Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal , prin sentința civilă nr. 1074 din 2 aprilie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.E., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Călărași, a anulat hotărârea nr. 4801 din 21 august 2007, emisă de pârâta și a obligat pe aceasta din urmă să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pe perioada 24 ianuarie 1942-6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2007.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că reclamanta s-a născut la data de 24 noiembrie 1942, în localitatea Lipnița, unde părinții săi erau strămutați forțat, prin efectul tratatului bilateral dintre Bulgaria și România, încheiat la Craiova, la 6 septembrie 1940.
Instanța a mai reținut că dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, referitoare la beneficiarii acestei legi nu fac diferențieri între persoanele care, din motive etnice, au fost nevoite să trăiască în refugiu sau au fost strămutate în altă localitate, legiuitorul urmărind ca aceste drepturi să se bucure toți cei care au suferit consecințele persecuției etnice, inclusiv copii născuți în perioada refugiului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Călărași susținând, în esență, că reclamanta, născută la data de 24 noiembrie 1942, în localitatea Lipnița, județul Constanța, nu se încadrează în categoria persoanelor strămutate în altă localitate, ca urmare a persecuției etnice suferite, întrucât la data strămutării părinților săi nu era născută și nici concepută, cu privire la acest ultim aspect invocându-se principiul potrivit căruia drepturile copilului sunt recunoscute de la data concepției, dacă s-a născut viu.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții de natură etnică, după cum urmează: c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, în art. 2, au asimilat persoanelor strămutate, pe cele expulzate, refugiate, precum și pe cele care au făcut obiectul schimbului de populație, ca efect al tratatelor bilaterale.
Textele legale au avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie română, fără a face distincție între părinții și copiii născuți în perioada strămutării, atâta vreme cât, consecințele traumatizante ale unei asemenea experiențe, au fost suportate de toți membrii familiei, iar scopul legii este acela al acordării unor drepturi compensatorii.
În concluzie, intimata-reclamantă, născută în localitatea în care părinții săi au fost strămutați, la data de 24 noiembrie 1942, cu alte cuvinte în intervalul reglementat prin dispozițiile Legii nr. 189/2000, este îndreptățită, așa cum corect a stabili instanța de fond, să beneficieze de drepturile conferite prin acest act normativ.
Pentru aceste motive, constatând că, potrivit art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a sentinței pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Călărași împotriva sentinței civile nr. 1074 din 2 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal , ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 februarie 2009.