Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. a fost respinsă cererea formulată de S.I., procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Călărași.
Pentru a pronunța această hotărâre, Plenul C.S.M. a reținut, în esență, că în ipoteza în care s-ar considera că prin numirea procurorilor, conform procedurii speciale, la structura specializată din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorii în cauză ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător acestui parchet, s-ar eluda dispozițiile legale referitoare la promovarea prin concurs în funcții superioare de execuție.
S-a mai reținut că numai concursul, ca modalitate de promovare într-o funcție de execuție, îndeplinește toate criteriile cuprinse în Recomandarea (94) 12 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994, în care se precizează că toate deciziile care privesc cariera profesională a judecătorilor trebuie bazate pe criterii obiective, iar selecția și cariera acestora trebuie să se bazeze pe merite, având în vedere evaluările, integritatea, abilitățile și eficiența.
Totodată, Plenul C.S.M. a apreciat că Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea D.I.I.C.O.T. nu prevede înlăturarea obligației de participare la concursul susținut pentru obținerea gradului profesional, fiind aplicabile prevederile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Un alt motiv de respingere a cererii magistratului consemnat în hotărârea atacată, este acela potrivit căruia numirea în cadrul D.I.I.C.O.T. nu poate fi echivalentă cu promovarea în funcții de execuție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, condițiile prevăzute de lege pentru cele două situații fiind diferite.
Plenul C.S.M. a mai reținut că legiuitorul a prevăzut, în mod expres, faptul că la încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T., procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, ceea ce înseamnă că numirea, spre deosebire de promovarea în funcții de execuție are caracter temporar.
A mai considerat că nici salarizarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. nu este întrutotul asemănătoare salarizării procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar salarizarea nu conduce la dobândirea gradului profesional.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs procurorul S.I., solicitând admiterea acestuia, anularea hotărârii recurate și obligarea intimatului să-i recunoască gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. potrivit căreia dreptul procurorilor de a funcționa ca structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de a îndeplini atribuțiile specifice acestor structuri și de a fi remunerați cu salariile prevăzute pentru procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fără a li se recunoaște și gradul corespunzător acestui parchet, este contrară prevederilor legale în vigoare.
A mai arătat că a fost transferat în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Călărași prin Hotărârea nr. 248 din 30 noiembrie 2004 a C.S.M., având statutul și remunerația procurorilor de la acest parchet.
A invocat practica judiciară în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Prin Întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a susținut că recursul este neîntemeiat, arătând că nu trebuie să se confunde transferul procurorilor la D.I.I.C.O.T. cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, promovare care, potrivit dispozițiilor legale nu poate avea loc decât prin concurs.
A mai arătat că atâta vreme cât legiuitorul a reglementat că la încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T., procurorii revin la parchetul de unde provin și nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înseamnă că nu pot avea gradul profesional corespunzător acestui parchet.
Totodată, intimatul a susținut că posibilitatea revocării procurorilor numiți în cadrul D.I.I.C.O.T., de către procurorul general este incompatibilă cu dreptul procurorilor respectivi de a deține gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă instanța supremă.
A considerat că salarizarea procurorilor de la D.I.I.C.O.T. cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu le poate conferi și gradul profesional corespunzător acestui parchet.
În finalul întâmpinării a apreciat că întrucât hotărârile judecătorești invocate ca jurisprudență de către recurent nu au fost pronunțate într-un recurs în interesul legii, nu au caracter obligatoriu în cauza de față.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor intimatului și ținând cont de înscrisurile depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă analizei, Înalta Curte constată că recursul este fondat, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.
La data de 01 decembrie 2004, prin Hotărârea nr. 248 din 30 noiembrie 2004 a C.S.M., recurentul a fost transferat în funcția de procuror șef Birou la biroul teritorial Călărași din cadrul D.I.I.C.O.T.
Urmare modificării prin Ordonanța nr. 131 din 29 decembrie 2006 a Legii nr. 508/2004, D.I.I.C.O.T. reprezintă o structură specializată, cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât procurorii care își desfășoară activitatea în interiorul acestei structuri, dobândesc gradul profesional corespunzător unității de parchet din care face parte, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Totodată, art. 75 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o funcție de execuție, procedură derogatorie de la cea de drept comun, (statuată de art. 43 din Legea nr. 303/2004) și care implică o selecție a candidaților prin prisma unor condiții și calități profesionale specifice.
În această situație, transferul la D.I.I.C.O.T. a procurorilor specializați și îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice funcțiilor pe care au fost numiți are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
De altfel, chiar definiția, riguroasă, pe care a formulat-o intimatul, C.S.M. noțiunii de grad profesional ca fiind dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează cariera magistraților (Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007) relevă împrejurarea că una din modalitățile de dobândire a gradului profesional de către procurori este numirea acestora pe un post și îndeplinirea atribuțiilor specifice postului, corespunzătoare nivelului parchetului respectiv.
Nici argumentația intimatului potrivit căreia dacă la încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T., procurorii revin la parchetele de unde provin, potrivit art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004 și nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înseamnă că nu pot avea gradul profesional corespunzător acestui parchet, nu poate fi reținută.
Revenirea procurorilor la parchetele de unde provin nu are sensul unei echivalențe între această noțiune și imposibilitatea procurorilor de a dobândi gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dimpotrivă, revenirea procurorilor la parchetele de unde provin poate avea loc, fără ca dreptul la gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă instanța supremă dobândit prin numire, să se stingă. Este de ordinul evidenței că, procurorii D.I.I.C.O.T. cărora li s-a recunoscut gradul profesional dobândit prin transfer, pot să rămână și la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dacă nevoile acestui parchet impun, neexistând o interdicție legală în acest sens.
În același mod, nici invocarea de către intimat a instituției revocării procurorilor numiți în cadrul D.I.I.C.O.T., de către procurorul general ca reprezentând un impediment în calea nașterii dreptului la gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu va fi primită.
Potrivit art. 75 alin. (10) din Legea nr. 304/2004 revocarea se poate dispune numai în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare.
Prin urmare, revocarea având caracter sancționator, se aplică pentru motive imputabile conduitei procurorilor numiți în cadrul D.I.I.C.O.T., nefiind în raport de cauzalitate cu dreptul la gradul profesional corespunzător postului ocupat prin transfer.
Înalta Curte apreciază că și argumentul salarizării procurorilor de la D.I.I.C.O.T. cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă nu conferă, prin el însuși gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă instanța supremă, totuși este de natură a fi reținut.
Salarizarea procurorilor specializați ai D.I.I.C.O.T. având un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, relevă similitudinea, sub aspectul complexității și volumului a atribuțiilor și competențelor celor două categorii de procurori, corespunzătoare gradului parchetului instanței supreme, astfel încât a nu recunoaște același grad profesional pentru toți, înseamnă a încălca principiul egalității de tratament juridic.
În sfârșit, Înalta Curte observă că nu pot fi ignorate nici jurisprudența C.E.D.O. (cauza B. împotriva României, Hotărârea din 6 decembrie 2007, potrivit căreia deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o justificare obiectivă și rezonabilă) și nici practica judiciară quasi-unanimă a instanței supreme în materie, care a decis în sensul recunoașterii recurenților a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În raport cu cele prezentate, Înalta Curte va admite recursul, va anula Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. în ceea ce-l privește pe recurent și va obliga intimatul să-i recunoască acestuia gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S.I. împotriva sentinței civile nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.
Anulează parțial hotărârea atacată în ceea ce îl privește pe recurent.
Obligă intimatul să recunoască recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2009.