Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta U.M. a chemat în judecată pe pârâtele Instituția Avocatul Poporului, Ministerul Economiei și Finanțelor și A.N.S.P.D.C.P., solicitând obligarea pârâtelor la recalcularea și acordarea sumelor cuvenite cu titlu de prime de concediu pe perioada 2001-2007 actualizate cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada 2001 – 30 iulie 2004 a avut calitatea de funcționar public în cadrul Instituției Avocatul Poporului, iar în perioada 1 august 2004 – 2007 a avut calitatea de angajat cu contract de muncă în sectorul bugetar la A.N.S.P.D.C.P., în ambele situații având dreptul la prima de concediu.
Prin întâmpinare, pârâta Instituția Avocatul Poporului a arătat că drepturile bănești cu titlu de primă de concediu le va acorda după ce va primi fondurile necesare de la Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pârâta A.N.S.P.D.C.P. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, menționând că pentru personalul contractual bugetar nu există cadru legal de acordare a primelor de concediu.
A invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Chematul în garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, a lipsei calității sale procesuale pasive și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 1243 din 16 aprilie 2008, Curtea Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.S.P.D.C.P. și a Ministerului Economiei și Finanțelor precum și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție.
A admis în parte acțiunea și a obligat pârâta Instituția Avocatul Poporului la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă perioadei 2001-iulie 2004, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
A respins, de asemenea, capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata primei de concediu pe perioada august 2004- decembrie 2007, ca neîntemeiat.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
A considerat că excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive invocate de A.N.S.P.D.C.P. și de către Ministerul Economiei și Finanțelor sunt neîntemeiate întrucât în primul caz pârâta are calitate de angajator față de reclamantă, iar în cel de-al doilea, Ministerul Economiei și Finanțelor are legitimitate procesuală pasivă în cauză pentru că instanța trebuie să verifice în contradictoriu cu această parte dacă susținerile pârâtei Instituția Avocatul Poporului sunt fondate.
A reținut că excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor este neîntemeiată, deoarece pârâta Instituția Avocatul Poporului are posibilitatea legală să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia să se îndrepte dacă ar cădea în pretenții.
A mai apreciat că cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor este neîntemeiată, deoarece în raport cu dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, acest minister nu are obligația să aloce fondurile bănești necesare achitării drepturilor bănești solicitate de reclamantă.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că pârâta Instituția Avocatul Poporului datorează reclamantei drepturile bănești cu titlu de primă de concediu, actualizate, pentru perioada 2001 – iulie 2004, când a fost angajată ca funcționar public la această pârâtă.
A mai apreciat că pentru perioada când reclamanta a avut calitatea de personal bugetar angajat fie la Instituția Avocatul Poporului (1 august 2004 – 30 noiembrie 2005), fie la A.N.S.P.D.C.P. (1 decembrie 2005 – 30 decembrie 2007) aceasta nu beneficiază de drepturile pretinse, deoarece nu sunt prevăzute în mod expres de lege.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta și pârâta Instituția Avocatul Poporului.
În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta Instituția Avocatul Poporului a criticat hotărârea atacată sub aspectul respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
A arătat că potrivit dispozițiilor legii finanțelor publice cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată, iar ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate.
În recursul său, reclamanta a solicitat admiterea acestuia și modificarea sentinței civile atacate în sensul obligării pârâtelor Instituția Avocatul Poporului, Ministerul Economiei și Finanțelor și A.N.S.P.D.C.P. și la acordarea sumelor cuvenite cu titlu de primă de concediu corespunzătoare perioadei în care reclamanta a avut calitatea de personal contractual pentru perioada august 2004 – 2007, actualizate cu coeficientul de inflație.
A motivat că în condițiile în care personalul contractual din sectorul bugetar desfășoară o activitate cu caracter public, și având în vedere salarizarea personalului de specialitate de execuție din cadrul Instituției Avocatul Poporului și A.N.S.P.D.C.P. și incompatibilitățile și interdicțiile acestuia, ar rezulta, prin analogie că și personalului contractual asimilat aparatului Parlamentului i s-ar cuveni prima de vacanță, invocând dispozițiile Legii nr. 53/1991, Legii nr. 154/1998 și ale Legii nr. 7/2006.
A mai arătat că în conformitate cu art. 25 și art. 28 din Legea nr. 35/1995 și art. 18 din Legea nr. 102/2005 personalul din cadrul Instituției Avocatul Poporului și din cadrul A.N.S.P.D.C.P. beneficiază de drepturile corespunzătoare funcțiilor similare din aparatul Parlamentului.
