Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele

Prin sentința civilă nr. 768 din 14 martie 2007 Curtea de Apel București a admis, în parte, acțiunea conexă formulată de reclamantul P.G., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, și Comisia pentru Evaluarea Performanțelor Profesionale Individuale ale înalților funcționari publici, a anulat ca nelegal, Raportul de evaluare a performanțelor profesionale individuale, pentru perioada 01 decembrie 2004 - 01 decembrie 2005; a anulat Ordinul nr. 55300 din 26 iulie 2006, emis de pârâta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor; a obligat pârâtul să emită un nou ordin prin care reclamantul să fie repus în funcția deținută anterior emiterii ordinului atacat și să-i acorde drepturile salariale aferente funcției deținute pe perioada în care raporturile de serviciu au încetat, până la reintegrarea efectivă și, totodată, a respins capetele de cerere privind nulitatea Ordinului nr. 55300/2006 și acordarea de daune morale, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că prin Ordinul nr. 53300 emis la data de 26 septembrie 2006, de Președintele Autorității Naționale Sanitar Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor s-a dispus, începând cu data de 26 august 2006, încetarea raportului de serviciu între această autoritate publică centrală și reclamantul P.G., prin eliberarea din funcția publică de director general al Direcției Generale Sanitar Veterinare, ca urmare a obținerii calificativului nesatisfăcător la evaluarea performanțelor  profesionale individuale.

Comisia pentru evaluarea performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici, prin raportul de evaluare întocmit la data de 11 iulie 2006 i-a acordat reclamantului calificativul final al evaluării „nesatisfăcător" pentru anul 2005.

Instanța a mai reținut că măsura eliberării din funcția publică a reclamantului, nu s-a dispus ca o sancțiune disciplinară, în urma săvârșirii unei abateri disciplinare care ar fi atras aplicabilitatea procedurii statuate de H.G. nr. 1210/2003, ci este o modalitate distinctă de încetare a raportului de serviciu al funcționarului public, în temeiul art. 84² alin. (1) lit. d), raportat la art. 84 lit. c) din Legea nr. 188/1999, modificată și completată.

În conformitate cu dispozițiile art. 35 din Legea nr. 188/1999, republicată și actualizată privind Statutul funcționarilor publici „în perioada concediilor de boală raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate decât la inițiativa funcționarului public în cauză".

În raport de dispozițiile imperative prevăzute de textul de lege, și cum reclamantul nu și-a manifestat inițiativa în sensul încetării raportului de serviciu între cele două părți, instanța de fond a apreciat că actul administrativ este nelegal, reclamantul aflându-se în concediu medical.

S-a mai arătat că presupusa „reaua - credință" invocată de pârât privind momentul obținerii în cursul zilei de 26 iulie 2006, a actului medical, nu este probată, fiind irelevant faptul că, certificatul medical a fost emis în ziua menționată la orele 16,30, după terminarea programului de lucru.

În ce privește daunele morale solicitate de reclamant, instanța de fond a considerat că nu se poate pronunța în lipsa unor dovezi cu privire la natura valorilor nepatrimoniale ce au fost lezate, la dimensiunea suferințelor morale neputându-le, deci, cuantifica.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul P.G. și pârâta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

I. Recursul formulat de reclamantul P.G. este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu greșita aplicare a art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004 (teza privind repararea prejudiciului moral al persoanei vătămate printr-un act administrativ emis cu nerespectarea dispozițiilor legale).

Recurentul-reclamant P.G. în motivarea recursului a arătat că deși instanța de fond a constatat faptul că actul administrativ atacat este emis cu nerespectarea dispozițiilor legale totuși a considerat că nu au fost arătate valorile nepatrimoniale lezate, dimensiunile și cuantificarea suferințelor morale nefiind posibilă.

Recurentul-reclamant mai susține că datorită calităților pe care le deținea la acel moment, s-a bucurat de o mare notorietate în mediile academice și de specialitate, iar în urma eliberării din funcția publică deținută au fost publicate, în presă, o serie de articole care subliniau și scoteau în evidență „necorespunderea profesională" sau „incompetența", articole datorită cărora prestigiul profesional și calitatea profesională i-au fost puse sub semnul întrebării, motiv pentru care o perioadă considerabilă de timp a trăit o adevărată traumă psihică cauzată de această situație.

Recurentul - reclamant consideră că generator al tuturor acestor neplăceri nu a fost un anumit articol de presă, ci fapta ilicită care a determinat redactarea acestor articole și anume Raportul de evaluare a performanțelor sale profesionale și Ordinul de eliberare din funcția publică deținută, ambele anulate de instanța de fond.

Așadar, ori de câte ori se încalcă un drept subiectiv sau un interes legitim al unei persoane se cauzează și un prejudiciu față de aceasta, iar autorul faptei ilicite și dăunătoare este chemat de lege să-l repare, răspunderea civilă este tocmai acel mijloc de înlăturare a încălcării unui drept, de apărare și ocrotire a tuturor intereselor aparținând persoanelor fizice și juridice.

Recurentul – reclamant mai susține că dauna morală este aceea care aduce atingere intereselor extrapatrimoniale și neeconomice ale persoanei, lezând așa zisele drepturi ale personalității.

