Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ reclamanta B.A. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor solicitând anularea hotărârii nr. 10273 din 25 mai 2007 emisă de pârâtă și stabilirea în favoarea sa a calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, după soțul ei, în prezent decedat.
În motivarea cererii a arătat că anterior datei de 18 mai 1942 familia soțului său a fost nevoită să părăsească localitatea Munteni din motive etnice, trecând zona frontierei prin Vîrfuri Beiuș și a fost repartizată pentru ședere în Arad.
Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 174/CA/2007-PI din 15 octombrie 2007 a admis acțiunea reclamantei B.A., a anulat hotărârea nr. 10273 din 28 mai 2007 și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000 în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului B.G., decedat la 17 martie 2003.
Pentru a hotărî astfel această instanță a reținut că din declarațiile martorilor V.I. și F.V. rezultă indubitabil că soțul reclamantei a fost refugiat din motive etnice, în perioada ianuarie 1942 - martie 1945, din localitatea Remeți în localitatea Vîrfuri Beiuș împreună cu părinții.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Bihor criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut în esență că intimata nu a făcut dovada unei persecuții etnice și nici a situației de strămutare sau de refugiere a soțului decedat, în altă localitate decât cea de domiciliu așa cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
A arătat că din conținutul fișei nr. 5386 eliberate de Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale rezultă cu certitudine că persoanele menționate în fișă, respectiv B.T. (36 ani) și B.V. (23 ani) nu fac parte din familia soțului decedat.
Mai mult decât atât, declarațiile martorilor contrazic cererea reclamantei în care se precizează că soțul decedat s-ar fi refugiat în perioada mai 1942 - martie 1945.
Analizând cauza sub aspectul probelor administrate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile, inclusiv în baza art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În conformitate cu dispozițiile art. 129(5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în sensul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În acest scop judecătorii sunt în drept să pună în discuția părților orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi, cu singura mărginire că ei hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
În ceea ce privește prezenta cauză, se constată că instanța de fond a stabilit calitatea de refugiat din motive etnice soțului reclamantei în baza exclusivă a declarațiilor martorilor V.I. și F.V.
Este adevărat că dispozițiile art. 61 din O.G. nr. 105/1999 permit dovedirea calității de refugiat, în lipsa actelor oficiale cu orice mijloc de probă, numai că declarațiile martorilor susmenționați conțin date insuficiente pentru stabilirea situației de refugiat a soțului reclamantei și date contradictorii în raport chiar cu cererea reclamantei.
Astfel martorii nu fac nici o mențiune cu privire la împrejurările în care au cunoscut situația soțului decedat.
Totodată declară că numitul B.G. s-ar fi refugiat în ianuarie 1942 de vreme ce în cererea reclamantei se precizează ca dată a refugiului mai 1942 - martie 1945.
O altă contradicție prezentă în declarațiile martorilor V.I. și F.V. privește localitatea din care s-a refugiat soțul reclamantei, respectiv Remeți în loc de Bulz (Munteni) localitatea menționată în cerere.
Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine situația de refugiat din motive de persecuție etnică a soțului reclamantei și a lămuri neconcordanțele ce rezultă din declarațiile martorilor și cererea reclamantei, în vederea verificării corecte a situației de fapt și a incidenței dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 este necesar a se suplimenta probatoriul cu înscrisuri și/sau prin audiere de martori care să lămurească, în sensul celor mai sus prezentate, situația de fapt din dosar.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (4) C. proc. civ., se va casa sentința atacată și cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 174/CA-PI din 15 octombrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2008.