Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestația înregistrata la 7 august 2007 contestatoarea A.N.A.R. București, D.A. Mureș a solicitat anularea deciziei nr. 120 din 4 mai 2006 emisa de A.N.A.F, precum și a deciziilor de impunere fiscală prin care instituția a fost obligată la plata sumei de 5.388.125 lei cu titlu de datorii fiscale reprezentând TVA dedus și despre care organele fiscale susțin ca deducerea s-a făcut eronat.
În motivarea contestației se arată că în temeiul O.U.G. nr. 73/2005, A.N.A.R. a fost transformată în instituție publică având anumite atribuții reglementate de lege, iar cheltuielile pentru îndeplinirea acestor atribuții sunt asigurate din venituri proprii dar și din alocații bugetare de la bugetul de stat și bugetele locale, precum și din fonduri nerambursabile de interes național, având în subordine 11 direcții de ape, cu aceleași atribuții.
A mai reținut că, în perioada supusă controlului instituția a procedat la deducerea de T.V.A. și pentru investițiile finanțate din bugetul statului, urmând ca aceste sume să fie utilizate pentru reîntregirea disponibilităților de investiții și plata aferente acelorași obiective de investiții, la aceste deduceri instituția a avut în vedere dispozițiile cuprinse în art. 145 C. fisc.
Mai susține că modalitatea de deducere aplicată de instituție a fost folosită și de către celelalte 10 direcții de ape din cadrul administrației naționale și că la controalele efectuate la nivelul celorlalte direcții organele fiscale au apreciat aceasta procedură ca fiind conformă cu normele stabilite în Codul fiscal.
Prin sentința nr. 43 din 31 martie 2008, Curtea de Apel Târgu-Mureș a admis contestația formulată de A.N.A.R., D.A. Mureș și a anulat decizia nr. 120 din 4 mai 2007 emisă de A.N.A.F., D.G.S.C. și, rejudecând contestația a anulat deciziile de impunere nr. 124 din 26 ianuarie 2007, nr. 125 din 6 ianuarie 2007, nr. 138 din 29 ianuarie 2007, nr. 139 din 29 ianuarie 2007, nr. 194 din 1 februarie 2007, nr. 195 din 1 februarie 2007 și nr. 196 din 1 februarie 2007, exonerând petiționara de plata sumei în cuantum de 5.388.125 lei cu titlu de datorii fiscale.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în temeiul O.U.G. nr. 73/2005 A.N.A.R. a fost transformată în instituție de interes public național având în subordine 11 direcții de ape, printre care și contestatoarea, având ca atribuții gestionarea și valorificarea resurselor de apă de suprafața și subterane, gospodărirea unitară a acestora, întreținerea, repararea si monitorizarea infrastructurii naționale de gospodărire a apelor și a infrastructurii sistemului național de supraveghere a resurselor de apă. Cheltuielile pentru îndeplinirea acestor atribuții sunt asigurate din venituri proprii dar și din alocații bugetare de la bugetul de stat, bugetele locale și fonduri nerambursabile, iar instituția s-a înregistrat ca plătitor de T.V.A. pentru întreaga activitate începând cu luna ianuarie 2006.
Verificând dacă în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 126 alin. (1), art. 127 alin. (1) și ale art. 147 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 sau dacă au fost încălcate, așa cum au reținut în rapoartele de inspecție organele fiscale, Curtea de Apel a reținut că dreptul de deducere este dreptul recunoscut de lege persoanelor impozabile plătitoare de T.V.A., beneficiare ale livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii, de restituire a T.V.A.-ului aferent acestor operațiuni.
A mai constatat că acest drept este reglementat prin dispozițiile cuprinse în art. 145 C. fisc. prin care sunt stabilite și categoriile de persoane care beneficiază de acest drept, precum și condițiile ce se impun a fi îndeplinite pentru a beneficia de deducere, iar în ceea ce privește T.V.A.-ul aferent bunurilor și serviciilor achiziționate destinate realizării obiectivelor proprii de investiții, stocurilor de produse cu destinație specială finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale se prevede că pentru acestea se aplică operațiunea de deducere și cu suma dedusă se vor reîntregi obligatoriu disponibilitățile de investiții.
A mai reținut prima instanță că instituția contestatoare, fiind înregistrată ca plătitoare de T.V.A. pentru întreaga activitate, încă din luna ianuarie 2006, împrejurare necontestată de către organele fiscale si având în vedere natura bunurilor achiziționate, în mod temeinic și legal, a procedat la deducerea T.V.A.-ului pentru bunurile și serviciile achiziționate în speța fiind pe deplin aplicabile dispozițiile din textul legal sus menționat.