Totodată, arată că dispozițiile art. 998 C. civ. nu fac distincție între natura patrimonială sau nepatrimonială a prejudiciului, iar aceasta nu se deduce nici din prevederile art. 999 C. civ., impunându-se interpretarea că și acest articol se referă la orice fel de prejudiciu atât patrimonial, cât și nepatrimonial.

Dacă unele daune și anume cele care se exteriorizează pe plan social (cazul calomniilor și defăimărilor) sunt relativ mai ușor de constatat, sunt și unele daune respectiv cele de natură psihică, intime și dureroase, care îi însoțesc pe oameni timp îndelungat și uneori chiar pe tot parcursul vieții lor, mai dificil de perceput.

Recurentul - reclamant consideră că suma pretinsă drept daune morale este o compensație corectă a discreditării culpabile și cu intenție de către pârâtă, a vătămării onoarei și demnității personale și a știrbirii prestigiului profesional.

II. Recurenta - pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin motivele de recurs formulate susține că, în conformitate cu prevederile art. 15 din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 1209/2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, contestația este inadmisibilă.

Potrivit art. 15 din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 1209/2003, „înalții funcționari publici nemulțumiți de calificativul obținut la evaluarea performantelor profesionale individuale se pot adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii".

Una din condițiile de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ este parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, în condițiile în care a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.S.V.S.A., urmează a sesiza că nu au fost respectate prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul ca, fără a aștepta termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (4) cu referire la art. 2 alin. (1) lit. g) din același act normativ, contestatorul a formulat acțiunea la data de 3 august 2006, iar plângerea a fost formulată la data de 04 august 2006.

În opinia recurentei - pârâte, față de cel arătate, rezultă că în mod nelegal a fost respinsă excepția inadmisibilității contestației pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și, totodată, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Recurenta-pârâtă arată că actul administrativ contestat este Raportul de evaluare a performanțelor profesionale individuale întocmit de Comisia pentru evaluarea performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici, Comisie formată din membri numiți prin decizie a Primului Ministru, la propunerea Ministrului Administrației și Internelor, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (4) din Legea nr. 188/1999.

În primul rând, nu există o dispoziție legală care sa prevadă efectuarea acestui raport într-un anumit termen, în mod imperativ, iar depășirea acestuia să fie sancționată; pe de altă parte, se observă că abia la data de 23 mai 2006 a fost numită de către Primul Ministru Comisia care a procedat la evaluare; în al doilea rând, ambele rapoarte care au stat la baza întocmirii Raportului de către Comisie au fost înregistrate la aceasta Comisie la data de 27 iunie 2006, iar Raportul a fost întocmit la data de 26 iulie 2006. De asemenea, nu există nici o dispoziție legală care să cuprindă vreo dispoziție imperativă asupra necesității numerotării, acesta fiind datat și înregistrat.

Recurenta-pârâtă susține că dovada slabei prestații a fostului director general G.P. o constituie modul în care a înțeles să coordoneze criza gripei aviare, din toamna anului 2005 și primăvara anului 2006, menționând faptul că, deși i s-a creat posibilitatea a se dedica în exclusivitate gestionarii acestei crize, fiind degrevat de orice alta activitate ce îi revenea conform fișei postului, contestatorul a generat, din cauza prostului management, o situație de criză instituțională în cadrul Autorității, precum și o criză politică atât pe plan național, cât și pe plan internațional, ducând România în situația de a fi exclusă din comerțul internațional cu carne și produse din carne de pasăre.

Recurenta-pârâtă menționează faptul că Legea nr. 188/1999 modificată nu prevede obligativitatea ca actul administrativ contestat să conțină termenul legal de contestare și nici instanța competentă.

Singurul act normativ aplicabil funcționarilor publici care prevede obligativitatea precizării în actul administrativ a elementelor a căror lipsă o invocă reclamantul, stabilind expres sancțiunea aplicabilă în acest caz, este H.G. nr. 1210/2003 privind organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină și a comisiilor paritare din cadrul autorităților și instituțiilor publice, act normativ fără incidență în cauza de față.

Recurenta-pârâtă arată că măsura eliberării din funcția publică nu s-a dispus ca o sancțiune disciplinară, în urma săvârșirii unei abateri disciplinare de către reclamant, care ar fi atras aplicarea procedurii statuate de H.G. nr. 1210/2003, ci este o modalitate distinctă de încetare a raportului de serviciu al funcționarului public, în temeiul art. 84 ind. 2 alin. (1) lit. d) raportat la art. 84 lit. c) din același act normativ.

Rezultă că numai în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare, decizia trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nu și în cazul încetării raportului de serviciu pentru motive specifice legislației funcției publice.

Recurenta-pârâtă susține că instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că Ordinul de eliberare din funcție a fost emis în perioada în care reclamantul se afla în concediu medical.

Astfel, este evidentă reaua-credință reclamantului, care, imediat ce a luat la cunoștință de eliberarea din funcție la data 26 iulie 2006, a depus toate eforturile pentru obținerea unui certificat medical, cunoscând foarte bine consecințele juridice ale unui astfel de act.

