Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC G.R. SRL Petroșani a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurentei, anularea deciziei nr. 211din 11 octombrie 2006 emisă de acesta și exonerarea reclamantei de plata către bugetul de stat a sumei de 46.392,87 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că procentul determinat de pârât ca intensitate a ajutorului de stat, de 1896,9% depășind, prin urmare, nivelul de intensitate maxim admis de 65% a fost incorect determinat, neținându-se cont de faptul că obiectul principal de activitate îl reprezintă comerțul, iar nu activitatea de transport, motiv pentru care nivelul maxim al intensității a fost denaturat.
Prin sentința civilă nr. 564 din 20 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC G.R. SRL Petroșani.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 211 din 11 octombrie 2006 a Consiliului Concurenței s-a constatat că reclamanta a beneficiat de un ajutor de stat nelegal de 46.392,87 lei, urmare a încălcării regulilor privitoare la nivelul maxim admis al intensității ajutorului de stat și la realizarea de investiții, acest ajutor de stat fiind pus la dispoziția reclamantei la data de 26 ianuarie 2006.
A mai reținut instanța de fond că potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate „agenții economici care operează în zonele defavorizate beneficiază de facilitățile fiscale prevăzute la art. 6, până la atingerea intensității maxime admise a ajutorului de stat, conform Regulamentului privind ajutorul de stat regional, aprobat de Consiliul Concurenței.
În ceea ce privește data limită de realizare a investițiilor care se ia în calcul la determinarea intensității ajutorului de stat, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 141 alin. (2) și art. 141 alin. (21) intensitatea ajutorului de stat se determină în raport de două repere temporale:
- ajutorul de stat primit de agentul economic începând cu data de 2 ianuarie 2003, durata de timp în care ajutorul de stat este legal nefiind determinată de legiuitor, ci determinabilă, respectiv până la momentul atingerii intensității lui maxime;
- costurile eligibile aferente valorii investițiilor efectuate până la data de 15 septembrie 2004.
A constatat instanța de fond că în textul de lege nu se regăsește un reper temporal de natura celui invocat de reclamantă, respectiv investiții efectuate înainte de data de 2 ianuarie 2003.
A mai reținut instanța de fond că ceea ce este contestat în prezenta cauză, este nivelul investițiilor eligibile determinat de Consiliul Concurenței la suma de 2532,5 lei, valoare în raport de care intensitatea rezultată a ajutorului de stat este de 1896,9% cu mult peste intensitatea maxim admisă de 65%.
În acest sens prima instanță a reținut că potrivit notei de constatare seria H.D. nr. 279 din 9 mai 2006 a Inspectoratului de Concurență Hunedoara singurele investiții făcute de reclamantă considerate ca fiind eligibile sunt cele privind echipamentele de producție în sumă de 2532,5 lei, nefiind luate în calcul investițiile în mijloace de transport de 265.599,11 lei în anul 2003, respectiv 246,757, 14 lei în anul 2004.
A mai constatat instanța de fond că potrivit Regulamentului privind ajutorul de stat regional adoptat de Consiliul Concurenței în data de 23 martie 2004 și publicat în Monitorul Oficial al României în data de 19 aprilie 2004, art. 6 alin. (2) pentru ca investițiile enumerate în textul legal să fie eligibile trebuie să fie necesare procesului de producție în raport de specificul fiecărei societăți.
A observat Curtea de Apel București că față de obiectul său de activitate constând în „comerț cu ridicata, nespecializat, de produse alimentare, băuturi și tutun”, societatea reclamantă nu se încadrează în ipoteza textului legal, cu investițiile privind mijloacele și materialele de transport.
A mai reținut instanța de fond că de la regula potrivit căreia sunt eligibile doar investițiile de terenuri, clădiri și echipamente necesare procesului de producție, există o excepție care se ș referă doar la agenții economici care operează în sectorul transporturilor, în sensul că deși investițiile în mijloacele de transport sunt necesare procesului de producție ele nu sunt considerate eligibile. Însă, a apreciat prima instanță că această excepție expresă, nu se poate transforma, printr-o interpretare per a contrario, într-o adăugare implicită la regulă, pentru toți ceilalți agenți, în ceea ce privește și alte eventuale investiții, care nu sunt necesare procesului de producție.