Prin întâmpinare, recurenta reclamantă a solicitat respingerea recursului formulat de Instituția Avocatul Poporului și menținerea hotărârii atacate cu privire la respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor.
La rândul său, recurenta Instituția Avocatul Poporului a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei ca nefondat.
A menționat că cererea reclamantei privind acordarea primei de concediu pentru perioada când aceasta a fost personal contractual, nu are suport legal și că Legea nr. 7/2006 invocată de reclamantă nu poate fi aplicată la situația reclamantei, care este anterioară intrării în vigoare a legii.
Prin întâmpinare, pârâta A.N.S.P.D.C.P. a solicitat respingerea recursului reclamantei ca neîntemeiat, motivând în esență, prin împrejurarea că actele normative aplicabile personalului contractant bugetar nu au nicio legătură cu cele aplicabile funcționarului public și nici cu cele aplicabile funcționarului public parlamentar.
Examinând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate de recurenți, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.
1. Mai întâi, Înalta Curte observă că deși reprezentantei recurentei pârâte Instituția Avocatul Poporului i s-a pus în vedere să formuleze în scris poziția sa privind renunțarea la recurs, prin adresa nr. 2107 din 25 februarie 2009 depusă la dosar, recurenta nu își exprimă voința sa expresă de a renunța la recursul declarat, astfel că acesta va fi examinat în raport cu motivele invocate în scris.
Din această perspectivă, Înalta Curte observă că prima instanță a soluționat în mod corect cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, în sensul respingerii acesteia.
Astfel, potrivit art. 28 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice și art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 386/207 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectelor legii bugetului și al bugetului de stat, pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite.
De asemenea, același minister are obligația de a elabora proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, în cazul modificării bugetului aprobat.
Prin urmare, în virtutea atribuțiilor pe care le are, Ministerul Economiei și Finanțelor apare ca un administrator al bugetului statului, care, în baza legii bugetului de stat aprobată, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum sunt prevăzute de lege.
În raport cu dispozițiile legale arătate, nu se poate reține susținerea recurentului potrivit căreia obligația de a prevedea sumele reprezentând prima de vacanță în bugetul pe anul 2008 i-ar reveni Ministerului Economiei și Finanțelor care coordonează acțiunile Guvernului.
Nici critica recurentului potrivit căreia ar fi nelegală motivația instanței de fond după care Ministerul Economiei și Finanțelor nu are obligația să aloce fondurile necesare achitării drepturilor bănești solicitate de reclamantă, nu este conformă cu dispozițiile legale evocate, fapt pentru care nu poate fi reținută.
Așadar, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză și nu poate fi obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor pretinse de reclamantă, deoarece nu este abilitat de lege să vireze către ordonatorii principali de credite decât sumele prevăzute prin legea bugetului de stat, nu și alte sume, cum ar fi cele stabilite prin hotărâri judecătorești.
Pe cale de consecință, în raport cu considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Instituția Avocatul Poporului.
2. Relativ la recursul declarat de reclamanta U.M., prin care critică soluția pronunțată de instanța de fond sub aspectul împrejurării că i s-a respins capătul de cerere privind acordarea primei de concediu pentru perioada când a avut calitatea de personal contractual, Înalta Curte urmează de asemenea, a-l respinge, pentru considerentele ce urmează:
Se reține că dreptul unor categorii de salariați din sectorul bugetar de a li se acorda o primă de concediu cu ocazia plecării în concediu de odihnă a fost reglementat de legiuitor prin acte normative care vizează fiecare categorie în parte, personalul contractual bugetar nefiind prevăzut în vreun act normativ.
În aceste condiții, nu pot fi reținute motivele de recurs ale reclamantei prin care susține că în calitatea sa de personal contractual angajat la Instituția Avocatul Poporului și la A.N.S.P.D.C.P., desfășurând o activitate de interes public, ar trebui să i se aplice actele normative care reglementează drepturile funcționarilor publici ori ale funcționarilor publici parlamentari.
În mod corect prima instanță a apreciat că drepturile salariale, inclusiv prima de concediu nu pot fi acordate prin interpretare și trimiteri la reglementări legale care se adresează altor categorii de salariați.
Or, atâta vreme cât recurenta a avut calitatea de personal contractul angajat la Instituția Avocatul Poporului și la A.N.S.P.D.C.P., în perioada 1 august 2004–30 noiembrie 2005, respectiv perioada 1 decembrie 2005-30 decembrie 2007, acordarea primei de concediu solicitată pentru aceste perioade, nu ar avea suport legal, după cum a observat în mod just și instanța de fond.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 și recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanta U.M. și de pârâta Instituția Avocatul Poporului împotriva sentinței civile nr. 1243 din 16 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2009.