S-au luat în examinare recursurile declarate de revizuienta Primăria Municipiului București și de intervenienta Administrația Piețelor, Tîrgurilor, Bazarelor și Oboarelor Sectorul 6 București împotriva deciziei nr.33 din 29 ianuarie 2002 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: recurenta revizuientă Primăria Municipiului București, reprezentată de consilier juridic O.O., recurenta intervenientă Administrația Piețelor, Tîrgurilor, Bazarelor și Oboarelor sectorul 6 București, prin consilier juridic F.M., intimații C.I., C.O., C.M., C.N., C.Ș., C.A., C.A., primii doi asistați și următorii reprezentați de avocatul V.P.I..
Procedura completă.
Recursul declarat de revizuienta Primăria Municipiului București este scutit de timbru.
Recursul declarat de intervenientă a fost timbrat legal (ordinul de plată nr.989 din 25 iunie 2002 în valoare de 37.500 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 1500 lei – fila 23 din dosar).
Instanța constată că pricina se află în stare de judecată și dă cuvântul părților cu privire la recursurile declarate.
Consilier juridic O.O., pentru recurenta revizuientă Primăria Municipiului București, solicită admiterea recursului declarat în cauză, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii cererii de revizuire și a cererii de intervenție accesorie, făcând referire la motivele scrise din dosar.
Consilierul juridic F.M., pentru recurenta intervenientă Administrația Piețelor, Tîrgurilor, Bazarelor și Oboarelor sectorul 6 București, solicită admiterea recursului declarat în cauză, referindu-se la motivele și notele scrise din dosar. Referindu-se la recursul Primăriei Municipiului București, pune concluzii de admitere.
Consilier juridic O.O., pentru recurenta revizuientă, solicită admiterea și a recursului intervenientei.
Avocatul V.P.I., pentru intimații C.I., C.M., C.N., C.Ș., C.A., C.O. și C.A., solicită respingerea ambelor recursuri declarate în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursurilor ca nefondate.
C U R T E A
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul București, secția a III-a civilă, învestit cu soluționarea acțiunii reclamanților C.G..Ion, C.M., C.G..Ș., C.G..O. și C.G..A. formulată împotriva Consiliului General al Municipiului București pentru restituirea terenului în suprafață de 1761 m.p., situat în București, strada Valea Lungă nr.37-39, sectorul 6, prin sentința nr.239 din 9 aprilie 1998, a admis-o, omologând raportul de expertiză efectuat în cauză.
Hotărârea a rămas definitivă prin neapelare.
La data de 27 ianuarie 1999 pârâta Primăria Municipiului București a formulat, în contradictoriu cu reclamanții, o cerere de revizuire a sus-menționatei sentințe, în temeiul art.322 pct.5 din C.proc.civ..
În motivarea cererii de revizuire, s-a invocat – ca act nou – referatul întocmit de Primăria Sectorului 6 București și de Administrația Piețelor – Sectorul 6 București, înregistrat la Direcția Generală Juridică, Legislație, Contencios sub nr.18070 din 29 decembrie 1999.
În menționatul referat se specifică faptul că terenul, revendicat de reclamanți și restituit acestora prin amintita sentință, este situat în perimetrul actualei Piețe Valea Lungă și cu aproape întreg carosabilul intrării, aflat pe latura N-V a pieței agroalimentare. Referatul a fost întocmit ca urmare a punerii în executare a sentinței de către executorii judecătorești de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București.
La data 11 martie 1999, Administrația Piețelor Sector 6 București a formulat cerere de intervenție în interesul revizuientei Primăria Municipiului București, solicitând admiterea cererii de revizuire întrucât terenul aparține domeniului public, fiind scos din circuitul civil.
Tribunalul București – secția a III-a civilă, în ședința din 2 iunie 1999, a admis în principiu cererea de intervenție accesorie și, totodată a respins excepția de tardivitate a cererii de revizuire, reținând că aceasta a fost formulată în termenul prevăzut de art.324 pct.4 din C.proc.civ.
Aceeași instanță, prin sentința nr.1060 din 24 septembrie 1999, a admis cererea de revizuire și a schimbat în tot sentința nr.239 din 9 aprilie 1998 a Tribunalului București – secția a III-a civilă în sensul că a respins, ca nefondată, acțiunea reclamanților.
În motivarea soluției, tribunalul a reținut, din actele dosarului, că terenul din litigiu, aparține domeniului public conform art.5 alin.1 din Legea nr.18/1991 și se identifică cu perimetrul actualei Piețe Agroalimentare Valea Lungă.
Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, prin decizia nr.151 din 23 martie 2000, admițând apelul reclamanților (intimați în cererea de revizuire), prin decizia nr.151 din 23 martie 2000, a schimbat în tot sentința tribunalului în sensul respingerii cererii de revizuire.
Pentru a decide asfel, instanța de apel a reținut că cererea de revizuire a fost formulată cu depășirea termenului de o lună prevăzut de art.324 pct.4 din C.proc.civ., termen calculat din ziua în care s-a descoperit înscrisul, în condițiile în care toate actele depuse de revizuientă datează din anul 1996 și nu au caracter oficial. S-a mai apreciat că Primăria Sectorului 6 București a avut cunoștință de litigiul de fond întrucât prin adresa nr.542 din decembrie 1998, a făcut cunoscută proprietarilor decizia nr.1506/15 iunie 1998 a Primăriei Municipiului București prin care s-a dispus retrocedarea către reclamanți a imobilului din litigiu.
În sfârșit, în motivarea aceleiași soluții, instanța de apel, a mai reținut că terenul din litigiu nu este de utilitate publică și că nu s-a făcut dovada faptului că înscrisurile invocate de revizuientă au fost reținute de partea potrivnică.
Această decizie a fost casată de Curtea Supremă de Justiție – secția civilă prin decizia nr.4329 din 17 noiembrie 2000, cauza fiind trimisă la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor.
În motivarea soluției, suprema instanță a reținut că cererea de revizuire a fost introdusă în termen legal și că, în rejudecare, este necesar ca instanța de apel să analizeze forța probantă a înscrisului nou invocat de recurenta revizuientă și să cumpănească asupra consecințelor de ordin social și economic pe care le-ar crea menținerea sentinței ce se cere a fi revizuită.
În rejudecare, Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, prin decizia nr.33 din 29 ianuarie 2002, a admis apelul declarat de C.I., C.M., C.Ș., C.O. și C. A. și a schimbat în tot sentința nr.1060 din 24 septembrie 1999 a Tribunalului București – secția a III-a civilă în sensul respingerii cererii de revizuire și a cererii de intervenție accesorie, ca inadmisibilă.
În esență, instanța de apel a reținut că înscrisurile pretinse a fi acte noi nu întrunesc condițiile art.322 pct.5 din C.proc.civ.deoarece ele nu au existat la data judecării pricinii de revendicare, fiind întocmite ulterior acestui moment, în aceste condiții, în sensul legii neputându-se pune problema „descoperirii înscrisului doveditor, a reținerii acestuia de partea potrivnică și, în orice caz a imposibilității prezentării respectivelor înscrisuri în fața primei instanțe datorată unei împrejurări mai presus de voința părții”.
S-a mai reținut că nimic nu putea împiedica Primăria Sectorului 6 București să aducă la cunoștință instanței situația juridică a imobilului. Referindu-se la investițiile efectuate pe terenul din litigiu, instanța de apel a reținut că acestea nu sunt de natură să conducă la altă soluție decât cu înfrângerea dispozițiilor legale menționate, că, pentru valorificarea drepturilor sale, intimata intervenientă, în calitate de constructor pe terenul altuia, are la dispoziție calea unei acțiuni în pretenții, decurgând din prevederile art.494 din C.civ..
În sfârșit, un ultim considerent din decizia criticată privește faptul că pe terenul din litigiu n-ar funcționa o piață agroalimentară ci un bazar, că terenul nu ar fi ocupat de carosabil sau de blocuri – așa cum a susținut revizuienta.
Decizia din apel a fost recurată atât de revizuienta Primăria Municipiului București cât și intervenienta Administrația Piețelor, Tîrgurilor, Bazarelor și Oboarelor Sectorul 6 București, invocând – prima motivele prevăzute de art.304 pct.9 și 10 din C.proc.civ. și secunda, motivele prevăzute de art.304 pct.8,9,10 din același cod.
Motivele de recurs ale celor două părți astfel cum sunt formulate, pun în evidență aspecte și nu interes comun, astfel că, în cele ce urmează, vor fi enunțate și analizate împreună.
