Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 30 martie 2001, reclamanta SC D.C. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Primarul General al municipiului București, solicitând aplicarea unei amenzi de 10.000.000 lei, pentru fiecare zi de întârziere, până la data executării sentinței civile nr. 486 din 11 mai 2000, pronunțată de Curtea de Apel București, sentință definitivă și irevocabilă, precum și obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii, în sumă de 50.000.000 lei, pe fiecare zi de întârziere.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 486 din 11 mai 2000, s-a constatat refuzul nejustificat al pârâtului, de a rezolva cererea sa și a fost obligat pârâtul să-i comunice autorizația de construire nr. 25A din 9 septembrie 1999. Deși această hotărâre este irevocabilă și investită cu formulă executorie, reclamanta a arătat că pârâtul a refuzat executarea măsurilor dispuse, ceea ce i-a creat un prejudiciu, prin nefinalizarea lucrărilor de construcție la imobilul din București, dar și prin lipsa de folosință a imobilului care întârzie a fi edificat.
Prin sentința civilă nr. 584 din 2 mai 2001, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul la plata unei amenzi de 500 lei și a unor daune cominatorii de 50.000.000 lei pe fiecare zi, cu începere de la data de 2 mai 2002 și până la executarea sentinței civile nr. 486 din 11 mai 2000, precum și la plata către reclamantă, a cheltuielilor de judecată, în sumă de 27.059.000 lei.
Hotărând astfel, instanța de fond a aplicat prevederile art. 16 din Legea nr. 29/1990, reținând că pârâtul nu a executat hotărârea judecătorească irevocabilă și nu a eliberat reclamantei, actul administrativ solicitat. Cuantumul amenzii aplicate pârâtului a fost, însă, redus la suma de 500 lei pe fiecare zi de întârziere, cu motivarea că cererea reclamantei este lipsită de temei legal, în raport cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 29/1990.
Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs Primăria municipiului București, prin Primarul General, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală și netemeinică.
În primele două motive de recurs a fost criticată soluția de admitere a acțiunii, susținându-se că instanța de fond nu a avut în vedere situația juridică a terenului pe care urma să fie edificat imobilul, pentru care s-a solicitat autorizația de construire.
Sub acest aspect, s-a arătat că pe rolul instanțelor judecătorești sunt două litigii privind proprietatea terenului, situație în care nu a fost posibilă emiterea autorizației.
În ultimul motiv de casare s-a reținut că este exagerat cuantumul daunelor cominatorii și al cheltuielilor de judecată, pentru că reclamanta a fost împiedicată să edifice imobilul, din cauza litigiilor în curs de judecată, și nu pentru lipsa autorizației de construire, iar cheltuielile pretinse nu au fost dovedite prin probele administrate.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va admite prezentul recurs, pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 486 din 11 mai 2000, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a obligat Primarul General al municipiului București să comunice SC D.C. SRL, autorizația de construire nr. 25A din 9 septembrie 1999.
Această sentință nu a fost executată, datorită situației de fapt constatate după data la care hotărârea a devenit irevocabilă, situație cunoscută, însă, de intimată la momentul formulării cererii din prezenta cauză, întemeiată pe dispozițiile art. 16 din Legea nr. 29/1990.
Astfel, din copia autorizației de construire nr. 25A din 9 septembrie 1999, rezultă că actul a fost emis pe numele persoanei fizice, proprietară a terenului din București, și nu în favoarea societății intimate.
Cu înscrisurile noi depuse în recurs, recurenta a dovedit că proprietarul terenului a încheiat la 11 iulie 1997, cu societatea intimată, un antecontract de vânzare-cumpărare, având ca obiect terenul situat la adresa sus-menționată, dar valabilitatea acestei convenții a fost prevăzută pentru 12, respectiv 18 luni. De altfel, din notificarea adresată intimatei de către proprietarul terenului se reține că efectele antecontractului de vânzare-cumpărare au încetat la data de 11 ianuarie 1998.
În consecință, la data cererii de executare a sentinței civile nr. 486 din 11 mai 2000, intimata nu a justificat un titlu juridic pentru folosința terenului, pe care a susținut că urma să construiască un imobil și nici calitatea sa de beneficiară a construcției, pentru care a fost solicitată autorizația.
Aceeași concluzie se impune și față de SC S. SA București, căreia intimata i-a transmis calitatea procesuală în cauză și dreptul de a executa sentința civilă nr. 486 din 11 mai 2000, conform convenției încheiate la 9 august 2001.
În raport cu situația de fapt, dovedită cu înscrisurile menționate anterior, se constată că cererea intimatei nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 16 din Legea nr. 29/1990, deoarece neexecutarea hotărârii judecătorești irevocabile nu este rezultatul unui refuz sau al culpei autorității recurente și deci, nu poate fi stabilită răspunderea conducătorului acestei autorități, prin plata amenzii și a daunelor cominatorii pe fiecare zi de întârziere.
Pentru considerentele expuse, Curtea va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și va respinge ca nefondată, acțiunea formulată de SC D.C. SRL, a cărei calitate procesuală a fost transmisă SC S. SA. Față de soluția dată recursului, Curtea constată că nu se mai impune examinarea criticii formulate de recurentă, cu privire la cuantumul daunelor cominatorii și al cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Primăria municipiului București, prin Primarul General al municipiului București – B.T., împotriva sentinței civile nr. 548 din 2 mai 2001, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea, ca nefondată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2003.