Ședințe de judecată: Decembrie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 998/2009

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 februarie 2009.

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin încheierea din 27 noiembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 15329/2006, Judecătoria Iași a dispus sesizarea Curții de Apel Iași pentru soluționarea excepției de nelegalitate a ordinului nr. 484/2005 emis de A.N.P.C.

            Excepția respectivă a fost ridicată de petenta SC O.G. SRL Sibiu, iar obiectul pricinii viza plângerea acestui agent economic împotriva procesului-verbal de contravenție nr. 157/497 din 23 iunie 2006 încheiat de autoritatea națională mai sus menționată.

            Prin sentința nr. 173/CA din 6 octombrie 2008, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate ca neîntemeiată.

            Instanța a reținut că prin emiterea ordinului nr. 484/2005, nu a făcut altceva, decât să realizeze politica Guvernului în domeniul protecției consumatorilor, potrivit competențelor stabilite în condițiile art. 28 din O.G. nr. 21/1992, republicată, detaliind, raportat la specificul activității de schimb valutar, condițiile tehnice de realizare a obligației fundamentale a oricărui agent economic de a-și informa clienții, fără ca în acest mod să denatureze sau să completeze cadrul normativ stabilit prin ordonanța guvernamentală.

Împotriva sentinței a declarat recurs petenta SC O.G. SRL Sibiu.

Recurenta a susținut că în mod greșit prima instanță a respins excepția de nelegalitate întrucât, conținutul reglementării realizate prin ordinul nr. 484/2005 al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nu reprezintă doar o detaliere a obligației de informare consacrată în mod expres prin art. 7 lit. c) din O.G. nr. 21/1992.

În opinia sa, normele imperative ale ordinului, urmate în practică de aplicarea unor sancțiuni contravenționale, demonstrează faptul că prin emiterea acelui act administrativ normativ „s-a lărgit cadrul contravențional instituit prin actul normativ superior”.

Criticile formulate de recurentă nu sunt întemeiate.

Prin ordinul nr. 484 din 11 octombrie 2005, A.N.P.C. a stabilit unele măsuri de informare a consumatorilor de către agenții economici care desfășoară activități de schimb valutar.

            Actul administrativ normativ a fost emis cu respectarea competenței acestei autorități publice centrale și în aplicarea dispozițiilor art. 1 și art. 8 ale O.U.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

            Potrivit art. 1 din ordin, agenții economici care desfășoară activități de schimb valutar au obligația de a-i informa pe consumatori asupra cursurilor de schimb valutar, atât pentru operațiunile de vânzare, cât și pentru operațiunile de cumpărare de valută, prin afișare la loc vizibil, atât în interiorul, cât și în exteriorul casei de schimb valutar, conform prevederilor prezentului ordin.

            Necesitatea practică a reglementării a rezultat din existența unui număr însemnat de reclamații telefonice și scrise cu privire la activitatea agenților economici care desfășoară activități de schimb valutar, precum și la corectitudinea operațiunilor de schimb.

            Așa cum corect a reținut prima instanță, dispozițiile celor 6 articole care alcătuiesc conținutul reglementării, nu instituie fapte contravenționale, ci detaliază măsuri cu un pronunțat caracter tehnic, obligatorii pentru operatori economici din domeniu, având ca scop, respectarea dreptului la informare, precum și a altor drepturi legitime ale consumatorilor.

            În plus, se cuvine menționată jurisprudența care s-a conturat până la această dată, referitor la legalitatea ordinului nr. 484/2005 al A.N.P.C.

            Prin deciziile nr. 2410 din 27 iunie 2006 și respectiv nr. 4410 din 10 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a menținut hotărârile pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii având un obiect similar cu cel al cauzei de față.

            S-a concluzionat în sensul că prin actul administrativ, autoritatea publică emitentă nu a făcut altceva decât să dezvolte și să detalieze reglementări conținute în O.G. nr. 21/1992, care stabilesc obligația operatorilor economici de a informa consumatorii prin toate elementele de identificare și caracterizare a serviciilor oferite.

            În lipsa oricăror elemente care să confirme voința autorității publice emitente de a institui prin această reglementare, norme juridice a căror nerespectare să atragă răspunderea contravențională a operatorilor, soluția recurată, de respingere a excepției de nelegalitate se vădește legală și temeinică.

            Așa fiind, recursul urmează a se respinge ca nefondat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de SC O.G. SRL Sibiu împotriva sentinței civile nr. 173/CA din 6 octombrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

            Irevocabilă.

            Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 februarie 2009.