Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 10 august 2001, reclamanta SC P.T. SRL Târgu Mureș a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, solicitând anularea deciziei nr. 1050 din 9 iulie 2001 și a notei de constatare nr. 5461 din 30 martie 2001.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că organele financiare au stabilit în mod eronat că nu poate beneficia de scutire de la plata majorărilor de întârziere calculate până la data de 19 octombrie 2000 și neachitate, pe feluri de venituri ale bugetului de stat, deși societatea îndeplinește condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 163/2000, plătind integral impozitele și taxele datorate.
Prin sentința nr. 128 din 10 iunie 2002, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea și a anulat parțial decizia nr. 1050/2001 și nota de constatare nr. 5461/2001, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei, obligații fiscale constând în majorări de întârziere în valoare de 662.506.6616 lei, din care 195.788.081 lei, recalculate la impozitul pe dividende și 466.718.080 lei, aferente impozitului pe salarii, cu obligarea pârâților la restabilirea situației anterioare în privința sumei totale de mai sus.
Au fost menținute celelalte obligații fiscale ale reclamantei, neachitate și s-a dispus obligarea pârâtelor la 35.350.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că la cererea reclamantei, în vederea aplicării prevederilor O.U.G. nr. 163/2000, organul de control a stabilit că societatea datorează cu titlu de impozit pe dividende, suma de 349.745.800 lei, pe care a achitat-o la data de 31 octombrie 2000, caz în care beneficiază de dispozițiile art. 4 din ordonanță, pentru majorările de întârziere de 195.798.071 lei.
Cu privire la impozitul pe salarii, s-a reținut că reclamanta a achitat suma totală de 3.164.000.000 lei, în perioada 19 octombrie – 30 noiembrie 2000.
Față de plățile succesive efectuate în contul impozitului pe salarii, instanța și-a însușit punctul de vedere al expertizei care a recalculat majorările de întârziere reduse cu 60%, de care trebuia să beneficieze reclamanta, în valoare totală de 662.506.161 lei, sumă pe care societatea nu o datorează la buget.
Referitor la suma de 2.995.713 lei, majorări de întârziere pentru neplata la termen a T.V.A., instanța a constatat că a fost corect calculată de organul de control, fiind datorată de societate.
Împotriva sentinței a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În legătură cu impozitul pe dividende, s-a precizat că instanța a reținut în mod greșit că societatea ar îndeplini condițiile cumulative prevăzute de Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1396/2000, de aplicare a O.U.G. nr. 163/2000, deoarece reclamanta nu a calculat și virat împreună cu impozitul, și majorările aferente.
Referitor la impozitul pe salarii, recurentul a arătat că reclamanta a achitat cu întârziere obligațiile curente privind impozitul pe salarii din perioada 19 octombrie – 29 decembrie 2000 și nu a virat nici majorările de întârziere aferente debitului, astfel încât societatea nu poate beneficia de facilitățile acordate prin O.U.G. nr. 163/2000.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate și potrivit art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, instanța de fond a interpretat în mod corect prevederile O.U.G. nr. 163/2000, privind diminuarea arieratelor la bugetul de stat. Potrivit art. 4 din acest act normativ, majorările de întârziere se scutesc la plată dacă debitele restante, la data intrării lui în vigoare, au fost achitate până la 31 octombrie 2000. De asemenea, art. 5 din ordonanță prevede reducerea majorărilor de întârziere cu 60% și respectiv, 40%, în cazul în care debitele principale au fost achitate până la 30 noiembrie 2000 și respectiv, 15 decembrie 2000.
Textul ordonanței instituie în art. 6, și obligația debitorilor persoane juridice, de a-și achita obligațiile scadente începând cu data intrării în vigoare a actului normativ și până la 29 decembrie 2000, inclusiv.
