Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.A. a chemat în judecată C.J.P. Cluj, solicitând anularea Hotărârii nr. 21400 din 27 iunie 2007 emisă de pârâtă și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că hotărârea contestată este nelegală și netemeinică, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, dovedită prin acte și declarații de martori.
Prin întâmpinare, pârâta, C.J.P. Cluj a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția tardivității cererii de chemare în judecată, întrucât reclamantul a depășit termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 189/2000 pentru sesizarea instanței de judecată.
Prin sentința civilă nr. 192 din 14 februarie 2008 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca tardiv formulată.
Recursul declarat de reclamantul S.A. împotriva acestei sentințe, a fost admis prin Decizia nr. 2500 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a casat hotărârea atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Prin sentința civilă nr. 599/2008 din 16 septembrie 2008 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a dispus anularea Hotărârii nr. 21400 din 27 iunie 2007 emisă de pârâta C.J.P. Cluj, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada octombrie 1940 – 6 martie 1945, și să-i acorde drepturile conferite de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 august 2006.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
A considerat că potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile legale, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv s-a refugiat în altă localitate decât cea de domiciliu.
A constatat că strămutarea părinților reclamantului din localitatea de domiciliu în altă localitate în cursul lunii octombrie 1940 s-a datorat persecuțiilor etnice instituite de regimul instaurat în perioada respectivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta C.J.P. Cluj, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta a arătat că soluția pronunțată în cauză este netemeinică întrucât se bazează pe declarații notariale care nu au puterea de a atesta veridicitatea conținutului lor.
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat, arătând că motivația acestuia este generală și contradictorie.
Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederilor legale, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
În cauză, se reține că familia reclamantului s-a refugiat împreună cu familia sa în cursul lunii octombrie 1940, reclamantul născându-se la data de 20 iulie 1934.
Efectele refugiului s-au răsfrânt și asupra reclamantului, întrucât fiind minor nu-și putea alege alt domiciliu decât cel al părinților săi.
Prima instanță a observat în mod corect că Legea nr. 189/2000 nu face nici o diferență în legătură cu persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile art. 1 lit. c), în sensul de a stipula în mod expres că nu pot beneficia de prevederile legii copiii minori sau cei concepuți și născuți după refugiul părinților.
Prin urmare, față de împrejurarea că intimatul reclamant era minor în intervalul de timp avut în vedere de Legea nr. 189/2008 și întrucât actul normativ evocat nu distinge în ceea ce privește persoanele refugiate care beneficiază de drepturile reglementate în cuprinsul său, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul art. 312 C. proc. civ. acesta va fi respins, ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 599 din 16 septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2009.