Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 28 decembrie 2001, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamantul D.G. a chemat în judecată pârâții Agenția Națională a Funcționarilor Publici și S.G., solicitând ca instanța să-i oblige la recunoașterea dreptului reclamantului, de întrerupere a activității la cerere și a dreptului la învățătură.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că este funcționar public în cadrul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, că a cerut președintelui instituției să-i aprobe întreruperea activității, pentru perfecționarea pregătirii profesionale, care este un interes personal legitim, în sensul art. 85 din Legea nr. 188/1999, cerere ce nu i s-a aprobat.
Mai arată că s-au aprobat de către conducătorul instituției, cereri de întrerupere a activității, fără temei legal și consideră că nejustificat nu s-a aprobat cererea sa.
Prin sentința civilă nr. 126 din 11 februarie 2002, s-a respins excepția lipsei procedurii prealabile administrative, excepție invocată de pârâți, ca și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S.G., dar s-a respins și acțiunea formulată de reclamant, ca nefondată.
Instanța reține că excepțiile procedurale invocate de pârâți sunt neîntemeiate și că cererea reclamantului. de aprobare a întreruperii activității pentru efectuarea studiilor universitare. a fost corect respinsă de pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici, acesta neîncadrîndu-se în sfera art. 85 din Legea nr. 188/1999, ce privește unele situații care au un caracter fortuit.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței, susținând că este nelegală și netemeinică.
Menționează că instanța a aplicat greșit Legea nr. 188/1999, dând o interpretare restrictivă art. 85 din lege, contrar dreptului fundamental la învățătură și dreptului de asociere sindicală, recunoscute și reglementate de Constituție.
Consideră că netemeinicia hotărârii constă în aceea că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, apreciind că numai pentru un caracter fortuit, neprevăzut, se poate solicita întreruperea activității, cu toate că avea un interes personal și legitim să întrerupă activitatea, pentru a urma ultimul an de facultate, la cursurile de zi și programul de masterat și a activa și ca lider al unei federații sindicale a funcționarilor publici.
Intimata Agenția Națională a Funcționarilor Publici a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, pentru lipsa obiectului acestuia și pentru lipsa de interes a recurentului, lipsa procedurii prealabile și pentru că este neîntemeiat.
Arată că recurentul a fost destituit din funcția publică avută la intimată, prin Ordinul nr. 44 din 13 martie 2002, al președintelui acesteia, nemaiavând un interes actual, dar și că anterior introducerii acțiunii, nu a îndeplinit procedura prealabilă administrativă.
Susține și că nici pe fond, recursul nu este întemeiat, pentru că nu a făcut dovada existenței unui interes personal legitim, în sensul art. 85 din Legea nr. 188/1999.
Recursul urmează să fie respins.
Curtea are în vedere faptul că în momentul de față recurentul nu mai este încadrat la intimată, ca urmare a emiterii Ordinului nr. 44 din 13 martie 2002, de destituire a acestuia din funcția publică avută la intimată și ca atare, nu mai există nici un interes din partea sa, de a solicita întreruperea activității la această instituție.
De aceea, în prezent nu mai prezintă nici o relevanță dacă solicitarea recurentului de a i se aproba întreruperea activității, pentru efectuarea studiilor universitare și pentru activitate sindicală, poate fi încadrată sau nu în categoria „interes personal legitim”, astfel cum prevede art. 85 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, text invocat de recurent în sprijinul său.
Însă, așa cum a reținut și instanța de fond, interesul personal legitim nu poate fi extins și la situațiile invocate de recurent, intenția legiuitorului fiind ca întreruperea activității să se acorde numai pentru situații speciale, cum ar fi pentru împrejurări fortuite și pentru o perioadă relativ scurtă de timp, ceea ce nu este în cazul recurentului.
Astfel fiind, în temeiul art. 14 din Legea nr. 29/1990 și art. 299 și urm. C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.G., împotriva sentinței civile nr. 126 din 11 februarie 2002, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2003.