Potrivit expertizei contabile efectuate în cauză, necontestate de pârâți, la data de 19 octombrie 2000, societatea datora cu titlu de impozit pe dividende, suma de 349.745.800 lei, achitată integral în perioada 23 octombrie – 31 octombrie 2000, cu O.P. nr. 1407 din 23 octombrie 2000 și nr. 1461 și nr. 1462 din 31 octombrie 2000.
Aceeași sumă se regăsește și în nota de constatare întocmită de organul vamal de control, care, însă, a reținut că reclamanta nu a calculat și virat până la 29 decembrie 2000, majorările de întârziere aferente impozitului pe dividende, cu termene de plată scadente în perioada 10 octombrie – 29 decembrie 2000.
Astfel cum reține raportul de expertiză, pentru intervalul sus-menționat s-au plătit dividende de 171.184.215 lei, pentru care impozitul aferent de 8.579.210 lei a fost achitat cu 8, 9 și 10 zile întârziere, cu O.P. nr. 637 din 12 aprilie 2001, la aceeași dată fiind plătite și majorările de întârziere, de 116.766 lei.
Întrucât sunt aplicabile dispozițiile art. 11 din O.U.G. nr. 163/2000, potrivit cărora debitorii beneficiază de scutire sau reducere a majorărilor de întârziere și în situația în care achită, în termen de 15 zile de la data încheierii sau comunicării documentelor de verificare sau constatare, diferențele de impozite și majorările aferente, constatate ulterior, societatea beneficiază de scutire de plata majorărilor de întârziere, de 195.798.071 lei.
Cu privire la impozitul pe salarii, datoria scadentă la 10 octombrie 2000 era de 3.003.908.893 lei, care a fost achitată în întregime, până la 30 noiembrie 2000, cu O.P. nr. 1375 din 19 octombrie 2000, nr. 1456 din 30 octombrie 2000, nr. 1650 din 29 noiembrie 2000 și nr. 1651, nr. 1660 și nr. 1661 din 31 noiembrie 2000.
După cum a precizat expertiza, societatea îndeplinește ambele condiții impuse de O.U.G. nr. 163/2000, achitând atât datoriile vechi, până la 30 octombrie 2000, cât și cele curente până la 29 decembrie 2000. Astfel, soldul neplătit de 1.051.052.963 lei, a fost achitat înainte de 20 decembrie 2000, cu O.P. nr. 1755 din 14 decembrie 2000, nr. 1775 din 18 decembrie 2000, nr. 1776 din 19 decembrie 2000, nr. 1818 din 20 decembrie 2000 și nr. 1842 din 28 decembrie 2000.
Pentru datoriile de 451.465.463 lei, restante la 31 octombrie 2000 și achitate în luna decembrie 2000, în timpul controlului s-au calculat majorări de întârziere de 31.842.950 lei, plătite la 12 zile după încheierea notei de constatare, cu O.P. nr. 636 din 12 aprilie 2001.
Astfel cum s-a concluzionat în raportul de expertiză, în aceste imprejurări societatea se încadrează în prevederile art. 5 lit. a) din O.U.G. nr. 163/2000, în sensul că majorările de întârziere se reduc cu 60%.
În legătură cu susținerea din recurs că instanța nu a avut în vedere și prevederile din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 163/2000, aprobate prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1396 din 23 octombrie 2000, potrivit cărora pentru a fi aplicabile facilitățile prevăzute la art. 4 și 5 din ordonanță, trebuie achitate debitele scadente între 19 octombrie și 29 decembrie 2000, împreună cu eventualele majorări de întârziere aferente, acest argument nu are temei legal. Astfel, textul art. 6 din O.U.G. nr. 163/2000, prevede exclusiv plata obligațiilor provenind din impozite, taxe și alte venituri ale bugetului de stat, fără a face vreo referire și la necesitatea achitării majorărilor de întârziere aferente.
În consecință, criticile aduse sentinței nefiind întemeiate, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mureș – Administrația Finanțelor Publice a municipiului Târgu Mureș, împotriva sentinței civile nr. 128 din 10 iunie 2002, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2003.