Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2154 din 17 septembrie 2007, Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul R.R. în contradictoriu cu pârâții J.D.C. și I.G.P.F. București, având ca obiect interdicția părăsirii teritoriului României a pârâtei J.D.C., până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de fond ce formează obiectul Dosarului nr. 1368/2/2007, iar în subsidiar, obligarea pârâtului I.G.P.F. București de a dispune în regim de maximă urgență, toate măsurile necesare pentru informarea tuturor punctelor de frontieră despre măsura interdicției părăsirii țării în privința pârâtei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că pentru admiterea unei astfel de cereri se cer a fi îndeplinite cumulativ trei condiții, respectiv, urgența, caracterul vremelnic al măsuri solicitate precum și neprejudecarea fondului cauzei prin măsura luată, condiții care nu sunt însă întrunite în cauză.
Instanța de fond a reținut din cuprinsul cererii de ordonanță președințială că reclamantul este fostul soț al pârâtei J.D.C. care, după divorț, a recurs la măsura extremă de scoatere din țară a minorei A.K.R., astfel că tatăl reclamant invocă încălcarea dreptului său de a avea legături personale cu minora și de a-și exercita drepturile părințești.
Acțiunea de fond ce formează obiectul Dosarului nr. 1368/2/2007 vizează tocmai cererea reclamantului de constatare a caracterului ilicit al permiterii ieșirii din țară a minorei și acordarea de daune morale.
S-a mai reținut că necesitatea admiterii probei cu interogatoriul pârâtei, după cum a indicat reclamantul, nu poate fi încadrată în situațiile prevăzute de art. 581 C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul R.R. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs dezvoltate, după o scurtă prezentare a situației de fapt, recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de dispozițiile privind instituția ordonanței președințiale, urgența fiind justificată, prin faptul că efectele hotărârii Curții de Apel se răsfrâng asupra unui copil care crește privat fiind de prezența tatălui său.
În ceea ce privește vremelnicia măsurii, recurentul consideră că și această condiție este îndeplinită, interdicția având caracter temporar, respectiv numai până la pronunțarea hotărârii irevocabile în dosarul ce are ca obiect fondul cauzei nefiind antamat în vreun fel nici fondul cauzei, în mod evident.
În fine, recurentul a mai arătat că, în opinia sa, instanța de fond greșit a apreciat că respingerea cererii de față nu echivalează cu restrângerea dreptului său de a produce probe în apărare în dosarul de fond, câtă vreme chiar intimata - pârâtă se sustrage de la administrarea anumitor probe, cum ar fi cea cu interogatoriul.
Intimata J.D.C., prin apărător ales, a formulat o întâmpinare față de motivele de recurs ale recurentului, susținând că în mod corect și pe deplin motivat, instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de ordonanță președințială a recurentului-reclamant, având ca obiect instituirea interdicției părăsirii teritoriului de către intimată până la soluționarea fondului cererii sale, ce formează obiectul unui alt dosar, cu obligarea corelativă a I.G.P.R. de a dispune în regim de urgență măsurile necesare pentru informarea tuturor punctelor de frontieră despre respectiva interdicție.
A considerat intimata că măsurile solicitate de recurent nu au caracter vremelnic, nefiind posibilă restrângerea dreptului fundamental la liberă circulație în vreun mod.
În fine, intimata a mai arătat că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 248/2005, reclamantul nici nu are calitate procesuală activă pentru formularea unor astfel de cereri pe cale de ordonanță președințială, o astfel de solicitare putând fi eventual formulată numai de I.G.P.F. București.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte examinând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ. și față de criticile recurentului - reclamant ca și de apărările intimaților, apreciază că soluția instanței de fond este corectă și se impune a fi menținută, în considerarea celor în continuare arătate.
În raport de obiectul cererii de ordonanță președințială formulată, Înalta Curte reține că în mod judicios prima instanța a reținut că nu este întemeiată excepția de inadmisibilitate a cererii, invocată de pârâți, în raport de dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, întrucât acestea nu sunt incidente în cauză în condițiile în care, nu s-a solicitat, pe calea procedurii speciale a contenciosului administrativ, suspendarea vreunui act administrativ.
Practica constată a Înaltei Curți în sensul că, în materia contenciosului administrativ, este inadmisibilă cererea de ordonanță președințială vizează exclusiv cererile de suspendare a executării actului administrativ, justificat de existența unei reglementări cu caracter derogatoriu în această materie (art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004) ceea ce obligă la urmarea procedurii reglementate prin acest act normativ și nu a celei de drept comun, prevăzută în C. proc. civ.
Înalta Curte reține totodată că nu pot fi primite criticile recurentului-reclamant vizând îndeplinirea cumulativă în cauză a cerințelor art. 581 C. proc. civ.
După cum corect s-a apreciat și de către instanța de fond, cele 3 condiții ce se cer a fi întrunite pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială, respectiv urgența, caracterul vremelnic al măsurii solicitate, precum și neprejudecarea fondului, nu sunt îndeplinite în prezenta cauză, formulată pe calea contenciosului administrativ dată fiind natura administrativă a cererii principale, privind așa - zisul refuz de a se emite un act în condițiile Legii nr. 554/2004.
Corect a apreciat instanța de fond, raportat atât la împrejurările invocate de reclamantul recurent, cât și la situația de fapt descrisă, că necesitatea administrării probei cu interogatoriul pârâtei-intimate, nu se încadrează în categoria drepturilor ce s-ar păgubi prin întârziere, în sensul art. 581 alin. (1) C. proc. civ., prevederile art. 223 din C. proc. civ. reglementând expres modalitatea în care se administrează proba cu interogatoriul unei persoane ce nu are domiciliul în România, cum este și cazul pârâtei intimate.
Nefondate sunt și celelalte critici ale recurentului, în condițiile în care instanța a făcut o justă interpretare a prevederilor art. 581 C. proc. civ. și în ceea ce privește celelalte două cerințe ale textului precitat, măsura ce s-a solicitat a fi dispusă, respectiv interdicția părăsirii teritoriului României, chiar și numai până la momentul indicat, neavând un caracter vremelnic și fiind evident de natură a afecta (limita) dreptul la libera circulație a persoanei, în afara cazurilor exprese prevăzute de Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate și a cadrului legal prevăzut de acest act normativ, cu efect așadar și în ceea ce privește acțiunea de fond.
Nici unul dintre cazurile privind restrângerea exercitării dreptului la libera circulație sau suspendarea acestuia, prevăzute în art. 38 și art. 40 din Legea nr. 248/2005 nu este incident în cauză, astfel că solicitarea recurentului - reclamant, formulată în condițiile art. 581 C. proc. civ. nu poate fi primită.
Față de toate cele mai sus arătate în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de față, cu aplicarea art. 272 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de R.R. împotriva sentinței civile nr. 2154 din 17 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul să plătească suma de 4.164 lei intimatei J.D.C., reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 martie 2008.