Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 25 septembrie 2007, Administrația Națională „Apel Române” – Direcția Apelor Buzău a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea pozițiilor nr. 25, 26 și 27 din anexa nr. 7 a H.G. nr. 1349/2001, privind atestarea domeniului public a județului Călărași.
În motivarea cererii se arată că pârâta a inclus în domeniul public județean un bun de interes național, respectiv bălțile și lacurile aflate pe cursul de apă Berza, ce se regăsește în domeniul public al statului și sunt date în administrarea exclusivă a reclamantei.
În cauză a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului, M.I.R.A., solicitând respingerea acțiunii.
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 166 din 31 octombrie 2007, a respins acțiunea ca tardiv formulată. S-a reținut că acțiunea a fost formulată cu depășirea termenului de un an prevăzut de Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta.
Prin Decizia nr. 1121 din 19 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat, a casat sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reținând că acțiunea a fost formulată în termen.
După rejudecare, prin sentința civilă nr. 166 din 19 august 2008 a fost admisă acțiunea și a fost anulată în parte hotărârea de guvern atacată. A fost respinsă cererea de intervenție în interesul pârâtului.
Instanța a apreciat că, prin aprobarea inventarului însușit de C.L. al comunei Alexandru Odobescu (care a stat la baza includerii celor trei bălți în litigiu în domeniul public la comune), s-au încălcat dispozițiile imperative ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, care prevăd că domeniul public al statului este alcătuit din apele de suprafață, cu albiile lor minore, în timp ce domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor poate a fi alcătuit din lacurile și plajele care nu sunt declarate de interes public național sau județean.
Instanța a concluzionat că, prin hotărârea atacată au fost încălcate dispozițiile legale în baza cărora bălțile de dimensiunile celor în discuție aparțin domeniului public al statului, vătămat, astfel, în dreptul său de proprietate publică.
Împotriva acestei soluții au declarat recurs Guvernul Român și M.I.R.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursul său Guvernul României susține în esență că, prin natura sa, actul de atestare a bunurilor aparținând domeniului public local nu creează drepturi noi, nu stabilește și nu modifică regimul juridic al bunurilor respective și nu este de natură a vătăma vreun drept.
M.I.R.A., în calitate de intervenient în favoarea Guvernului României, în motivele de recurs formulate arată că hotărârea de guvern de atestare nu are efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităților administrativ teritoriale și că instanța a reținut în mod eronat că imobilele în discuție sunt bunuri de interes național.
S-a mai susținut în motivarea recursului M.I.R.A. că instanța a reținut greșit că sunt întrunite condițiile art. 3 din Legea nr. 107/1996, că imobilele au suprafețele mai mici de 10 km2, că hotărârea de guvern a fost adoptată în baza Hotărârii C.L. al comunei Alexandru Odobescu nr. 24/1998.
Examinând cauza în raport de motivele recursurilor și având în vedere dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că sentința este legală și temeinică.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ teritoriale se întocmește de comisii special constituite conduse de președinții consiliilor județene, se însușește de consiliile județene, se trimit Guvernului, care prin hotărâre atestă apartenența bunurilor la domeniul public județean sau de interes local.
Recurentul M.I.R.A. a susținut că hotărârea de guvern atacată – anexa 7 – poziția nr. 25, 26, 27 a avut în vedere Hotărârea C.L. al comunei Alexandru Odobescu nr. 24/1998. Această hotărâre (aflată la filele 20-21 din al doilea dosar de fond) nu reprezintă însă un inventar al bunurilor care fac parte din domeniul public al comunei Alexandru Odobescu.
De altfel, hotărârea respectivă a fost anulată prin Decizia nr. 748/2008 a Curții de Apel Ploiești, conform certificatului din Dosarul nr. 5325/114/2007 (fila 22 din al doilea dosar de fond), completată conform Deciziei nr. 854 din 19 mai 2008 a aceleiași instanțe.
Intimata a arătat că H.G. nr. 1349/2001, anexa 7, poziția nr. 25, 26, 27 a avut la bază Hotărârea C.L. al comunei Alexandru Odobescu nr. 38/1999, anexa 4, poziția nr. 10, 26 și 34. Acest act administrativ a fost și el anulat prin sentința civilă nr. 79/2000 a Tribunalului Călărași, irevocabilă (filele 46 - 50 din al doilea dosar de fond).
Față de cele mai sus reținute rezultă că hotărârea de guvern contestată în prezenta cauză nu are la bază actele premergătoare menționate în mod imperativ de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 213/1998.
Pe de altă parte, se reține că cele trei bălți (Balta Carol I cu o suprafață de 56,53 ha, Balta Valea Berza cu o suprafață de 66 ha și Lacul Potcoava cu o suprafață de 11,42 ha. constituie un „bazin hidrologic” astfel cum este definită această noțiune în pct. 18 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 107/1996, modificată.
Din acest punct de vedere instanța de fond a reținut corect faptul că „bazinul hidrologic” reprezintă unitatea fizico - geografică ce înglobează rețeaua hidrologică până la cumpăna apelor, iar cursul de apă Berza cu cele trei bălți aflate în discuție are lungimea de 26 km., o suprafață cu mult mai mare de 10 km2, adică peste limitele stabilite de art. 3 alin. (2) din Legea apelor.
Din actele noi depuse de intimata reclamantă în recurs, se constată că prin Hotărârea C.L. al comunei Alexandru Odobescu nr. 4 din 24 ianuarie 2008, bălțile n discuție au fost trecute în domeniul privat al comunei. Prin sentința civilă nr. 1297/2008 a Tribunalului Buzău, actul administrativ a fost anulat, reținându-se că: cele trei bălți formează un bazin hidrografic potrivit dispozițiilor Legii nr. 107/1996, bazin care aparține domeniului public al statului, aprobat prin Ordinul nr. 399/1997 al M.A.P.P.M.; că au fost încălcate dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996; că, potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 107/2002, reclamanta are calitate procesuală activă, întrucât administrează bunurile din domeniul public al statului de natura celor prevăzute în art. 136 alin. (3) din Constituția României.
Cu privire la motivul de recurs referitor la faptul că hotărârea de guvern de atestare a dreptului de proprietate nu are efect constitutiv al dreptului de proprietate, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată.
Din conținutul dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 213/1998 rezultă în mod cert faptul că hotărârile autorităților administrației publice locale pregătesc adoptarea actului final, hotărârea de guvern, ale cărei efecte juridice vizează caracterul bunurilor enumerate în anexe, adică tocmai apartenența lor la proprietatea publică a comunei, orașului sau județului, după caz.
În speță, cel care vatămă în mod direct interesul legitimat reclamantei care administrează apele care fac parte din domeniul public de interes național al statului, este actul final al Guvernului, care consfințește apartenența imobilului în discuție la domeniul public local.
Pentru considerentele expuse recursurile vor fi respinse ca nefondate, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Guvernul României și M.I.R.A. împotriva sentinței civile nr. 166 din 19 august 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2009.