Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 19 martie 2002 Cooperativa de Credit C.R. Surduc a formulat contestație împotriva hotărârii nr. 17 din 7 februarie 2002 și a hotărârii nr. 176 din 10 decembrie 2001, ambele emise de Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României.
În motivarea contestației, formulată în temeiul art. 60 alin. (3) din Legea nr. 101/1998, privind Statutul Băncii Naționale a României, se arată că s-a respins cererea recurentei, de reorganizare în cadrul rețelei de credit C.R., etapa a doua de reorganizare, cu motivarea că în intervalul mai – august 2001 a înregistrat obligații scadente neonorate.
Se mai arată că datoriile s-au achitat cu o mică întârziere și anume, în perioada octombrie 2001 – ianuarie 2002, atât din cauza B.I.R., aflată în procedura falimentului judiciar, cât și pentru că în perioada anterioară n-a avut suficiente disponibilități bănești și a urmărit să onoreze cu prioritate dobânzile la depozite ale populației, într-o zonă defavorizată.
Analizând recursul de față, Curtea reține următoarele:
Prin hotărârea nr. 176 din 10 decembrie 2001 s-a aprobat condiționat reorganizarea colectivă a rețelei cooperatiste de credit, formată din Casa Centrală C.R. și 95 cooperative de credit afiliate, dar s-au respins cooperativele de credit aflate în situația de a înregistra obligații scadente pentru perioada mai -august 2001, printre aceste cooperative fiind cuprinsă și recurenta.
În art. 5 din hotărâre se face referire la constatarea obligațiilor scadente neonorate, de către inspectorii Băncii Naționale a României, urmare a verificărilor făcute de aceștia la sediul respectivelor cooperative și a remiterii către Banca Națională a României, a situațiilor privind obligațiile scadente neonorate, corespunzătoare intervalului mai - august 2001.
Contestația formulată de recurentă împotriva acestei hotărâri a fost respinsă ca nefondată, prin hotărârea nr. 17 din 7 februarie 2002, reținându-se că din procesul-verbal nr. 1005 din 25 ianuarie 2002, semnat de inspectorii sucursalei Cluj a Băncii Naționale a României și de reprezentanții contestatoarei, rezultă că aceasta avea obligații scadente neonorate către B.I.R., în sumă de 49.779 mii lei, iar la 31 decembrie 2001 aceste obligații erau de 54.014 mii lei, și chiar la data formulării contestației mai avea astfel de obligații, în sumă de 16.312 mii lei, achitate abia la 25 ianuarie 2002. În plus, recurenta avea și un volum al disponibilităților, inferior celui necesar achitării obligațiilor scadente.
Conform prevederilor art. 250 alin. (2) din O.U.G. nr. 97/2000, modificată, trebuia ca recurenta să nu aibă, pe parcursul întregului proces de autorizare, obligații scadente neonorate sau un nivel negativ al activului net, condiții pe care aceasta nu le-a îndeplinit.
Chiar recurenta recunoaște că în anumite perioade pe parcursul procesului de autorizare, a avut obligații scadente neonorate, din cauză că nu au existat suficiente disponibilități bănești.
Intimata a efectuat, prin inspectorii săi, verificarea activității recurentei și a constatat că aceasta a avut pe tot parcursul desfășurării procesului de autorizare, obligații scadente neonorate, astfel cum rezultă și din procesele-verbale încheiate în urma verificărilor, necontestate de către recurentă.
Cum pe tot timpul în care a avut loc procesul de autorizare, recurenta a înregistrat obligații scadente neonorate, ca și un nivel negativ al activului net, corect intimata a respins cererea sa pentru aprobarea colectivă a rețelei cooperatiste de credit C.R.
Astfel fiind, recursul de față urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Cooperativa de Credit C.R.”, localitatea Surduc, județul Sălaj, împotriva hotărârilor nr. 176 din 10 decembrie 2001 și nr. 17 din 7 februarie 2002 ale Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2003.