În fine, recurenta-pârâtă mai arată că la baza ordinului s-a aflat raportul de evaluare întocmit de comisia competenta, potrivit dispozițiilor H.G. nr. 1209/2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, raport ce a avut în vedere ambele opinii, atât ale reclamantului, cât și ale celor doi secretari de stat din cadrul Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, prin prisma criticilor aduse de ambii recurenți și în temeiul art. 304¹ C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate, după cum se va arăta în continuare:

1. În privința criticilor aduse de recurentul - reclamant P.G., se apreciază că acestea nu pot fi primite, argumentația primei instanțe pe capătul de cerere privind daunele morale fiind una pertinentă, în acord cu situația de fapt și de drept reținută în cauză.

Fără a nesocoti/nega că prin emiterea celor două acte administrative individuale, ce au făcut obiectul cauzelor conexe soluționate de Curtea de Apel București, s-a adus atingere reputației și recunoașterii profesionale a recurentului P.G. în calitatea sa de înalt funcționar public, în opinia Înaltei Curți anularea celor două acte nelegale reprezintă o măsură care prin ea însăși este de natură a oferi recurentului o reparație echitabilă în sensul în care și C.E.D.O. s-a pronunțat în mod constant.

Aceasta cu atât mai mult cu cât urmare a înlăturării efectelor Raportului de evaluare prin care s-a acordat recurentului calificativul „nesatisfăcător” pentru anul 2005 și a efectelor Ordinului nr. 53300/2006, autoritatea pârâtă A.N.S.V.S.A. a fost obligată la emiterea unui ordin prin care cel vătămat să fie repus în funcția deținută anterior (director general al D.G.S.V.) și la acordarea drepturilor salariale aferente până la reintegrarea efectivă.

În acest context, în mod just judecătorul fondului a constatat că nu este posibilă o dimensionare a suferințelor morale pretinse de reclamant și a respins, în consecință, cererea privind acordarea de daune morale.

2. Criticile aduse de recurenta A.N.S.V.S.A. vor fi, de asemenea, înlăturate ca inadecvate:

- soluția dată de prima instanță excepției inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este cea corectă, având în vedere că din probatoriul administrat rezultă că reclamantul a îndeplinit această obligație; în concret, actul existent la fila 60 din Dosarul nr. 7723/2/2006 al Curții de Apel București, respectiv cel înregistrat la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. sub nr. 67938 din 4 august 2006, constituie dovada realizării procedurii prealabile și obligatorii prevăzute de Legea nr. 554/2004, fiind îndeplinită această condiție de exercițiu a acțiunii în materia contenciosului administrativ;

- respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor fundamentată legal, întrucât această autoritate este emitentul actului administrativ reprezentat de Ordinul nr. 55300 din 26 iulie 2007 – prin Președinte – iar aserțiunile recurentei legate și de o eventuală prematuritate a acțiunii nu sunt justificate întrucât cererea privind anularea acestui ordin a fost înregistrată la Curtea de Apel București la data de 16 august 2008 (Dosar nr. 8049/2/2006), iar rostul acestei prevederi prin care se instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a unui act este acela de a da posibilitatea organului emitent să reexamineze și eventual să-și revoce propriul act. Or, în cauză, demersul judiciar declanșat de reclamant a continuat fără ca emitentul actului să-și schimbe punctul de vedere exprimat prin cele două acte administrative;

- pe fondul cauzei, aspectele expuse în cererea de recurs nu pot înlătura caracterul nelegal al celor două acte administrative anulate de instanța de fond; sub acest aspect, rezumativ, pot fi enumerate aspectele legate de nemenționarea termenului legal de contestare și instanța competentă, nenumerotarea Raportului de evaluare examinat în speță, precum și toate cele expuse deja.

Recurenta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor insistă și cu ocazia judecării căii de atac, ca și în fața instanței de fond, cu afirmația că „reaua-credință a recurentului-reclamant este evidentă” întrucât certificatul medical prezentat de acesta este emis după terminarea programului de lucru (ora 16.30) în aceeași zi cu cea în care a fost emis și Ordinul de eliberare din funcție – 26 iulie 2006.

În acest fel se ignora un principiu fundamental al dreptului civil potrivit căruia buna-credință se prezumă; ca o consecință, reaua-credință trebuie dovedită, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, astfel că este pertinent și acest raționament expus în considerentele sentinței recurate.

Mai mult, motivele de nelegalitate ale actelor administrative au fost clar subliniate în cuprinsul sentinței atacate, fiind susținute de probele administrate în cauză și de normele legale aplicabile, nefiind aduse de către autoritatea emitentă argumente de fapt și de drept în baza cărora aceste motive să fie înlăturate.

În fine, având în vedere obiectul celor două cauze conexe soluționate prin sentința civilă nr. 768/2007, dispozițiile Legii nr. 188/1999 modificată, incidentă în această pricină, probatoriul administrat, instanța de control judiciar constată că sus-menționata hotărâre judecătorească este legală și temeinică.

Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursurile declarate de P.G. și Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, împotriva sentinței civile nr. 768 din 14 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2009.