Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin actul de sesizare de la 10 ianuarie 2000, Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi a județului Bacău a solicitat judecarea și obligarea SC E. SA, Sucursala de Distribuție Bacău, la plata sumei de 4.987.138.069 lei, cu titlul de taxă datorată Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic și a majorărilor de întârziere, în sumă de 6.764.057.217 lei.
Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi Bacău a pronunțat sentința nr. 13 din 21 februarie 2001, prin care a admis în parte actul de sesizare și a obligat Sucursala de Distribuție Bacău să plătească suma de 4.059.761.802 lei, reprezentând taxă la Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic, cu majorări de întârziere în sumă de 4.948.542.666 lei. Prin aceiași sentință a fost respinsă cererea de obligare în solidar a pârâtelor D.T., H.T. și B.C. la plata majorărilor de întârziere, în sumă de 6.764.057.217 lei și a dobânzilor aferente.
Recursul jurisdicțional declarat împotriva acestei sentințe de SC E. SA, Sucursala de Distribuție Bacău, a fost admis prin decizia nr. 271 din 29 mai 2001, pronunțată de secția jurisdicțională a Curții de Conturi.
Instanța de recurs jurisdicțional a modificat sentința recurată, în sensul respingerii actului de sesizare și a înlăturat obligațiile de plată ale Sucursalei de Distribuție Bacău, pentru sumele de 4.059.761.802 lei și 4.948.542.666 lei, reprezentând taxă la Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic și majorări de întîrziere.
Hotărând astfel, instanța de recurs jurisdicțional a reținut că societatea recurentă nu datorează taxa la fondul special pentru majorările de tarif încasate de la marii consumatori care nu au achitat facturile în termen de 10 zile de la data înregistrării fiecărei facturi, întrucât majorările respective reprezintă o penalitate aplicată pentru plata cu întârziere a facturilor și nu poate fi considerată o componentă a tarifului energiei electrice.
Împotriva deciziei nr. 271 din 29 mai 2001, Procurorul general financiar a declarat recurs în anulare jurisdicțional, recurs care a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 21 din 22 mai 2002, pronunțată de Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată.
Împotriva deciziei nr. 21 din 22 mai 2001 și în temeiul art. 82 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, republicată, a declarat recurs Procurorul general financiar, solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii recursului în anulare jurisdicțional.
În motivarea recursului s-a susținut că Sucursala de Distribuție Bacău a fost greșit exonerată de obligația de a plăti taxa la Fondul de dezvoltare a sistemului energetic, pentru că majorarea de tarif este inclusă în contravaloarea energiei electrice livrate consumatorilor.
Recurentul a arătat că este eronată concluzia din decizia atacată privind lipsa de temei legal a obligației de plată, pentru care a fost întocmit actul de sesizare, cu motivarea că fosta R. a cerut filialelor de rețele energetice din subordine să aplice Instrucțiunile nr. 92514/175805 din 9 septembrie 1994, ale Ministerului Finanțelor și Ministerului Industriilor și potrivit cărora, societatea intimată avea obligația să calculeze taxa și să o vireze la fondul special. Față de telexul nr. 799 din 2 septembrie 1993, emis de R. în baza art. 116 din H.G. nr. 236/1993, recurenta a susținut că majorarea de tarif de 0,2% intră în producția marfă și conține T.V.A., astfel încât trebuia calculată taxa de dezvoltare, și până la data reglementării exprese a acestei obligații prin Instrucțiunile nr. 91825/255479 din 20 mai 1999.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304 și ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
În decizia nr. 21 din 22 mai 2002, Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, a stabilit în mod judicios că nu au fost întemeiate motivele invocate în recursul în anulare jurisdicțional și a menținut ca legală și temeinică, decizia nr. 271 din 29 mai 2001 a secției jurisdicționale.
Decizia atacată cu prezentul recurs corespunde atât situației de fapt dovedite cu probele administrate, căt și dispozițiile legale incidente fondului pricinii.
În fapt, se reține, că în perioada aprilie 1997 – decembrie 1998, SC E. SA, Sucursala de Distribuție Bacău, a încasat majorări de tarif pentru întârzierea la plata unor facturi de către marii consumatori și aceste majorări de tarif nu au fost incluse în baza de calcul a taxei la Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic.
Majorările de tarif au fost încasate de societatea intimată în baza Regulamentului pentru furnizarea și utilizarea energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 236/1993. În art. 93 alin. (1) din actul normativ sus-menționat s-a prevăzut că pentru neachitarea facturii în termen de 10 zile de la data înregistrării acesteia la un mare consumator, se percepe o majorare de tarif de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.
Pentru majorările de tarif încasate în perioada supusă controlului, societatea intimată nu a avut obligația să calculeze și să plătească taxa la Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic.
Conform art. 2 din O.G. nr. 29/1994, veniturile Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic s-au constituit din taxele de dezvoltare cuprinse în tarifele stabilite pentru energia electrică livrată consumatorilor din economie, cu excepția consumatorilor casnici.
Pentru plata energiei electrice furnizate, art. 74 din H.G. nr. 236/1993, a prevăzut tarife unice pe țară, care acoperă costurile de producție, transport și distribuție a energiei electrice, cota pentru crearea surselor de dezvoltare a sistemului energetic, coeficientul de risc, precum și profitul furnizorului.
În consecință, în perioada supusă controlului, majorarea de tarif nu a fost o componentă a tarifului pentru energia electrică și a reprezentat în realitate o penalitate, pentru care nu a fost prevăzută expres includerea în baza de calcul a taxei datorate la Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic.
În prezentul recurs s-a confirmat că numai prin Instrucțiunile nr. 91825/255479 din 20 mai 1999, emise de Ministerul Finanțelor și de Ministerul Industriilor, s-a reglementat expres aplicarea taxei de dezvoltare a sistemului energetic, și în cazul majorărilor de tarif.
În atare situație, sunt lipsite de temei susținerile recurentului că și pentru perioada supusă controlui, societatea intimată avea obligația să calculeze și să achite taxa de dezvoltare pentru majorările de tarif încasate.
Existența unei asemenea obligații nu poate fi stabilită pe baza actelor întocmite de fosta R., acte care nu au valoarea normativă și care, prin conținutul lor, nu pot modifica sau completa prevederile legale. în aplicarea cărora au fost emise. Din acest punct de vedere. apare ca lipsit de relevanță în cauză. telexul nr. 799 din 2 septembrie 1993, emis de fosta R. și invocat în recurs, ca argument pentru modificarea deciziei atacate.
Față de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a deciziei nr. 21 din 22 mai 2002, Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat de Procurorul general financiar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Procurorul general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României, împotriva deciziei nr. 21 din 22 mai 2002 a Curții de Conturi a României, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2003.