Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 14 mai 2001, la Judecătoria sectorului 1 București, reclamantul C.I. a chemat în judecată Casa de Asigurări a Avocaților, solicitând ca pârâta să fie obligată să-i plătească diferența de pensie la care era îndreptățit, raportat la pensia stabilită, în mod greșit, cu decizia nr. 60 din 20 mai 1998. Totodată, a solicitat și obligarea în solidar cu prima pârâtă, a numitei C.M., în calitate de prepus al Casei de Asigurări a Avocaților.
Instanța sesizată, prin sentința civilă nr. 5392 din 27 iulie 2001, și-a declinat competența de judecată în favoarea Curții de Apel București.
Această sentință a rămas definitivă, în urma respingerii recursului declarat de reclamant, decizia civilă nr. 2083 R din 26 noiembrie 2001 a Tribunalului București, secția a-III-a civilă.
Pășind la soluționarea cauzei în fond, Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 244 din 11 martie 2001, a respins acțiunea, admițând excepția de tardivitate a acesteia.
Sentința a fost recurată de către Casa de Asigurări a Avocaților și de reclamantul C.I.
Prima recurentă a criticat soluția dată, pe considerentul că în mod greșit nu i s-au acordat cheltuieli de judecată, deși le-a solicitat și a făcut dovada cuantumului lor, iar în ce privește cel de-al doilea recurs, reclamantul-recurent a susținut că dreptul la pensie este imprescriptibil, precum și că până în prezent nu i s-a comunicat decizia de pensionare.
Hotărârea recurată este nelegală, pentru motivele ce se vor expune în continuare.
După cum se atestă prin practicaua de ședință, această supremă instanță a pus din oficiu în discuție, competența de soluționare a pricinii.
În conformitate cu dispozițiile art. 115 din Legea nr. 19/2000, tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind: a) modul de calcul și de depunere a contribuției de asigurări sociale; b) modul de stabilire a majorărilor de întârziere; c) înregistrarea, evidența și certificarea contribuției de asigurări sociale; d) deciziile de pensionare; e) refuzul justificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale; f) modul de stabilire și de plată a pensiilor, a indemnizațiilor și a altor drepturi de asigurări sociale; g) plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenții, încheiate conform prezentei legi; h) contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi; i) alte drepturi și obligații de asigurări sociale născute în temeiul prezentei legi.
Potrivit dispozițiilor art. 196 din aceiași lege, aceasta a intrat în vigoare la un an după publicarea ei, adică la 1 aprilie 2001.
În raport cu obiectul acțiunii, astfel cum a fost precizat prin cererea introductivă, aceasta cădea sub incidența prevederilor legii mai sus citate, instanța competentă să soluționeze pricina fiind tribunalul județean, respectiv Tribunalul București.
Cunoscând că acțiunea a fost introdusă la data de 14 mai 2001, așadar după intrarea în vigoare a legii, urmează ca făcând aplicarea dispozițiilor acesteia, a se constata că litigiul era în competența de judecată a Tribunalului București. Drept consecință, a se admite ambele recursuri, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a se casa sentința atacată și a se dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare, acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Casa de Asigurări a Avocaților din România și de C.I., împotriva sentinței nr. 244 din 11 martie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare, Tribunalului București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2003.