A apreciat prima instanță că, în speță nu poate fi vorba de achiziționarea unor bunuri și servicii a căror destinație nu era cunoscută la data efectuării achizițiilor, atâta timp cât toate aceste achiziții au fost trecute într-un registru special în care era precizată destinația acestor bunuri și servicii și anume pentru activități specifice domeniului gospodăririi durabile a resurselor de apă. Au fost evidențiate toate facturile emise și achitate de la bugetul statului, la fel și corespondența purtată cu constructorul de lucrări și investiții, acte care de altfel se impuneau a fi întocmite pentru a se justifica deducerea.
A concluzionat instanța de fond că, în condițiile în care instituția contestatoare a efectuat deducerea T.V.A.-ului cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 145 C. fisc. și având în vedere faptul că instituția se încadrează în categoriile de persoane care pot beneficia de dreptul de deducere, fiind o persoană impozabilă înregistrată ca plătitoare de TVA pentru întreaga activitate și având în vedere faptul că bunurile și serviciile achiziționate sunt purtătoare de T.V.A., deciziile de imputare emise de câtre organele fiscale sunt netemeinice și nelegale, impunându-se admiterea contestației formulate împotriva acestor decizii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta A.N.A.F., prin D.G.F.P. Mureș, care a invocat ca temei legal, motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre netemeinică și nelegală, ca urmare a interpretării și aplicării greșite a prevederilor legale incidente în cauză, reținând greșit că reclamanta este o persoană juridică impozabilă înregistrată ca plătitor de TVA pentru întreaga activitate.
Astfel, argumentează recurenta, în mod greșit a reținut instanța de fond că reclamanta îndeplinea condițiile de deducere a TVA aferentă achizițiilor de bunuri și servicii destinate activităților specifice de interes național și social precum lucrări cu rol de apărare împotriva inundațiilor, refacerea și punerea în funcțiune a lucrărilor de gospodărire afectate de calamități naturale, finanțate de la bugetul de stat.
A.N.A.R., D.A. Mureș, a formulat întâmpinare prin care a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, cerând respingerea recursului.
Recursul este întemeiat.
A.N.A.R. este, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 107/2002, modificată și completată prin O.U.G. nr. 73/2005, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, iar potrivit art. 127 alin. (4) C. fisc., instituțiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activitățile desfășurate în calitate de autorități constând în urmărirea și realizarea investițiilor finanțate integral din alocații bugetare pentru obiective de interes public național.
Din punctul de vedere al dispozițiilor art. 197 C. fisc., D.A. Mureș este o persoană impozabilă cu regim mixt, întrucât aceasta realizează atât operațiuni care dau drept la deducere, pentru activitățile specifice din structura ei pentru care se utilizează sistemul de contribuții și plăți, cât și operațiuni care nu dau drept de deducere.
Problema în funcție de care se rezolvă cauza de față, este dacă D.A. Mureș are drept de deducere în perioada mai- noiembrie 2006, pentru TVA aferentă achizițiilor destinate în exclusivitate activităților specifice de interes național și social, lucrări cu rol de apărare împotriva inundațiilor, refacerea și punerea în funcțiune a lucrărilor de gospodărire afectate de calamități naturale, etc., care au fost finanțate de la bugetul de stat.
Din prevederile art. 145-147 C. fisc., rezultă că au dreptul la deducerea TVA doar persoanele impozabile, iar potrivit art. 127 alin. (4) C. fisc., instituțiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activitățile desfășurate în calitate de autorități publice constând în urmărirea și realizarea investițiilor finanțate integral din alocații bugetare pentru obiective de interes public național.
Or, în cauză, este necontestat că achizițiile respective priveau investiții finanțate integral de la bugetul de stat pentru obiective definite ca fiind de interes public național.
Deci, având în vedere că pentru investițiile respective, D.A. Mureș nu avea calitatea de persoană impozabilă, pe cale de consecință nu avea nici dreptul de deducere a TVA ce fusese colectată de antreprenorii care au executat lucrările respective.
Astfel fiind, rezultă că recursul este întemeiat, soluția instanței de fond fiind nelegală și netemeinică, urmând să fie casată, cu consecința respingerii acțiunii.
La adoptarea acestei soluții, instanța de recurs a avut în vedere și soluțiile anterioare ale Secției de contencios administrativ și fiscal, precum Decizia nr. 1944/2008 pronunțată într-o cauză similară, actele administrative fiscale fiind menținute ca legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.N.A.F., prin D.G.F.P. Mureș, împotriva sentinței civile nr. 43 din 31 martie 2008 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și, pe fond, respinge acțiunea formulată de A.N.A.R., D.A. Mureș, ca neîntemeiată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2009.