Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1066/2008

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2008.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța de către reclamanta N.M. la data de 24 septembrie 2007, s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Tulcea, anularea Hotărârii nr. 6224 din 31 august 2007, prin care i s-a respins cererea de stabilire a calității de beneficiară a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, cu consecința recunoașterii acestei calități și acordării drepturilor cuvenite.

În motivare, reclamanta a arătat că pârâta i-a respins cererea de stabilire a calității de beneficiară a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, motivat de faptul că nu a făcut dovada că a fost supusă schimbului de populație ca urmare a unui tratat bilateral, fiind născută după strămutarea din anul 1940.

Reclamanta a susținut că este fiica lui P.M. și P.C., persoane ce au suferit persecuții etnice ca urmare a strămutării efectuate din cauza schimbului de populație ce a avut loc în 1940, în baza Tratatului de la Craiova, dintre România și Bulgaria.

Reclamanta a mai susținut că, deși născută după anul 1943, respectiv la 22 noiembrie 1943 în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Tulcea, România, legea nu condiționează acordarea drepturilor de împrejurarea ca nașterea să se fi produs în momentul strămutării astfel că hotărârea emisă de pârâtă este nelegală.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 735/ CA din 5 noiembrie 2007 a admis contestația formulată de reclamanta N.M., a anulat Hotărârea nr. 6224 din 31 august 2007, emisă de C.J.P. Tulcea și a constatat în favoarea reclamantei calitatea de beneficiar a dispozițiilor Legii nr. 189/2000.

Pentru a hotărî astfel această instanță a reținut că părinții reclamantei au făcut obiectul schimbului de populație în luna septembrie 1940, în urma Tratatului româno - bulgar încheiat la Craiova, fiind strămutați din Bulgaria – Durostor în România – localitatea Tulcea, iar de drepturile compensatorii instituite de Legea nr. 189/2000 beneficiază și copii născuți ulterior strămutării întrucât au suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit și familia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P. Tulcea criticând-o ca nelegală și netemeinică și susținând în esență că intimata nu era născută la data schimbului de populație dintre România și Bulgaria pentru a putea susține că a avut alt domiciliu și a fost obligată să-l schimbe în altă localitate, astfel că în mod greșit prima instanță a admis cererea.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În cauză nu se contestă că părinții reclamantei au făcut obiectul schimbului de populație dintre România și Bulgaria după semnarea Tratatului de la Craiova din septembrie 1940, împrejurare ce rezultă din probele depuse la dosar și că reclamanta s-a născut după data strămutării respectiv la data de 22 noiembrie 1943.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se într-una situațiile enumerate în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

În cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe care le-a suferit și familia sa ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

În consecință, pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de C.J.P. Tulcea împotriva sentinței civile nr. 735/ CA din 5 noiembrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2008.