Prin criticile formulate, recurentele, în esență, reproșează instanței de apel:
- că a soluționat cauza pe excepția inadmisibilității cererii de revizuire fără să o pună în discuția părților;
- că nu a dat curs dispozițiilor obligatorii din decizia de casare pronunțată de Curtea Supremă de Justiție – secția civilă, între altele, ignorând faptul că, pe terenul din litigiu funcționează o piață agroalimentară iar nu un bazar – cum a reținut, că, atât perimetrul pieței cât și carosabilul afectate fac parte din domeniul public al municipalității;
- că a interpretat greșit prevederile art.322 pct.5 din C.proc.civ., neobservând că înscrisul nou invocat în revizuire, deși întocmit ulterior judecării cauzei de revendicare, exprimă o stare de fapt existentă nu numai în momentul respectiv, ci cu mult timp înainte, act cu forță probantă clară și evidentă în speță, care nu a
putut fi prezentat în procesul de revendicare dintr-o împrejurare mai presus de voința părților recurente;
- că, din motivarea deciziei rezultă că s-a făcut o confuzie între Primăria Sectorului 6 București care, în procesul de revendicare, nu avea calitate procesuală pasivă – și Adminsitrația Piețelor sector 6 București, care are personalitate juridică și poate participa în proces în nume propriu;
- că, prin soluția dată, nu este rezolvată problema investițiilor aflate pe teren, investiții care au fost făcute cu bună credință sub imperiul dreptului de proprietate de necontestat;
- că nu s-a pronunțat asupra unor dovezi iar pe altele le-a apreciat greșit, sub acest aspect, evidențiind discoranța flagrantă între expertiza efectuată după casare și obiecțiunile formulate, respectiv răspunsul expertului în ce privește poziționarea terenului revendicat (în raportul de expertiză acesta este identificat cu întreaga piață Valea Lungă iar în răspunsul la obiecțiuni, același expert identifică terenul doar cu ½ din cel menționat în expertiză) și neluarea în considerație a fotografiilor depuse la dosar de Administrația Piețelor sector 6 București, precum și a altor dovezi din dosar, de importanță deosebită, care pun în discuție atât nelegalitatea cât și imoralitatea retrocedării (adresa nr.10380/16 septembrie 1981, emisă de Institutul de Proiectare „Proiect” București, prin care este prezentată intenția de a construi o piață, contractul de vânzare-cumpărare încheiat de soții D.I.și D.A.– fostă C. – în baza căruia a fost înstrăinată o parte din suprafața revendicată de intimați).
Recursurile sunt întemeiate în sensul considerentelor ce urmează.
Motivele care justifică exercitarea revizuirii sunt expres și limitativ prevăzute de art.322 pct.1-8 din C.proc.civ..
Cererea de revizuire din speță a fost fondată pe dispozițiile art.322 pct.5 din C.proc.civ., partea pârâtă Primăria Municipiului București invocând, ca act nou, referatul întocmit de Primăria Sectorului 6 București și de Administrația Piețelor Sectorul 6 București înregistrat la Primăria Municipiului București – Direcția Juridică, Legislație, Contencios sub nr.18070 din 29 decembrie 1999. Concomitent cu acest referat, anexat acestuia Administrația Piețelor Sectorul 6 București a pus la dispoziția Primăriei Municipiului București – raportul de reevaluare a mijloacelor fixe, cu referire la Piața Valea Lungă din sectorul 6 București, întocmit, la cererea sa, de S.C. M.C.S.R.L., în conformitate cu dispozițiile O.G. nr.14 din 29 ianuarie 1998.
În rejudecarea apelului intimaților, declarat împotriva sentinței de admitere a cererii de revizuire (nr.1060 din 24 septembrie 1999 pronunțată de Tribunalul București – secția a III-a civilă), Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă urma să respecte îndrumările din decizia de casare nr.4329 din 17 noiembrie 2000.
Reținând că cererea de revizuire a fost introdusă în termen legal, instanța supremă a dispus ca, în rejudecare, să fie analizată forța probantă a înscrisului nou invocat de recurenta revizuientă și să se cumpănească asupra consecințelor de ordin social și economic pe care le-ar avea menținerea sentinței ce se cere a fi revizuită.
Prin aceeași decizie, s-a statuat, în drept, că prin noțiunea de înscris în sensul textului citat se înțelege acel act prin care partea tinde să probeze, prin prisma noilor elemente, acele situații de fapt care, de regulă, nu au fost cunoscute de instanța ce a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere; că, în lumina acestei interpretări, noțiunea de înscris trebuie luată în accepțiunea ei restrânsă, fiind fără relevanță sub aspectul termenului de o lună dacă înscrisul de care revizuienta se prevalează este obținut pe baza cercetării și a altor deocumente care nu au putut fi înfățișate în litigiul de fond.
În rejudecare, instanța de apel a administrat proba cu expertiza topometrică – pe aspectul criticilor vizând fondul cererii de revendicare - pentru a se stabili dacă pe terenul în litigiu sunt amplasate construcții de natura celor pretinse de revizuientă, precum și proba cu înscrisuri cu privire la amenajările efectuate de intervenientă (planșe fotografice).
