Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 44/2003

Ședința publică de la 14 ianuarie  2003

            S-a luat în examinare recursul declarat de  C.R. împotriva sentinței civile nr.18 din 28 februarie 2002 a Curții de Apel Suceava-Secția comercială și de contencios administrativ.

            La apelul nominal s-a prezentat:  intimatul-pârât Ministerul Finanțelor reprezentat de consilierul juridic, A.L. lipsind recurenta-reclamantă C.R. și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava.

            Procedura completă.

            Magistratul asistent a prezentat referatul cauzei arătând că recursul nu a fost timbrat cu 15.000 lei taxă judiciară de timbru și 1500 lei timbru judiciar  deși recurenta a fost legal citată cu această mențiune (fila 6 dosar recurs).A mai precizat că recursul în cauză a fost declarat peste termenul prevăzut de art.301 din Codul de procedură civilă.

            Față de această împrejurare cosilierul juridic A.L. a solicitat anularea recursului ca netimbrat, în principal, iar în subsidiar, în situația în care pînă la sfârșitul  ședinței  se va face dovada plății taxei de timbru datorate, a solicitat respingerea recursului ca tardiv formulat.

            Procurorul  Andreea Tomescu a pus concluzii în același sens.

 

C U R T E A

 

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin sentința nr.18 din 28 februarie 2002 a Curții de Apel Suceava s-a respins ca nefondată contestația introdusă  de C.R. împotriva deciziei nr.2031 din 14 decembrie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice privind stabilirea taxei judiciare de timbru în dosarul nr.2796/2001 aflat pe rolul Judecătoriei Rădăuți.

            Sentința menționată a fost recurată de către contestatoare.

            Recursul introdus  nu a fost timbrat deși recurenta a fost citată cu mențiunea obligației de timbrare.

            Nerespectarea acestei obligații este sancționată, potrivit art.20 din Legea nr.146/1997, cu anularea recursului introdus.

            Astfel fiind, urmează ca făcând  aplicarea prevederilor legale mai sus menționate a se anula recursul declarat în cauză, dându-se o hotărâre în acest sens.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

            Anulează recursul declarat de C.R. împotriva sentinței nr.18 din 28 februarie 2002 a Curții de Apel Suceava-Secția comercială și de contencios administsrativ, ca netimbrat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi14 ianuarie 2003 2002.