Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 590/42/2008 la Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC N. SRL Buzău a chemat in judecată A.R.R. și Consiliul Județean Buzău prin A.J.T., solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța, să dispună anularea procedurii de atribuire a curselor si licențelor de traseu în urma licitației desfășurate în perioada 15-20 mai 2008 prin serviciul de internet în ședința de atribuire a traseelor cuprinse în Programul Național prin Sistemul de Atribuire Electronica în Transport - SAET.
La primul termen de judecată, 19 septembrie 2008, reclamanta și-a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că solicită anularea Hotărârii nr. 109 din 19 iunie 2008 emisă de Comisia Paritară pentru atribuirea traseelor cuprinse în Programul de Transport Public de Persoane în sistem județean, în urma licitației din luna mai 2008, prin care s-a procedat la atribuirea licenței de traseu către SC C&I C. SRL, solicitând astfel și introducerea în cauză a A.S.S.I. și SC C&I C. SRL
În susținerea cererii de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosar contestațiile formulate de A.R.R. și Consiliul județean Buzău.
In ședința publică din 17 octombrie 2008, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepție ce a fost admisă prin sentința nr. 208 din 17 octombrie 2008, competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantă fiind declinată în favoarea Tribunalului Buzău, secția de contencios administrativ.
Curtea de Apel Ploiești în considerentele sentinței atacate cu recurs, a reținut ca, competența materială în contenciosul administrativ este determinată de natura actului administrativ ce face obiectul litigiului, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, mai precis de emitentul actului, în speță, actul administrativ de atribuire a traseului îl constituie Hotărârea Comisiei Paritare constituită în baza hotărârii Consiliului Județean, astfel că competența materială de soluționare a acțiunii aparține tribunalului, Secția de contencios administrativ și nu Curții de Apel.
A.S.S.I., înființată prin O.U.G. nr. 73/2007 realizează sistemul național electronic de atribuire a traseelor, pentru fiecare județ iar pe baza acestor rezultate, Comisia paritară înființată în fiecare județ emite o hotărâre privind traseele atribuite, obiectul acțiunii formulată de reclamantă fiind anularea Hotărârii nr. 109 din 19 iunie 2008 emisă de această comisie, deci anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică județeană.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs în termen legal, 5 zile de la pronunțare, pârâtele A.R.R. și SC C&I C. SRL București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca motiv de casare sau modificare art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv, „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, precum și dispozițiile art. 304/1 C. proc. civ., conform cărora recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., instanța putând examina cauza sub toate aspectele.
Ambele recurente-pârâte, susțin în esență, prin motivele de recurs formulate că, instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, principiu ce cuprinde și dreptul reclamantului de a stabili persoana juridică împotriva căreia formulează acțiunea și care are calitate procesuală pasivă, în procesul pe care l-a pornit chemând în judecată și A.R.R. precum și A.S.S.I., ambele fiind autorități publice centrale ce determină competența materială a Curții de Apel , potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Mai precizează recurentele –pârâte, că, competența materială a instanței este dată și de obiectul acțiunii reclamantei, acela de „anulare totală a procedurii de atribuire”, contestând modul în care au fost atribuite traseele, operațiune efectuată de către A.S.S.I., în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 73/2007, instituția publică în subordinea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologia Informației.
În speță, susțin recurentele, actul administrativ unilateral, emis de o autoritate în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice este reprezentat de rezultatele atribuirii electronice din 30 mai 2008, conform informației făcută de A.S.S.I. și nu de Hotărârea Comisiei Paritare nr. 109 din 19 iunie 2008, care reprezintă de fapt un efect al rezultatelor atribuirii, conform dispozițiilor legale în vigoare în materie serviciilor de transport local, ele neavând competența de a emite acte în regim de putere publică.
Recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare .
Referitor la primul motiv de recurs privind încălcarea principiului disponibilității, trebuie precizat că acesta este neîntemeiat.
Reclamantul are într-adevăr dreptul de a stabili persoana juridică împotriva căruia formulează acțiunea, însă potrivit art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, instanța de contencios administrativ este obligată să stabilească mai întâi cine este emitentul actului ce face obiectul acțiunii în contencios administrativ, o autoritatea publică locală sau centrală, fapt ce determină apoi stabilirea instanței competente material a soluționa cauza.
În speță, la primul termen de judecată, intimata-reclamantă a precizat obiectul cererii de chemare în judecată – „anularea Hotărârii nr. 109 din 19 iunie 2008 emisă de Comisia Paritară pentru atribuirea traseelor cuprinse în Programul de Transport Public de Persoane în sistem județean”, actul administrativ atacat fiind așadar emis de o autoritate publică județeană.
Pe de altă parte, cel care era în primul rând interesat să critice soluția instanței de fond pe acest aspect era reclamanta, or aceasta nu a declarat recurs în cauză.
Neîntemeiat este și cel de-al doilea motiv de recurs, în sensul că instanța de fond a stabilit greșit că emitent al actului administrativ atacat este o autoritate publică județeană și nu o autoritate publică centrală A.S.S.I.
Actul administrativ atacat în speță, potrivit precizării de acțiune formulate de intimata-reclamantă îl reprezintă Hotărârea nr. 109 din 19 iunie 2008 a Comisiei Paritare, Comisie înființată prin Hotărâre a Consiliului județean, potrivit Ordinului nr. 353/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 92/2007, Legea serviciilor de transport public local, prin aceasta asigurându-se organizarea, reglementarea, coordonarea și controlul prestării serviciului de transport public local de persoane.
Conform art. 19 din acest Ordin , așa cum corect reține și instanța de fond, traseele cuprinse în programele de transport județene se atribuie operatorilor de transport rutier în cadrul unei ședințe de atribuire, de către Comisia paritară, iar licențele de traseu în transportul public județean de persoane prin curse regulate se acordă de A.R.R. în baza hotărârilor comisiei paritare formate din reprezentanții Consiliului județean și reprezentanții agenției Autorității Rutiere Române din județul respectiv.
Este adevărat că A.S.S.I., înființată prin O.U.G. nr. 73/2007, gestionează și operează sistemul informatic de atribuire electronică a traseelor naționale din programele de transport județene, dar rezultatul atribuirii electronice este concretizat în Hotărârea Comisiei Paritare, în speță nr. 109 din 19 iunie 2008, aceasta având caracteristicile unui act administrativ unilateral, a cărei legalitate poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ, așa, cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
Cum actul administrativ unilateral a fost emis de o autoritate publică locală, în mod just instanța de fond făcând aplicarea art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, a stabilit că este competent a soluționa cauza tribunalul.
Împrejurarea că persoana vătămată a chemat în judecată în calitate de pârâtă și o autoritate publică centrală nu atrage, în mod automat, competența de judecată a cauzei în primă instanță în favoarea curții de apel.
Cât privește pe recurenta-pârâtă A.R.R., este de observat ca prin motivele de recurs formulate nu pretinde că ar fi emitenta actului administrativ atacat în contencios, ba mai mult la instanța de fond a invocat chiar lipsa calității procesuale pasive, ea neavând competență în ceea ce privește transportul public județean potrivit Legii nr. 92/2007 care stabilește cadrul juridic privind autorizarea și organizarea serviciilor de transport public în județ.
Având în vedere considerentele expuse, recursurile formulate de cele două pârâte urmează a fi respinse în baza art. 312 C. proc. civ., în cauză neexistând motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de pârâtele A.R.R. și SC C&I C. SRL București împotriva sentinței nr. 208 din 17 octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 februarie 2009.