Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea introdusă la data de 31 mai 2005, D.M.G. a chemat în judecată Guvernul României și Parlamentul României în vederea „atragerii răspunderii materiale pentru acoperirea integrală a costurilor referendumului" organizat la 19 mai 2007.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că cele două autorități publice pârâte „nu au onorat obligația prevăzută de Constituția României privitoare la respectul față de lege, față de autoritatea puterii judecătorești, deoarece, în cunoștință de cauză, nu au acționat pentru suspendarea acțiunii de susținere a referendumului național din data de 19 mai 2007".
Prin sentința civilă nr. 133/ CA din 15 octombrie 2007, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de autoritate a lucrului judecat invocată în cauză de C.D.
A admis excepția ridicată de Parlamentul României și pe cale de consecință a respins acțiunea față de acest pârât ca inadmisibilă.
În sfârșit, Instanța a admis excepția invocată de pârâtul Guvernul României și a respins acțiunea în ceea ce privește această autoritate publică centrală, care nu are legitimare procesuală pasivă.
Curtea de Apel a reținut că lipsa răspunderii juridice, sau neresponsabilitatea deputaților și senatorilor, a Parlamentului în ansamblul său, reprezintă o trăsătură a mandatului parlamentar, în virtutea căreia ei își pot exercita prerogativele specifice, în limitele statutului legal și constituțional, fără a putea suferi consecințe nefavorabile pentru votul sau opiniile politice exprimate.
Ca atare, o acțiune pentru angajarea răspunderii materiale a Parlamentului nu este admisibilă.
Cât privește pe pârâtul Guvernul României s-a motivat că, în calitatea de parte a puterii executive, acesta funcționează în mod independent de puterea legislativă și ca atare nu poate fi ținut să răspundă pentru actele adoptate de Parlament și de urmările lor, inclusiv cele care decurg din declanșarea procedurii de suspendare a Președintelui României.
În fine s-a apreciat că, nefiind parte în procedura mai sus menționată, Guvernul României nu are legitimarea procesuală necesară „în raportul juridic obligațional construit de reclamant".
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul D.M.G.
Recurentul a invocat nulitatea hotărârii, susținând că în completul de judecată a fost inclus și un judecător cu care se află într-un proces penal și care era deci, incompatibil să soluționeze prezentul litigiu.
De asemenea, a fost invocată „denegarea de dreptate" săvârșită de Instanță atunci când a respins acțiunea pentru neîndeplinirea cerințelor legale referitoare la timbraj.
În opinia recurentului, atât Parlamentul, cât și Guvernul României au acționat cu rea credință „sfidând legea fundamentală și autoritatea statului de drept realizată prin actul de justiție", astfel că soluția ce trebuia pronunțată era aceea de admitere a acțiunii astfel cum a fost formulată.
Recursul este nefondat.
Cât privește pretinsa incompatibilitate a unui judecător care a făcut parte din completul de judecată la prima Instanță, afirmațiile recurentului D.M.G. nu sunt susținute de probe care să confirme justețea acestei apărări.
Pe de altă parte, în raport de natura litigiului dedus judecății s-a stabilit în mod judicios că față de Parlamentul României, acțiunea introdusă la Instanța judecătorească de contencios administrativ este inadmisibilă.
Concluzia se impune deoarece în adevăr, lipsa răspunderii juridice a deputaților, senatorilor și Parlamentului în ansamblul său reprezintă o trăsătură caracteristică a mandatului parlamentar în virtutea căruia, aceștia își pot exercita prerogativele constituționale, fără a putea suferi consecințe nefavorabile pentru votul sau opiniile exprimate în cadrul activității parlamentare propriu-zise.
Referitor la excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului Guvernul României, soluția Instanței de Fond este legală și temeinică întrucât, nefiind parte în procedura de suspendare din funcție a Președintelui României, această autoritate a administrației publice centrale, aparținând puterii executive, nu poate fi chemată în judecată pentru a fi obligată, alături de Parlament, să răspundă material prin plată integrală a costurilor referendumului național din 19 mai 2007.
Având în vedere aceste considerente și inexistența în cauză a unor motive de casare, de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se dispune respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.M.G. împotriva sentinței nr. 133/ CA din 15 octombrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2008.