Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1043/2008

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2008.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța reclamanta C.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Tulcea anularea Hotărârii nr. 5421 din 28 februarie 2006 și, totodată, obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta, a arătat că s-a născut la data de 14 aprilie 1943 în perioada de refugiu a părinților săi, suportând aceleași consecințe nefavorabile datorită faptului că familia acesteia a făcut obiectul schimbului de populație, ca urmare a încheierii Tratatului de la Craiova din 1940, fiind strămutată din Bulgaria, localitatea Spasova, județul Caliacra, în România, sat Malcoci, comuna Nufăru, județul Tulcea.

Reclamanta în susținerea acțiunii a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, situația de avere imobiliară rurală eliberată de Arhivele Naționale și declarațiile autentificate ale unor martori, care atestă că familia acesteia a făcut obiectul schimbului de populație ca urmare a Tratatului Româno - Bulgar încheiat la Craiova în 7 septembrie 1940.

Pentru elucidarea stări de fapt la propunerea reclamantei a fost audiat martorul R.D.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 741/CA din 5 noiembrie 2007, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a dispus anularea Hotărârii nr. 5421 din 28 februarie 2006, emisă de pârâtă, obligând-o să recunoască reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a dovedit prin probele administrate că s-a născut la data de 14 aprilie 1943 în localitatea în care părinții săi au fost refugiați.

Instanța a reținut faptul că familia reclamantei a făcut obiectul schimbului de populație ca urmare a Tratatului Româno - Bulgar încheiat la Craiova în 7 septembrie 1940.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâta, C.J.P. Tulcea, considerând-o nelegală și netemeinică, arătând că în mod greșit s-a stabilit calitatea de refugiată a reclamantei, deoarece aceasta s-a născut după semnarea Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940 și după strămutarea părinților săi.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Recurenta mai susține că între România și Bulgaria nu a avut loc nici un schimb de populație, în anul 1943, an în care s-a născut reclamanta.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

Cum, în cauză, s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinților săi, în mod corect a reținut instanța de fond că aceasta - începând cu data nașterii sale, 14 aprilie 1943, a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de C.J.P. Tulcea împotriva sentinței civile nr. 741/ CA din 5 noiembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2008.