Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la data de 25 iunie 2008, reclamanta S.Z.M. a chemat în judecată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea acesteia la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 8923 Cluj-Napoca, nr. top 16.136/3, în suprafață de 492 stjp; obligarea pârâtei la daune cominatorii de 1.000 RON pe zi de întârziere până la emiterea deciziei și obligarea pârâtei la plata de cheltuieli de judecată în caz de opunere la admiterea acțiunii.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia nr. 332 din 21 noiembrie 2005 a A.V.A.S. s-a stabilit dreptul său la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri, pentru imobilul compus din teren în suprafață de 492 stjp., situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 8923 Cluj-Napoca nr. top 16.136/3, preluat în mod abuziv de Statul Român, dar deși dosarul a fost transmis pârâtei din anul 2005, nu a fost încă emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire, în temeiul art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Prin sentința nr. 618 din 24 septembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire și a respins petitul privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată.
În considerentele sentinței, instanța a reținut, în esență, că procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ce reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, confirmă intenția legiuitorului de a asigura o despăgubire justă și echitabilă, în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, iar o astfel de reparație nu poate fi asigurată decât în condițiile acordării integrale a sumelor actualizate, într-un termen rezonabil.
A mai reținut, pe de o parte, că omisiunea autorităților administrative de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive poate antrena o încălcare a art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. și pe de altă parte, că reclamanta a fost lipsită de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului preluat de stat încă din cursul anului 1960, iar decizia nr. 332/2005 a A.V.A.S. poate fi asimilată unui „bun” în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Pârâta a atacat cu recurs sentința menționată, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Recurenta-pârâtă nu și-a structurat motivele de recurs potrivit art. 304 C. proc. civ., arătând că instanța de fond a apreciat în mod incorect și netemeinic faptul că decizia reprezentând titlul de despăgubire nu a fost emisă într-un termen rezonabil.
În acest sens, recurenta-pârâtă a menționat că dosarul intimatei-reclamante a parcurs primele trei etape ale procedurii prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ajungând în stadiul elaborării raportului de evaluare, în cadrul procedurii normale de lucru a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, așa cum s-a dispus prin decizia nr. 2815/2008.
Față de aprecierile instanței de fond că în speță s-au încălcat prevederile art. 6 din C.E.D.O., recurenta-reclamantă a făcut o expunere rezumativă a cadrului legislativ pertinent și a concluzionat că prin sentința recurată a fost reținută greșit o încălcare a termenului rezonabil, în raport cu criteriile ce reies din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului: complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente, precum și importanța litigiului pentru reclamant.
Prin notele scrise depuse la dosar la data de 18 decembrie 2008, recurenta-pârâtă a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii reclamantei, ca fiind rămasă fără obiect, cu motivarea că la data de 10 noiembrie 2008 a fost emisă decizia nr. 3441/2008, reprezentând titlul de despăgubire solicitat de intimata-reclamantă.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Intimata-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul compus din teren individualizat conform datelor menționate în cererea de chemare în judecată.
Calitatea de persoană îndreptățită la restituire prin echivalent i-a fost recunoscută prin decizia nr. 332 din 21 noiembrie 2005, emisă de A.V.A.S., în temeiul art. 26 și art. 29 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în soluționarea notificării nr. 1371/2001.
Dosarul conținând decizia menționată și documentația aferentă fost înregistrat la Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor, în temeiul art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu nr. 5668/CC din data de 5 decembrie 2005.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, reglementată de actele normative indicate mai sus, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind luate în calcul atât complexitatea etapelor procedurale, cât și celelalte criterii de apreciere a termenului rezonabil, indicate în cererea de recurs.
Având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, oricare ar fi natura acestora, drept statuat în art. 6 parag. 1 din Convenție ca o garanție a unui proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.
Deși Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene nu are încă forță juridică obligatorie, dreptul la o bună administrație consacrat în art. 41 nu poate fi ignorat ca reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate.
Împrejurarea că după soluționarea cauzei în primă instanță recurenta-pârâtă a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire nu este de natură să atragă reformarea sentinței, ci are valoarea juridică a unui act de executare benevolă a obligației stabilite de instanța de contencios administrativ conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În consecință, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 618 din 24 septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2009.