A concluzionat instanța de fond că reclamanta avea obligația de a monitoriza intensitatea ajutorului de stat, de a urmări în evidențele sale financiar contabile momentul în care atinge limita maximă de 65% la depășirea căreia ajutorul de stat devenea ilegal, iar la acel moment să se declare plătitoare de impozit pe profit să procedeze la plata acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC G.R. SRL Petroșani, care a invocat ca temei legal prevederile art. 3041 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre netemeinică și nelegală, ca urmare a interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor legale incidente în cauză, însușindu-și punctul de vedere al autorității de concurență, în ceea ce privește modul de calcul a intensității ajutorului de stat de care a beneficiat.
În concret, societatea comercială recurentă a susținut că, în mod nelegal, au fost excluse din raportul de calcul, ca fiind neeligibile, investițiile făcute în achizițiile de mijloace de transport, dispozițiile art. 6 alin. (2), fraza a II-a din Regulamentul Consiliului Concurenței f.n. din 23 martie 2004 privind ajutorul de stat regional, fiind interpretate greșit, acestea referindu-se la sectorul transporturilor.
Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare prin care, în esență, a susținut că soluția instanței de fond este legală și temeinică și a cerut respingerea recursului ca neîntemeiat.
Recursul este nefondat.
În cauză, este necontestat că societatea comercială recurentă, desfășurându-și activitatea în zona defavorizată Valea Jiului, având ca obiect de activitate „comerț cu ridicata, nespecializat, de produse alimentare, băuturi și tutun – Cod CAEN 5139”, a primit un ajutor de stat aferent perioadei 2 ianuarie 2003-31 decembrie 2005 de 48.039 lei (RON), sub forma scutirii de la plata impozitului pe profit, pentru un nivel maxim de 65% al intensității ajutorului.
De asemenea, este necontestat că nivelul intensității ajutorului de stat se calculează, potrivit art.141 alin. (1) din O.G. nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, cu modificările și completările ulterioare, potrivit Regulamentului privind ajutorul de stat regional, aprobat de Consiliul Concurenței, ca raport procentual între valoarea ajutorului de stat și valoarea cheltuielilor eligibile.
Aspectul litigios al cauzei este în ceea ce privește conținutul cheltuielilor eligibile, autoritatea de concurență susținând că valoarea cheltuielilor eligibile este de 2.532,5 lei, în timp ce societatea comercială a susținut că valoarea acestora este de 2.532,5+265.599,11 lei+246.757,14 lei, prin adăugarea valorii investiției pentru achiziționarea mijloacelor și materialelor de transport.
Astfel, autoritatea de concurență și instanța de fond au reținut că, potrivit art. 6 din Regulamentul privind ajutorul de stat regional, cheltuielile destinate achiziționării mijloacelor și a materialului de transport nu sunt eligibile, în timp ce societatea comercială recurentă a susținut că prevederile art. 6 alin. (2) din acest regulament sunt aplicabile doar în sectorul transporturilor, nu și obiectului său de activitate.
Potrivit art. 6 din Regulament „(1)Ajutorul pentru investiția inițială este calculat ca puncte procentuale din valoarea investiției. (2). Această valoare este stabilită pe baza unui ansamblu uniform de cheltuieli, corespunzătoare elementelor investiției, respectiv terenuri, clădiri și echipamente ce formează baza standard prevăzută în anexa nr. 2. În sectorul transporturilor, cu excepția costurilor materialului feroviar rulant, cheltuielile destinate achiziționării mijloacelor și a materialului de transport, bunuri mobile, nu sunt incluse în ansamblul de cheltuieli ce formează baza standard și deci, nu sunt eligibile pentru ajutoare de stat referitoare la o investiție inițială”.
Din dispozițiile citate, rezultă regula potrivit căreia sunt eligibile doar cheltuielile pentru investiții în terenuri, clădiri și echipamente necesare procesului de producție, corespunzător obiectului de activitate al agentului economic, regulă care nu este valabilă în cazul prevăzut la art. 6 alin. (2) teza a II-a, când obiectul de activitate este din sectorul transporturilor.
Deci, în cazul recurentei este aplicabilă regula stabilită prin art. 6 alin. (2) din Regulament, obiectul său de activitate fiind comerțul, caz în care cheltuielile făcute pentru investiții în mijloace și materiale de transport nu sunt eligibile, așa cum în mod corect a interpretat și instanța de fond.
În concluzie, soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC G.R. SRL Petroșani, împotriva sentinței civile nr. 564 din 20 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2009.