceleiași sentințe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2008.