Analizând actele noi invocate de revizuientă, precum și probele din dosar, prin prisma dispozițiilor art.322 pct.5 din C.proc.civ., Curtea constată următoarele:
Este de reținut, în primul rând, că actul nou invocat de revizuientă (referatul și raportul de reevaluare a mijloacelor fixe – menționate mai sus) se încadrează în prevederile art.322 pct.5 din C.proc.civ., în sensul că nu a fost folosit de instanța care a judecat cauza de retrocedare. Chiar dacă actul a fost întocmit ulterior, situațiile ce rezultă din el sunt atestate de fapte preexistente (anterioare judecății și la data judecății). În sfârșit, actul nu a putut fi produs în procesul de fond dintr-o împrejurare mai presus de voința părții și este determinant, are o importanță deosebită, dacă nu chiar hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
În speță, este în afara oricărui dubiu că, pe terenul din litigiu se află și funcționează o piață de mai mult de 20 de ani, ea fiind denumită „Valea Lungă”. Acest aspect rezultă chiar din raportul de expertiză, din planșele fotografice depuse la dosar, din susținerile părților – (nuanțate, în sensul că în timp ce revizuienta susține că este vorba de o piață agro-alimentară, intimații vorbesc de un bazar) din adresa nr.130.380 din 16 septembrie 1981 emisă de Institutul de Proiectare „Proiect” București (planul de construire a pieței) și, în sfârșit, din actul nou invocat în revizuire.
Terenul din litigiu se identifică cu perimetrul actualei piețe și cu aproape întreg carosabilul intrării situat pe latura N-V a pieței agro-alimentare.
Investițiile efectuate în piață au fost contabilizate la peste 110.000.000 lei.
În raport de cele reținute mai sus, actul nou prezentat de revizuientă este de importanță deosebită pentru dezlegarea pricinii.
Concluzia instanței de apel în sensul că actul invocat de revizuientă nu s-ar încadra în prevederile art.322 din C.proc.civ. vădește o analiză de suprafață a actului, cât și a prevederilor legale menționate.
De altfel, instanța supremă, în decizia de casare, referindu-se la ctul nou care urma să fie analizat în rejudecare, a pus în evidență considerentul potrivit căruia: „prin noțiunea de înscris se înțelege acel act prin care partea tinde să probeze, prin prisma noilor elemente, acele situații de fapt care, de regulă, nu au fost cunoscute de instanța ce a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere; în lumina acestei interpretări, noțiunea de înscris trebuie luată în accepțiunea ei restrânsă, fiind fără relevanță – sub aspectul temeiului dacă înscrisul de care revizuienta se prevalează este obținut pe baza cercetării și a altor documente care nu au putut fi înfățișate în litigiul de fond.
Desigur, neprezentarea actului în litigiul de fond este independentă de voința părții.
În această privință, este de reținut că întrucât Primăria Sectorului 6 București nu a fost parte în procesul de fond, pentru că i-a lipsit calitatea procesuală pasivă, nu a putut prezenta înscrisul, împrejurarea fiind de natură obiectivă.
Concluziile instanței în sensul că pe terenul din litigiu nu funcționează o piață agroalimentară, ci un bazar, că respectivul teren nu este ocupat de carosabil sau de blocuri nu-și găsesc suport probator în dosar.
În acest sens sunt de menționat, în afară de actul invocat în revizuire, raportul de expertiză, planșele fotografice și alte înscrisuri din dosar care pun în evidență, dimpotrivă, că în cauză este vorba de un teren ce aparține domeniului public, care se identifică cu perimetrul pieței agroalimentare „Valea Lungă” și cu aproape întreg carosabilul intrării situat pe latura N-V a pieței.
În raport de cele reținute mai sus, soluția ce se impune în speță este de admitetre ambelor recursuri și de casare a deciziei instanței de apel, cu consecința admiterii cererii de intervenție formulată de Administrația Piețelor, Tîrgurilor, Bazarelor și Oboarelor Sectorul 6 București în interesul Primăriei Municipiului București și respingerii apelului intimaților declarat împotriva sentinței nr.1060 din 24 septembrie 1999 a Tribunalului București – secția a III-a civilă, care urmează să fie păstrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Primăria Municipiului București, prin Primarul General și de Administrația Piețelor, Tîrgurilor, Bazarelor și Oboarelor sector 6 București împotriva deciziei nr.33 din 29 ianuarie 2002 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă și pe care o casează.
Admite cererea de intervenție accesorie formulată de Administrația Piețelor, Tîrgurilor, Bazarelor și Oboarelor sector 6 București.
Respinge apelul declarat de C.I., C.M. – decedat, având ca succesori pe C. N. și C.A., C.Ș., C.O. și C.A. împotriva sentinței nr.1060 din 24 septembrie 1999 a Tribunalului București – secția a III-a civilă, pe care o păstrează.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2003.