Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 30 iunie 2006, reclamantul M.I. a solicitat, in contradictoriu cu I.G.P.F., A.S. și D.G.P. din cadrul M.A.I.:
1. Obligarea pârâtelor să-i pună la dispoziție actul administrativ în baza căruia a fost preluat și toate actele cu motivarea temeiului juridic pe care a fost fundamentată preluarea;
2. Să se constate că prin măsura de preluare i-au fost încălcate drepturile și libertățile prevăzute la art. 3 - interzicerea torturii, art. 5 - dreptul la libertate și la siguranță, art. 7 - nici o pedeapsă fără lege și art. 14 - interzicerea discriminării din C.E.A.D.O.L.F.;
3. Să se constate că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) și alin. (2) din acordul încheiat la 9 septembrie 1988 între M.A.I. al României și cel al Germaniei, privind preluarea de persoane apatride, aprobat prin H.G. nr. 869/1998;
4. Obligarea pârâților să-l remită de îndată în Germania.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a părăsit România în anul 1988, stabilindu-se împreună cu familia in Germania, iar că prin H.G. nr. 141/1994, i-a fost aprobată cererea de renunțare la cetățenia română, a primit pașaport pentru apatrizi și anual, autoritățile acestui stat i-au prelungit viza de ședere.
La data de 8 februarie 2002, a mai precizat reclamantul, a fost reținut de autoritățile germane, i-a fost confiscat pașaportul, emițându-i-se un document de cetățenie provizorie, valabil pentru destinația București - România, unde a și ajuns in aceeași zi.
A mai arătat reclamantul că, la sosirea în România, i s-a comunicat că a fost preluat de autoritățile române în baza Acordului încheiat la 9 iunie 1998 între M.A.I. din România și Germania, privind preluarea de persoane apatride, acord aprobat prin H.G. nr. 869/1998, însă a refuzat să intre pe teritoriul României apreciind că, prin aprobarea renunțării la cetățenia română au încetat orice raporturi juridice între cele două părți și, ca atare, nu sunt îndeplinite condițiile art. 1 alin. (2) din convenție.
Reclamantul a mai arătat că începând cu data de 8 februarie 2002 a solicitat să fie trimis in Germania, dar autoritățile române competente nu au dat curs cererii sale, pe considerentul că în speță nu sunt îndeplinite condițiile de expulzare prevăzute la art. 31 al Convenției de la New York, convenție ratificată de România la 19 decembrie 2005.
A mai precizat că, în prezent, se află în centrul de tranzit din Aeroportul H.C. din București și nu se poate deplasa într-un alt stat, întrucât nu posedă nici un document de călătorie.
Prin sentința civilă nr. 573 din 21 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă in parte, Instanța constatând că reclamantul M.I. a fost preluat de autoritățile române în baza convenției de readmisie încheiate de M.A.I. și statul german la data de 9 iunie 1998 și aprobată prin H.G. nr. 869/1998. Totodată Instanța a respins celelalte capete de cerere ca nefondate.
Pentru a pronunța această hotărâre Instanța a reținut, în esența, că măsura returnării din Germania a reclamantului a fost consecința unei decizii irevocabile a statului german, în virtutea principiului suveranității, statul român manifestându-și doar disponibilitatea de a permite accesul pe teritoriul său a unor apatrizi, din motive umanitare, iar că faptul juridic invocat de reclamant, nu poate fi asimilat unui act juridic administrativ, producător de efecte juridice și care, în opinia acestuia, i-ar fi încălcat drepturi si libertăți fundamentale.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs I.G.P.F., criticând soluția pronunțata pentru netemeinicie si nelegalitate, opinând că Instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut întrucât, din cuprinsul acțiunii, nu reiese capătul de cerere admis de către judecătorul fondului, iar că, în raport cu prevederile Legii nr. 554/2004, date fiind cele reținute de către Instanță, soluția ar fi trebuit să fie de respingere a acțiunii ca inadmisibilă și nu ca neîntemeiata.
Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor să-i pună la dispoziție actul administrativ de preluare și toate actele cu motivarea temeiului juridic, să se constate că prin măsura de preluare i-au fost încălcate anumite drepturi și libertăți prevăzute de C.E.A.D.O.L.F., să se constate că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) și alin. (2) din acordul încheiat la 9 septembrie 1988, aprobat prin H.G. nr. 869/1998, precum și obligarea pârâților să-l remită de îndată în Germania.
Procesul civil este caracterizat de disponibilitate, în sens material, constând în dreptul părții de a dispune de obiectul procesului și în sens procesual, respectiv dreptul părții de dispune de mijloacele procesuale acordate de lege.
Limitele cererii de chemare în judecată sunt determinate așadar de către reclamant, iar, cât privește obiectul acesteia, instanța de judecată este ținută de limitele astfel determinate, având obligația de a se pronunța numai cu privire la ceea ce s-a cerut.
Or, prin acțiunea formulată, reclamantul nu a solicitat să se constate că a fost preluat de autoritățile române în baza convenției de readmisie aprobată prin H.G. nr. 869/1998, iar judecătorul fondului, pronunțându-se în acest sens, a acordat ceea ce nu s-a cerut.
Totodată, după cum în mod corect a reținut prima Instanță, măsura returnării reclamantului din Germania a fost consecința unei decizii irevocabile a autorităților germane, ca o manifestare unilaterală de voință a statului german, în virtutea principiului suveranității, iar șederea prelungită a reclamantului în zona de tranzit, în care are asigurată cazarea, întreținerea, asistența medicală și juridică la cerere, se datorează exclusiv acestuia.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., se va admite recursului declarat și se va modifica sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de I.G.P.F. împotriva sentinței civile nr. 573 din 21 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul M.I.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2008.